ICCJ. Decizia nr. 4659/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 141/F/CA din 12 iunie 2006, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului T.S., a anulat hotărârea nr. 4536 din 24 februarie 2006, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 octombrie 2005.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Brașov a reținut că, așa cum rezultă din declarațiile autentice ale martorilor, reclamantul s-a născut la data de 7 noiembrie 1934, în localitatea Stalin (Brașov) și că, împreună cu familia sa, s-a refugiat în perioada 1940 - 1945 în localitatea Eger (Ungaria), până în anul 1942, iar până în anul 1945 au locuit în Târgu-Mureș.
A mai reținut instanța de fond, că refugiul s-a datorat din motive de persecuție etnică exercitate de către legionari, fiind evacuați din localitatea de domiciliu de către simpatizanții Gărzii de Fier.
împotriva sentinței civile nr. 141/F/CA din 12 iunie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov.
Prin motivele de recurs, se susține, în esență, că instanța de fond, în mod eronat, a reținut dreptul reclamantului de a beneficia de prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, întrucât acesta nu se încadrează în nici una din situațiile prevăzute de actul normativ menționat anterior.
A mai arătat recurenta că Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi, persoanelor persecutate de către Statul român, ca urmare a reglementării unui regim discriminatoriu, doar pentru cetățenii români de etnie romă sau evreiască, nu și pentru cetățenii de etnie maghiară, fiind vorba despre persecuții pe motive etnice ca politică de stat exercitate de către regimurile instaurate în România, și nu de abuzuri izolate.
Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente pricinii și potrivit art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Din declarațiile autentificate ale martorilor D.C., C.Ș. și a martorului M.S., audiat în fața instanței de fond, rezultă că reclamantul s-a refugiat, împreună cu familia sa, din localitatea de domiciliu, Brașov, în localitatea Eger, Ungaria, în luna septembrie 1940, reîntorcându-se în Brașov în anul 1951.
Au mai declarat martorii că refugiul a avut loc ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate de către simpatizanții Gărzii de Fier, cât și a fiul proprietarului imobilului unde aceștia locuiau, întrucât acesta făcea parte din Gruparea legionarilor, ca urmare a regimurilor instaurate în România în perioada anilor 1940 - 1945.
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor O.G. nr. 105/l999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană refugiată se înțelege persoana care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Curtea a constatat că, în mod corect, instanța de fond a reținut existența persecuțiilor etnice suferite de reclamant și de familia acestuia, pe baza declarațiilor de martori depuse la dosar.
Totodată, este de menționat că legea nu face distincție după cum persoana care solicită acordarea drepturilor reparatorii s-a refugiat dintr-o localitate aflată sub administrația Statului român, într-o localitate aflată sub administrație străină.
Este de notorietate împrejurarea că prin Dictatul de la Viena încheiat la 30 august 1940, o parte din teritoriul românesc al Transilvaniei a fost cedat către Ungaria, conducând la o tensionare a relațiilor dintre România și Ungaria.
Dictatul de la Viena nu numai că nu a clarificat situația existentă deja între cele două țări, totodată, nereușind să rezolve nici problema naționalităților, separând toți etnicii maghiari de cei români, astfel că o parte din populația de etnie română din teritoriul Transilvaniei de Nord a rămas în porțiunea primită de Ungaria, iar o parte din populația de etnie maghiară a rămas în Transilvania Sudică.
Față de cele arătate, constatând temeinicia și legalitatea sentinței civile atacate, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea a respins, ca nefondat, recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4636/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4625/2006. Contencios → |
|---|
