ICCJ. Decizia nr. 3121/2006. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3121/2006
Dosar nr. 32.410/2/2005
Şedinţa publică din 28 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 343 din 15 februarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantului B.M., în contradictoriu cu Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a dispus anularea dispoziţiei nr. 176.570 din 8 septembrie 2005, emisă de pârâtă, prin care a fost anulat dreptul de şedere al reclamantului şi a obligat-o pe pârâtă să soluţioneze, în condiţiile art. 75, coroborat cu art. 80 din OUG nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată, cererea reclamantului pentru prelungirea dreptului de şedere.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, curtea de apel a reţinut, în esenţă, aspectele ce vor fi arătate în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul B.M. a formulat contestaţie împotriva măsurii de anulare a dreptului de şedere în România, ce i-a fost comunicată prin adresa nr. 176.570 din 8 septembrie 2005, emisă de Autoritatea pentru Străini. În susţinerea cererii, reclamantul a arătat că adresa contestată i-a fost comunicată la o dată când nu se afla în ţară, că nu i s-a adus la cunoştinţă Decizia prin care s-a dispus măsura respectivă şi că actele pe care le-a depus în vederea obţinerii prelungirii dreptului de şedere, nu sunt false. În dovedirea celor susţinute, reclamantul a depus copii ale actului de proprietate şi contractului de închiriere a locuinţei declarată drept reşedinţă în România.
Prin adresa nr. 176.570 din 8 septembrie 2005, pârâta Autoritatea pentru Străini a comunicat reclamantului B.M., ca răspuns la petiţia acestuia din data de 29 august 2005, faptul că măsura de anulare a dreptului de şedere a fost dispusă în temeiul art. 75 alin. (1) lit. a) şi b) din OUG nr. 194/2002, republicată. Prin aceeaşi adresă, Autoritatea pentru Străini, în motivarea măsurii de anulare a dreptului de şedere, a arătat că imobilul declarat drept reşedinţă de către reclamant, cu ocazia solicitării prelungirii dreptului de şedere, a fost vândut la data de 12 ianuarie 2005, de către B.H., numiţilor B.N. şi B.S., astfel că, la data de 13 ianuarie 2005, când a fost încheiat contractul de închiriere între reclamant şi tatăl său, H.B., acesta nu mai era proprietar.
Curtea de apel a reţinut că Autoritatea pentru Străini nu a comunicat cetăţeanului turc B.M., nici o decizie motivată privind măsura dispusă şi că, deşi s-a solicitat pârâtei să depună la dosarul cauzei Decizia motivată emisă în conformitate cu art. 75 alin. (1) din OUG nr. 194/2002, aceasta nu s-a conformat, depunând doar adresa nr. 176.570 din 8 septembrie 2005, care reprezintă în fapt răspunsul la memoriul înaintat de reclamant, întrucât nu cunoştea motivele pentru care a fost dispusă măsura de anulare a dreptului de şedere.
În consecinţă, curtea de apel a constatat că măsura de anulare a dreptului de şedere a fost dispusă de Autoritatea pentru Străini, fără respectarea prevederilor art. 75 alin. (1) din OUG nr. 194/2002.
Împotriva sentinţei civile nr. 343 din 15 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, Autoritatea pentru Străini, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, dar fără a-şi încadra criticile în vreuna dintre situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurenta Autoritatea pentru Străini a arătat că Biroul pentru Străini Brăila i-a prelungit cetăţeanului turc B.M., dreptul de şedere temporară în România, până la data de 11 februarie 2006. În urma verificărilor ulterioare, s-a constatat că la data prelungirii dreptului de şedere temporară, străinul nu mai îndeplinea condiţiile prevăzute de OUG nr. 194/2002, întrucât contractul de închiriere prezentat pentru a face dovada reşedinţei pe teritoriul României, a fost încheiat între B.M. şi tatăl său B.H., la data de 13 ianuarie 2005, în condiţiile în care la data de 12 ianuarie 2005, B.H. încheiase contractul de vânzare-cumpărare a imobilului respectiv, astfel că nu mai era proprietar.
Totodată, recurenta-pârâtă a arătat că nu putea fi emisă o decizie pentru anularea dreptului de şedere temporară în România al intimatului-reclamant, întrucât acesta nu se afla în ţară la momentul respectiv, iar o astfel de decizie se emite numai pentru a obliga un străin să părăsească teritoriul ţării. În consecinţă, având în vedere prevederile art. 75, coroborate cu prevederile art. 80 din OUG nr. 194/2002, recurenta-pârâtă susţine că măsura anulării dreptului de şedere temporară al reclamantului nu a putut fi însoţită de emiterea unei dispoziţii de părăsire a teritoriului ţării.
Analizând cauza, în raport cu art. 304 şi 3041 C. proc. civ., precum şi în raport cu prevederile OUG nr. 194/2002, republicată, Curtea constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Anularea şi revocarea dreptului de şedere al străinilor pe teritoriul României sunt reglementate de OUG nr. 194/2002, în cadrul Cap. IV - „Prelungirea dreptului de şedere temporară. Acordarea dreptului de şedere permanentă", Secţiunea a 3-a - art. 75-76.
Astfel, art. 75 la alin. (1) din OUG nr. 194/2002, republicată, dispune în sensul că „Autoritatea pentru Străini sau formaţiunile sale teritoriale anulează, prin decizie motivată, dreptul de şedere în România, care a fost prelungit în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, în următoarele situaţii:
a) se constată, ulterior, că la data prelungirii dreptului de şedere temporară, străinul nu îndeplinea condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă în acest sens;
b) se constată că unele acte care au stat la baza acordării dreptului de şedere, sunt falsificate."
În acest sens, curtea de apel, întemeiat, a reţinut că Autoritatea pentru Străini nu a făcut dovada faptului că a emis dispoziţia motivată prevăzută de art. 75 alin. (1) din OUG nr. 194/2002, pentru anularea dreptului de şedere temporară pe teritoriul României a cetăţeanului turc B.M.
Nu poate fi primită critica din recurs referitoare la faptul că, în considerarea art. 75, coroborat cu art. 80 din OUG nr. 194/2002, nu a fost posibilă emiterea unei decizii de anulare a dreptului de şedere temporară, întrucât cetăţeanul turc B.M. nu se afla pe teritoriul României şi, deci, nu putea fi emisă dispoziţia de părăsire a teritoriului ţării.
În această privinţă, dispoziţiile art. 75 alin. (1) din OUG nr. 194/2002, republicată, sunt lipsite de echivoc şi dispun expres în sensul că Autoritatea pentru Străini sau formaţiunile sale teritoriale anulează, prin decizie motivată, dreptul de şedere în România. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 80 din OUG nr. 194/2002, republicată, invocate de recurenta-pârâtă fac parte din Cap. V - „Regimul îndepărtării străinilor de pe teritoriul României", reglementând ipoteze juridice diferite faţă de cele care cad sub incidenţa Cap. IV din aceeaşi ordonanţă de urgenţă.
Chiar în ipoteza admiterii faptului că străinul căruia i se anulează dreptul de şedere temporară, nu se află în România şi, astfel, nu s-ar putea îndeplini procedura de comunicare, nu poate fi primită opinia recurentei, în sensul că dispoziţiile, de altfel exprese şi imperative, ale OUG nr. 194/2002, republicată, permit adoptarea unei măsuri fără întocmirea şi emiterea actului administrativ unilateral care să transpună în forma juridică prevăzută de lege măsura adoptată de autoritatea publică competentă. O astfel de interpretare, străină, de altfel, de prevederile exprese ale art. 75 alin. (1) din OUG nr. 194/2002, republicată, este contrară şi uneia dintre constantele dreptului administrativ potrivit căreia organele administraţiei publice au obligaţia, iar nu posibilitatea, de a-şi realiza competenţa ce le revine potrivit legii (în speţă obligaţia de a emite o decizie motivată pentru anularea dreptului de şedere temporară pe teritoriul României), astfel că ele nu au facultatea de a aprecia cu privire la necesitatea întocmirii şi emiterii actelor administrative ce cad în competenţa sa.
În ceea ce priveşte contractele de vânzare-cumpărare, respectiv de închiriere depuse în probaţiune şi invocate de recurenta-pârâtă, drept motive care au justificat adoptarea măsurii de anulare a dreptului de şedere temporară a cetăţeanului turc B.M., Curtea constată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestora, ci a soluţionat cauza exclusiv în raport cu împrejurarea că măsura de anulare a dreptului de şedere a fost luată de Autoritatea pentru Străini, fără respectarea dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din OUG nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 482/2004.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei civile nr. 343 din 15 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3106/2006. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3122/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
