ICCJ. Decizia nr. 3130/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1310 din 6 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a prevederilor art. 61 alin. (6), art. 64 alin. (2) și art. 146 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților, aprobat de Consiliul Uniunii Avocaților din România, din 15 decembrie 2002, excepție invocată de C.V., în dosarul nr. 9123/AS/2005 al Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și litigii de muncă, având ca obiect contestația formulată împotriva deciziei de pensionare nr. 436 din 16 noiembrie 2005, emisă de Casa de Asigurări a Avocaților.
în motivarea sentinței civile atacate, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a reținut că excepția de nelegalitate a dispozițiilor sus-menționate din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților a fost invocată în raport cu prevederi ale Legii nr. 19/2000, în condițiile în care avocaților nu li se aplică această lege, ca reglementare-cadru în materia pensiilor, ci li se aplică reglementarea specială, respectiv O.U.G. nr. 221/2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților.
Instanța de fond a mai reținut că în condițiile în care O.U.G. nr. 221/2000 a devenit Legea nr. 452/2001 în baza căreia au fost redactate și aprobate Statutul și Regulamentul Casei de Asigurări a Avocaților, legalitatea acestor prevederi cu caracter special nu poate fi apreciată în raport cu prevederi din Legea nr. 19/2000, cadrul general în materia pensiilor.
împotriva sentinței civile nr. 1310 din 6 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.V. a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege și în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în esență, recurentul-reclamant susține că nu a invocat excepția de nelegalitate a prevederilor O.U.G. nr. 221/2000, ci prevederi din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților, prin care această casă, care nu are atribuțiuni legislative, l-a lipsit de pensia suplimentară care i-a fost stabilită printr-o decizie anterioară de pensionare, încălcându-se, astfel, principiul drepturilor câștigate.
Recurentul-reclamant a mai arătat că, în mod greșit, instanța de fond a considerat excepția de nelegalitate invocată, ca fiind raportată la prevederile O.U.G. nr. 221/2000, care nu reglementează pensia suplimentară, întrucât această pensie este prevăzută de Legea nr. 27/1967, Legea nr. 3/1977 și Legea nr. 19/2000.
Examinând cauza sub toate aspectele în virtutea art. 3041C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că recursul este fondat și că, pentru cele ce se vor arăta în continuare, sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, coroborată cu dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., care vizează situațiile în care instanța de control judiciar casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
în speță, motivul casării cu trimitere îl constituie nerespectarea de către instanța fondului a normelor procedurale referitoare la citarea tuturor părților din proces, mai exact a emitentului actului administrativ a cărui nelegalitate s-a verificat la solicitarea recurentului-reclamant.
Necesitatea citării tuturor părților în proces este consacrată în termeni imperativi, prin art. 85 C. proc. civ., potrivit căruia "judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri, decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel".
Și prevederile legii speciale sunt în concordanță cu textul procedural mai înainte citat, astfel că prin art. 4 alin. (2), legiuitorul a statuat că: "instanța de contencios administrativ se pronunță (n.n.: asupra legalității unui act administrativ unilateral), după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților". în mod evident, importanța citării este recunoscută pentru respectarea a două dintre principiile fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea și dreptul la apărare.
Recurentul-reclamant a invocat excepția de nelegalitate a unor prevederi din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților, statut aprobat de Consiliul Uniunii Avocaților din România, conform art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 221/2000, cu modificările aduse prin Legea nr. 452/2001 și conform art. 63 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 51/1985, republicată.
învestită în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a omis a cita în proces Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România [ca succesoare a Uniunii Avocaților din România, potrivit art. 57 alin. (5) din Legea nr. 51/1985, republicată], privând în acest fel autoritatea emitentă a actului contestat, de a participa la dezbateri în condiții de contradictorialitate și de a-și formula apărări.
Nu în ultimul rând, înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că măsura citării în proces a tuturor părților este de natură a asigura respectarea dreptului la "un proces echitabil", consacrat prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și explicat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ca fiind dreptul ca fiecare parte să-și pledeze cauza "în aceleași condiții".
Pentru cele expuse, cauza a fost trimisă Curții de Apel București, spre rejudecare, iar cu această ocazie, instanța fondului a examinat și aspectele de fond ce au făcut obiectul criticilor aduse prin cererea de recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3144/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3120/2006. Contencios → |
|---|
