ICCJ. Decizia nr. 3122/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3122/2006
Dosar nr. 4874/1/2006
Şedinţa publică din 28 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2 din 12 ianuarie 2006, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de P.I., reţinând, în esenţă, că este neîntemeiată cererea acestuia, de a i se recunoaşte calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 309/2002, întrucât, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar, reclamantul a efectuat stagiul militar în perioada 8 martie 1951 - 8 martie 1954 la U.M. nr. 0309 Timiş şi U.M. nr. 03924 Sibiu, ca soldat, personal auxiliar, având gradul militar de soldat, la arma „geniu".
În motivarea sentinţei civile pronunţate, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că prevederile Legii nr. 309/2002 nu se aplică persoanelor care au efectuat stagiul militar în unităţi militare, cum este şi cazul reclamantului, care nu au făcut parte din Direcţia Generală a Serviciului Muncii. Totodată, instanţa de fond a reţinut că nu se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002, persoanele care au prestat activităţi de muncă în cadrul armatei române, cum este cazul reclamantului.
Împotriva sentinţei civile a Curţii de Apel Craiova a declarat recurs, reclamantul P.I. care, fără a-şi încadra criticile în vreuna din situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., susţine că acţiunea sa a fost respinsă de curtea de apel, fără a se lua în considerare probele depuse şi că i-au fost încălcate toate drepturile omului, fiind persecutat politic din anul 1950, de la recrutare şi chiar şi în prezent, fără a i se acorda clemenţă.
Analizând cauza, în raport cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ. şi cu cele ale Legii nr. 309/2002, aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002, „beneficiază de prevederile legii, persoana, cetăţean român, care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961".
Textul art. 1 din lege, prin modalitatea de redactare, nu este de natură să permită realizarea unor interpretări străine de raţiunile avute în vedere de legiuitor, fiind evident faptul că beneficiul prevederilor legii se acordă numai cetăţenilor români care au satisfăcut stagiul miliar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, iar nu şi celor care au efectuat stagiul militar la unităţi aparţinând Ministerului Forţelor Armate din acea perioadă.
În speţă, este necontestat faptul că reclamantul a efectuat stagiul militar la U.M. nr. 0309 Timiş, în perioada 8 martie 1951 - 8 aprilie 1953, şi la U.M. nr. 03924 Sibiu, în perioada 8 aprilie 1953 - 8 martie 1954, aşa cum rezultă din copia fişei de evidenţă şi livretul militar ale soldatului P.I., documente depuse în probaţiune chiar de către reclamant. Reiese cu evidenţă faptul că soluţia instanţei de fond a fost pronunţată, având în vedere înscrisurile depuse chiar de reclamant, astfel că nu poate fi primită critica din recurs referitoare la neluarea în considerare a acestor probe.
Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002, în condiţiile în care reclamantul nu a făcut dovada faptului că U.M. nr. 0309 Timiş şi U.M. nr. 03924 Sibiu ar fi făcut parte din Direcţia Generală a Serviciului Muncii.
Pe cale de consecinţă, Curtea apreciază că, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 309/2002 în cazul reclamantului care a efectuat stagiul militar în cadrul unor unităţi militare, iar nu în cadrul unor detaşamente de muncă aparţinând Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea drepturilor omului, Înalta Curte constată că soluţia curţii de apel este în acord cu aspectele reţinute de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 213 din 4 mai 2004. Astfel, în Decizia menţionată, cu referire la dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 309/2002, s-a reţinut că „jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la aplicarea principiului egalităţii în faţa legii şi al nediscriminării a stabilit constant, în deplin acord cu jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, că principiul egalităţii nu este sinonim cu uniformitatea şi că situaţiile diferite impun un tratament juridic diferit, recunoscându-se dreptul la diferenţă. Pe de altă parte, stabilirea categoriei de persoane care beneficiază de prevederile legale, precum şi a drepturilor acordate acestora, nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci o opţiune a legiuitorului, care este în concordanţă cu spiritul Legii nr. 309/2002, şi anume, cu caracterul reparator al acesteia. Aşa fiind, Curtea constată că în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţia republicată, precum şi a dispoziţiilor cuprinse în instrumentele juridice internaţionale în domeniul drepturilor omului referitoare la egalitatea în drepturi, nu este întemeiată."
Faţă de cele arătate, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de P.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.I. împotriva sentinţei civile nr. 2 din 12 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3121/2006. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 3123/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|