ICCJ. Decizia nr. 3119/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1/P.I./2006 din 9 ianuarie 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul T.M., în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 292 din 22 februarie 2005, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 21.733.361 ROL, cu titlu de diferență de salariu pe lunile martie - aprilie 2005 și, în continuare, a diferenței față de salariul avut de reclamant, anterior aplicării sancțiunii disciplinare și până la rămânerea irevocabilă a sentinței pronunțate. Totodată, pârâta a fost obligată la plata sumei de 8.330.000 ROL, cu titlu de cheltuieli de judecată față de reclamant.
în motivarea sentinței civile pronunțate, curtea de apel a reținut, în esență, aspectele ce vor fi arătate în continuare.
Prin decizia nr. 294 din 22 februarie 2005 a directorului general al Administrație Naționale a Penitenciarelor s-a dispus revocarea reclamantului T.M., din funcția de inspector șef principal, locțiitor comandant siguranța deținerii al penitenciarului cu regim de maximă siguranță, urmând a fi numit într-o funcție de execuție în cadrul aceluiași penitenciar, potrivit competențelor sale.
Instanța de fond a reținut că decizia sus-menționată este lovită de nulitate absolută, întrucât nu menționează instanța competentă la care respectivul act administrativ putea fi atacat de către reclamantul T.M. Curtea de apel a argumentat în sensul că Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor nu cuprinde dispoziții cu privire la forma și conținutul deciziei de sancționare, dar face trimitere, prin art. 81, la dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, reglementare care, la rândul său, se completează cu dispozițiile dreptului comun în materie, respectiv ale Codului muncii - Legea nr. 53/2003, care, în cuprinsul art. 268 alin. (2) lit. f), prevede că, "sub sancțiunea nulității absolute, în decizie, se cuprinde în mod obligatoriu instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată".
împotriva sentinței civile nr. 1/P.I. din 9 ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a declarat recurs, Ministerul Justiției - Direcția Generală a Penitenciarelor.
Prin motivele de recurs s-a învederat că actul administrativ de sancționare a reclamantului T.M. conține toate mențiunile prevăzute de art. 33 alin. (2) din Ordinul ministrului justiției nr. 2856/C/2004, inclusiv precizarea faptului că în cazul în care se consideră nemulțumit de sancțiunea aplicată, persoana sancționată se poate adresa instanței competente, conform art. 66 alin. (2) din Legea nr. 293/2004, în termenul stabilit de lege. Mai mult, s-a arătat că împrejurarea că reclamantul a deschis acțiunea în contencios administrativ la Curtea de Apel Timișoara, semnifică că s-a înțeles sensul art. 2 din decizia de sancționare menționată.
De asemenea, s-a mai precizat de recurent, că și referatul comisiei de disciplină, emis în cazul reclamantului, cuprinde toate elementele specificate în art. 30 alin. (2) din regulamentul aprobat prin ordinul ministrului justiției, inclusiv propunerea pentru sancționarea disciplinară aplicabilă.
La termenul de judecată de azi s-a pus în discuția părților, din oficiu, conform prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivul de ordine publică privitor la tardivitatea exercitării de către Ministerul Justiției - Direcția Generală a Penitenciarelor, a recursului împotriva sentinței civile nr. 1/PI din 9 ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.
Instanța de recurs urmează a se pronunța, înainte de cercetarea fondului căii de atac, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile și în recurs, asupra excepției de tardivitate a recursului.
Din acest punct de vedere, se reține că recursul a fost declarat de recurentul Ministerul Justiției - Direcția Generală a Penitenciarelor, cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii instanței de fond, prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
într-adevăr, sentința civilă nr. 1/PI din 9 ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a fost comunicată recurentului, la data de 20 ianuarie 2006, iar recursul a fost depus la instanța care a pronunțat hotărârea, la data de 14 februarie 2006, cu depășirea termenului imperativ de 15 zile libere de la comunicare prevăzut de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac sau neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Nerespectarea termenului de recurs atrage, așadar, incidența unei sancțiuni procedurale ferme, constând în decăderea părții din dreptul de a mai exercita această cale de atac, decădere ce este echivalentă cu pierderea dreptului și care poate fi invocată oricând în cursul judecării recursului, de oricare dintre părți sau chiar de către instanța din oficiu.
în aceste condiții, intervenind sancțiunea decăderii din dreptul de a mai exercita calea de atac care i s-a pus la dispoziție de lege, în lipsa dovezii împiedicării recurentului, din caz de forță majoră, să depună recursul în termenul legal, a fost respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției - Direcția Generală a Penitenciarelor împotriva sentinței civile nr. 1/PI din 9 ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3145/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3148/2006. Contencios → |
|---|
