ICCJ. Decizia nr. 3145/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1625/2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor și SC C.O. SA București, a anulat Ordinul nr. 1132b din 5 decembrie 2002 și certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M14 nr. 0052 din 25 martie 2003, emise de Ministerul Apelor și Protecției Mediului și a obligat pârâții la 100 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că excepția de tardivitate invocată de SC C.O. SA este neîntemeiată, întrucât nu a fost depășit termenul de 1 an prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, de către reclamantă.
Pe fond, instanța Curții de apel a apreciat că actele administrative în litigiu - Ordinul nr. 1132b/2002 și certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în 2003, sunt nelegale, întrucât autoritatea administrativă pârâtă a procedat în mod nelegal la anularea unui act administrativ intrat în circuitul civil, încălcând, astfel, dreptul de proprietate al reclamantei pentru terenul în suprafață de 1803 mp.
împotriva acestei hotărâri judecătorești au formulat recurs, SC C.O. SA și Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, criticând-o ca nelegală și netemeinică, pentru mai multe considerente:
Astfel, SC C.O. SA a apreciat că instanța de fond a respins greșit excepția privind tardivitatea acțiunii, întrucât aceasta a fost înregistrată la 6 iulie 2004, adică peste termenul de 1 an prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, conform actelor existente la dosar.
Și pe fond, a fost criticată sentința, întrucât prima instanță nu a avut în vedere probatoriul administrat și dispozițiile legale în materie, pronunțând-o cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin cel de-al doilea recurs, Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor critică hotărârea judecătorească, atât pentru respingerea excepției privind tardivitatea acțiunii, cât și pe fondul ei, apreciind că sentința a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Recursurile sunt întemeiate și vor fi admise pentru următoarele considerente:
Examinând actele și lucrările dosarului, înalta Curte de Casație și Justiție, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, a constatat că acțiunea este tardivă.
Astfel, intimata-reclamantă a introdus acțiunea la 6 iulie 2004, deci după expirarea termenului de 1 an; că intimata-reclamantă a cerut anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M14 nr. 0015/2004 (aprilie), rezultă fără putință de tăgadă din adresa aflată la dosar, trimisă prin Registratura Ministerului Apelor și Protecției Mediului nr. 25156/PM din 28 ianuarie 2003.
Din această adresă reiese că Ordinul nr. 1132/2002 a fost comunicat intimatei la 29 ianuarie 2003, fapt rezultat din Borderoul registraturii Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor.
Din adresa aflată la dosarul de fond, rezultă că în dosarul din 2003 cu nr. 2457 a fost comunicat sediul intimatei de către Registrul Comerțului, ca fiind în comuna Chiajna, județul Ilfov, loc unde s-a făcut comunicarea de care am făcut mai sus vorbire. Deci, greșit s-a interpretat că ordinul nu i-a fost comunicat intimatei-reclamante și s-a respins excepția de tardivitate a acțiunii.
Chiar instanța de fond a reținut că hotărârea adunării generale a SC C. SA, de schimbare a sediului în Chiajna, datează din martie 2002, astfel încât din toate probatoriile rezultă fără dubiu că acesteia i-a fost comunicat actul administrativ de care se face vorbire în cererea sa introductivă.
Dispozițiile art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990 prevăd că în toate cazurile introducerea cererii la instanță nu se va face mai târziu de 1 an de la comunicarea actului administrativ a cărui anulare se cere, iar acțiunea de față a fost depusă la 6 iulie 2004, este cert că ea este tardiv introdusă, cu depășirea acestui termen imperativ de decădere.
Așa fiind, față de toate aceste considerente, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de SC C.O. SA București și de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, în contradictoriu cu SC C. SA București, a modificat sentința atacată și pe fond, a respins acțiunea introdusă de SC C. SA, ca tardiv formulată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3111/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3119/2006. Contencios → |
|---|
