ICCJ. Decizia nr. 3196/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova, sub nr. 11565/2003, reclamanta SC R. SA Ploiești a solicitat, în contradictoriu cu Direcția de Sănătate Publică Prahova, anularea procesului-verbal nr. 5312/2003, întocmit de Comisia de evaluare din cadrul autorității pârâte, obligarea acesteia la plata sumei de 390.799.876 lei, reprezentând garanție participare, taxe achitate pentru documentația tehnică necesară înscrierii la licitație și profitul nerealizat ca urmare a neîncheierii contractului de achiziții publice.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în luna septembrie 2003 a participat, în calitate de ofertant, la licitația organizată de pârâtă, în vederea atribuirii contractului de achiziții publice privind executarea lucrării "sediul direcției". Comisia de evaluare a declarat necâștigătoare oferta reclamantei, atribuind contractul pentru execuția lucrării către SC I. SRL Ploiești.
S-a mai susținut de către reclamantă că această măsură nu este legală, fiind încălcate prevederile O.U.G. nr. 60/2001, aprobată prin Legea nr. 212/2002, întrucât societatea câștigătoare a depus peste termenul limită, documentația necesară participării la licitație, iar în procedura de atribuire au fost eludate și dispozițiile art. 67 din O.U.G. 60/2001.
Prin sentința civilă nr. 1699 din 13 octombrie 2004, Tribunalul Prahova a admis în parte acțiunea formulată și a obligat pârâta să plătească reclamantei, suma de 60.000.000 lei, reprezentând garanția depusă pentru participare la licitație, respingând în rest pretențiile solicitate.
împotriva acestei sentințe a declarat apel, reclamanta SC R. SA Ploiești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr. 78 din 3 martie 2005, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul formulat de reclamanta SC R. SA Ploiești, a schimbat în tot sentința Tribunalului Prahova și pe fond, a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, obligând pârâta să plătească reclamantei, suma de 410.726.426 lei reprezentând despăgubiri civile și cheltuieli de judecată.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, pârâta Direcția de Sănătate Publică Prahova, acesta fiind înregistrat, sub nr. de dosar 1611/2005, pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.
Prin încheierea nr. 957 din 8 martie 2006, secția comercială a scos cauza de pe rol și a trimis-o la secția de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți, reținând că, în raport cu obiectul cererii și față de dispozițiile art. 80 alin. (3) și art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 60/2001c privind achizițiile publice, competența materială de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal.
Fiind astfel sesizată cu soluționarea recursului de față, înalta Curte a constatat că în cauză sunt incidente prevederile art. 304 pct. 3, în sensul că hotărârile pronunțate au fost date cu încălcarea competenței altei instanțe.
Chiar de la înregistrarea cererii reclamantei SC R. SA Ploiești și de la debutul parcursului procesual la Tribunalul Prahova (dosar nr. 11565/2003), litigiul a fost calificat ca având natură comercială, supus, așadar, căilor de atac prevăzute pentru astfel de acțiuni, respectiv apel și recurs, în ciuda faptului că temeiul legal, astfel cum a fost el indicat și reținut și de către instanță, îl reprezintă prevederile O.G. nr. 60/2001 privind achizițiile publice.
Potrivit art. 80 alin. (3) și art. 82 alin. (2) din acest act normativ, acțiunea în justiție formulată împotriva actelor sau deciziilor nelegale care determină încălcarea ordonanței privind achizițiile publice, se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei arie teritorială de competență se află sediul autorității contractante.
împotriva hotărârii tribunalului se poate declara recurs la secția de contencios administrativ a curții de apel.
în raport cu textele menționate, este evidentă natura juridică care trebuia acordată litigiului de față, ca și parcursul procesual și competența materială ce ar fi trebuit respectate.
Cum acest lucru nu s-a realizat, secția de contencios administrativ, sesizată abia în faza de recurs, după parcurgerea fondului judecății și a apelului, nu poate recalifica căile de atac deja parcurse, cu atât mai mult, cu cât s-a înregistrat deja un recurs pe rolul secției comerciale, iar până la acest moment, părților li s-a format convingerea că se află într-un litigiu comercial.
Cum, însă, codul de procedură civilă reglementează competența judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel și a înaltei Curți de Casație și Justiție, iar nu competența secțiilor acestora, fiind astfel posibilă apariția unor măsuri de repartizare a cauzei între secțiile aceleiași instanțe, rezultă că această secție, invocând excepția de necompetență absolută, urmare a încălcării competenței materiale, este legal îndrituită, să caseze hotărârile pronunțate ca efect al admiterii recursului formulat și să trimită cauza, spre o nouă judecată, la secția de contencios administrativ a Tribunalului Prahova.
Toate cele mai sus prezentate constituie tot atâtea argumente legale și pentru respingerea, ca neîntemeiată, a excepției inadmisibilității recursului invocată, în ideea recalificării fazei procesuale a apelului deja parcurse, ca recurs, ceea ce desigur, nu este o măsură legală ce ar fi putut fi dispusă de secția de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3178/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3203/2006. Contencios → |
|---|
