ICCJ. Decizia nr. 3150/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 11 august 2005, reclamantele F.S.L.î., F.S.î. S.H. și F.N.S. A.M., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, au solicitat anularea parțială a O.U.G. nr. 63/2005, respectiv anularea art. 1 din această ordonanță și suspendarea aplicării prevederilor acestui articol, până la soluționarea pe fond a cauzei. De asemenea, în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 63/2005, raportat la art. 41 alin. (5) din Constituția României.
în motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că au atacat art. 1 din O.U.G. nr. 63/2005, întrucât pârâtul și-a exercitat în mod abuziv dreptul de apreciere în privința acordării de premii pentru salariații bugetari.
Pârâtul Guvernul României, prin întâmpinare, a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a capătului de cerere privind suspendarea aplicării prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 63/2005, la soluționarea prezentei cauze și pe fond respingerea acțiunii.
Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei au formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului României, iar la data de 12 octombrie, ambele cereri au fost admise în principiu, în temeiul art. 49 și urm. C. proc. civ.
Prin încheierea din data de 12 octombrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamante privind excepția de neconstituționalitate a art. 1 din O.U.G. nr. 63/2005 și în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, instanța a sesizat Curtea Constituțională, în vederea soluționării excepției.
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 47 din 2 februarie 2006, a respins excepția de neconstituționalitate a art. 1 din O.U.G. nr. 63/2005, pentru reglementarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor de personal în anul 2005, constatând că prevederea menționată nu încalcă dispozițiile art. 41 alin. (5) din Constituția României.
Prin sentința civilă nr. 694 din 22 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantelor.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 74 din 2 februarie 2006, că în conformitate cu art. 9 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, acțiunea este inadmisibilă pe fond.
împotriva sentinței sus menționate, în termen legal au declarat recurs, reclamantele F.S.L.î., F.N.S. A.M. și F.S.î. S.H., considerând-o nelegală și netemeinică.
în motivarea cererii de recurs, întemeiate în drept pe prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 3041C. proc. civ., recurentele-reclamante au arătat că instanța de fond a procedat greșit, când a respins acțiunea, ca inadmisibilă, făcând aplicarea art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, fără să ia în considerare notele scrise depuse la dosar și încălcând, astfel, prevederile art. 261 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
Recurentele-reclamante au mai arătat că prin motivele scrise formulate pentru termenul din 22 martie 2006 au solicitat instanței de fond, să constate că acțiunea a rămas fără obiect, întrucât O.U.G. nr. 63/2005 a fost aprobată prin Legea nr. 323/2005 (M. Of. nr. 1013/15.11.2005). Pentru acest motiv au considerat că, nemafiind îndeplinite condițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, întrucât O.U.G. nr. 63/2005 a dobândit caracter de lege, acțiunea a rămas fără obiect.
Totodată, recurentele-reclamante au arătat că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cererilor de intervenție accesorie formulate în interesul pârâtului, cereri admise în principiu.
în raport cu aceste motive, recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca rămase fără obiect.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 21 iunie 2006, intimatul-intervenient Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei a arătat că sentința atacată este temeinică și legală, instanța de fond aplicând corect prevederile art. 9 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004.
Examinând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul nu este fondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe ale Guvernului, introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate. Dacă apreciază că excepția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă judecarea cauzei pe fond.
Deși emană de la autoritate publică, ordonanțele Guvernului nu sunt acte administrative, supuse controlului de legalitate exercitat de instanța de instanța de contencios administrativ. Ele sunt acte normative cu putere de lege, adoptate în temeiul delegării legislative, în condițiile prevăzute de art. 115 din Constituția României, iar instanța de contencios administrativ se poate pronunța numai asupra efectelor vătămătoare ale unei ordonanțe sau dispoziții a acesteia, declarate neconstituționale prin decizie a Curții Constituționale, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
în cauza de față, excepția de neconstituționalitate a art. 1 din O.U.G. nr. 63/2005 a fost respinsă prin Decizia nr. 74 din 2 iunie 2006 a Curții Constituționale, astfel încât instanța de fond a aplicat corect prevederile art. 9 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, respingând acțiunea, ca inadmisibilă.
Inadmisibilitatea vizează îndeplinirea condițiilor de exercitare a dreptului la acțiune, iar împrejurarea că, după sesizarea Curții Constituționale, O.U.G. nr. 63/2005 a fost aprobată prin Legea nr. 323/2005, nu ar fi fost de natură să atragă o altă soluție.
Totodată, înalta Curte a constatat că în practicaua sentinței atacate se face referire la notele scrise prin care recurentele-reclamante au solicitat respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect, fiind respectate prevederile art. 261 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., dar instanța de fond a analizat cu prioritate problema inadmisibilității acțiunii, iar soluția dată acțiunii principale se răsfrânge și asupra cererilor de intervenție accesorie, care nu conțineau decât apărări în sprijinul părții în interesul căreia au fost formulate.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea a respins recursul, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că sentința atacată este legală și temeinică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3151/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3161/2006. Contencios → |
|---|
