ICCJ. Decizia nr. 3148/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Constată că prin contestația în anulare înregistrată sub nr. 12811/1/2005, contestatoarea C.F. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Ministerul Apărării Naționale și P.I.M., anularea deciziei nr. 3920 din 21 iunie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta C.F. împotriva sentinței civile nr. 85/F din 1 iunie 2004 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, desființarea deciziei atacate și admiterea recursului, așa cum a fost formulat.
Prin motivele contestației în anulare s-a învederat că dezlegarea dată recursului este rezultatul necercetării motivelor de modificare sau casare invocate prin cererea de recurs, mai ales a motivului al treilea, coroborat cu motivul al șaptelea și cu dezvoltarea dată punctului nouă, referitor la autoritatea de lucru judecat a soluției date în procesul inițial de contencios administrativ finalizat prin obligarea autorității Ministerului Apărării Naționale, la repararea pagubei produse prin actul administrativ ilegal atacat (Ordinul nr. 785/1993), la specificul diferit al reintegrării profesionale a cadrelor militare, și anume, emiterea de acte tot de natură administrativă și la faptul că atitudinea autorității de stat, de a nu executa dispozițiile unei hotărâri în materia contenciosului administrativ, echivalează cu lipsirea de finalitate a actului de justiție și cu lipsa de acces efectiv la justiție.
A mai arătat contestatoarea, că nu a fost cercetat și soluționat motivul al patrulea, coroborat cu motivul al șaptelea și cu dezvoltarea dată punctului șase și zece, privitor la lipsa temeiului legal al pretinsei cereri post-procesuale ca precondiție la executarea obligațiilor reparatorii stabilite irevocabil printr-o hotărâre judecătorească dată de instanța de contencios administrativ și nici motivul al șaselea, coroborat cu dezvoltarea dată punctului șapte, referitor la excepția de ilegalitate a actelor opozabile invocate și depuse de părțile adverse care are un caracter de ordine publică.
S-a mai precizat de către contestatoarea C.F., că instanța de recurs a reținut în mod greșit pretinsa prescripție, prin împlinirea termenului de 3 ani și că aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ nu privește și capetele accesorii din procesul de contencios administrativ. De asemenea, s-a evidențiat de către contestatoare că în mod greșit instanța a susținut că dispozitivul hotărârii recurate este corect alcătuit și nu era necesar, astfel, a se înscrie în soluția pronunțată, modul concret de respingere a acțiunii și că în mod greșit aceeași instanță a susținut că modul de respingere rezultă din motivarea sentinței civile nr. 85 din 1 iunie 2004 a Curții de Apel Brașov, motivarea în discuție fiind confuză, haotică și contradictorie.
Pentru termenul de judecată din 14 septembrie 2006, contestatoarea a formulat o cerere prin care a solicitat îndreptarea tuturor încheierilor de ședință anterioare emise în cadrul judecării contestației în anulare, mai ales a încheierilor ședințelor de judecată din 21 iunie și 22 iunie 2006, în sensul consemnării corecte a susținerilor, cererilor și apărărilor contestatoarei.
S-a arătat, cât privește încheierea de ședință din data de 21 iunie 2006, că sunt neadevărate faptele, actele și împrejurările consemnate la pct. 2 din acest act procedural, în sensul că în realitate motivarea contestației în anulare nu a fost înregistrată la înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 9 ianuarie 2006 și sub nr. 842 al registraturii, ci a fost înregistrată la instanța supremă, la data de 14 octombrie 2005, fiind primită poștal și sub un număr din aceeași zi și că filele din dosarul nr. 3108 în realitate nu reprezintă motivarea contestației în anulare, ci reprezintă notele scrise din 6 ianuarie 2006 înaintate de contestatoare pentru termenul de judecată din 19 ianuarie 2006. S-a precizat, cu privire la pct. 3, 4 și 5 din aceeași încheiere, că acestea sunt omisive și străine de cererea contestatoarei, de îndreptare a erorii materiale.
Referitor la încheierea de ședință din data de 22 iunie 2006 s-a învederat că și aceasta este greșită, omisivă și vătămătoare, fiind neadevărată consemnarea din încheiere, potrivit cu care contestatoarea ar fi arătat că își menține cererea de conexare a dosarelor nr. 3108/2005 și nr. 3269/2005, în realitate contestatoarea declarând că este vorba de o singură contestație în anulare, motivată, și nici cea privitoare la taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
Cererea contestatoarei, de îndreptare a erorilor materiale strecurate în încheierile de ședință din datele de 21 iunie 2006 și 22 iunie 2006, precum și contestația în anulare formulată de aceeași contestatoare împotriva deciziei nr. 3920 din 21 iunie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sunt nefondate și urmează a fi respinse, pentru considerentele ce urmează.
I. Cât privește cererea de îndreptare a erorilor materiale pretins strecurate în încheierea de ședință din data de 21 iunie 2006, se observă că prin încheierea sus menționată s-a procedat la îndreptarea erorilor materiale din încheierea ședinței din data de 19 ianuarie 2006, în sensul precizării faptului că numărul deciziei atacate cu contestație în anulare este 3920 din 21 iunie 2005, în loc de nr. 3930 din 21 iunie 2005 și a faptului că motivarea contestației în anulare s-a înregistrat la înalta Curte de Casație și Justiție - Registratura generală, sub nr. 842 din 9 ianuarie 2006 și la înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 3108 din 10 ianuarie 2006. Aceste precizări se impuneau, fiind conforme cu conținutul înscrisurilor depuse de contestatoare în dosarul nr. 3108/2005 al înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
II. Nu se impune nici rectificarea încheierii de ședință din 22 iunie 2006, date în dosarul nr. 3269/2005, întrucât prin această încheiere în mod corect, urmare a constatării împrejurării că din eroare motivele contestației în anulare au fost înregistrate sub un număr de dosar separat, s-a dispus întrunirea pricinii ce formal face obiectul dosarului nr. 3269/2005, cu pricina ce constituie obiectul dosarului nr. 3108/2005 (contestație în anulare) și și-a revenit asupra dispoziției de obligare a contestatoarei la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
III. Referitor la contestația în anulare declarată de contestatoarea C.F. împotriva deciziei nr. 3920 din 21 iunie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal (prin care s-a respins recursul declarat de C.F. împotriva sentinței civile nr. 85/F din 1 iunie 2004 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ), întemeiată pe prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., se rețin următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, soluționând recursul formulat de C.F. împotriva sentinței civile nr. 85/F din 1 iunie 2004 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a examinat motivele esențiale de modificare a hotărârii atacate, invocate de recurentă, respectiv cele referitoare la greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, la faptul că hotărârea atacată se sprijină pe motive de fapt contradictorii, străine cauzei și la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra mijloacelor sale de apărare față de actele depuse de pârâți și nu a precizat în dispozitiv "modul" în care s-a respins acțiunea, încălcându-se, astfel, prin toate acestea, echitatea și legalitatea procesului.
S-a învederat astfel, în considerentele deciziei nr. 3920 din 21 iunie 2005 a instanței supreme, că reclamanta nu se află în vreuna din situațiile prevăzute de art. 16 din Legea nr. 29/1990, că nu se poate reține culpa autorității administrative sau a conducătorului său, în condițiile în care reclamanta C.F., o perioadă de 3 ani nu a făcut nici un demers în sensul punerii în executare a sentinței nr. 154/F din 27 februarie 2000 a Curții de Apel Brașov, după pronunțarea de către Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a deciziei irevocabile nr. 925 din 6 martie 2001 și că dispozitivul hotărârii atacate este corect întocmit, atâta vreme cât din considerentele sentinței rezultă care sunt motivele de respingere a acțiunii.
împrejurarea că instanța de recurs nu a analizat exhaustiv susținerile invocate de recurentă, nu este relevantă în cauză, întrucât calea extraordinară de atac a contestației în anulare specială, întemeiată pe prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., se poate exercita numai atunci când instanța de recurs a omis să cerceteze "motivele de modificare sau casare", nu și "argumentele" care, oricât de largi ar fi dezvoltate, sunt totdeauna subsumate motivelor.
Așa fiind, având în vedere considerentele mai sus arătate, a fost respinsă, ca nefondată, atât cererea contestatoarei C.F., de îndreptare a erorilor materiale strecurate în încheierile de ședință din datele de 21 și 22 iunie 2006, cât și contestația în anulare formulată de aceeași contestatoare împotriva deciziei nr. 3920 din 21 iunie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3119/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3026/2006. Contencios → |
|---|
