ICCJ. Decizia nr. 3224/2006. Contencios

Prin acțiunea înregistrată la 28 octombrie 2002, reclamanta SC S.C. SRL Ploiești a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor, solicitând anularea actului administrativ prin care s-a aprobat înregistrarea în domeniul public al comunei Păulești, a terenului în suprafață de 32.300 mp, administrat de reclamantă, pe care a fost edificat un complex turistic în anul 1970, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1111 din 19 noiembrie 2002, a admis excepția de necompetență teritorială invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ.

Această instanță, prin sentința civilă nr. 107 din 2 iunie 2003, a respins acțiunea, pentru lipsa procedurii prealabile administrative, prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta.

Prin decizia nr. 772 din 25 februarie 2004, secția de contencios administrativ a înaltei Curți de Casație și Justiție a admis recursul reclamantei, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleași instanțe, în vederea introducerii în cauză a emitentului H.G. nr. 1359/2001, care fusese atacată și a verificării îndeplinirii procedurii prealabile față de emitentul acestui act, și nu față de Ministerul Administrației și Internelor.

După casare, prin sentința civilă nr. 20, pronunțată la 8 februarie 2005, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC S.C. SRL Ploiești, instanța apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990, în sensul că părțile nu au făcut dovada că prin actul administrativ a cărui anulare se solicită, li s-au încălcat drepturile recunoscute de lege.

împotriva acestei ultime soluții au declarat recurs, reclamanta SC S.C. SRL Ploiești, prin reprezentantul său F.P. și intervenienta SC T.C. SRL Ploiești, solicitând casarea în totalitate a sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru următoarele considerente:

- Hotărârea Consiliului Local Păulești, prin care a fost declarat ca aparținând domeniului public, terenul în litigiu, s-a datorat unor abuzuri și falsuri intelectuale.

- în mod nelegal a fost respinsă cererea de intervenție în nume propriu a noului proprietar al terenului.

- în mod greșit a fost scos din cauză Ministerul Administrației și Internelor.

- Se impunea introducerea în cauză a Primăriei Păulești.

Recursurile sunt nefondate.

Prin acțiunea precizată, reclamanta-recurentă a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 1359/2001, privind atestarea domeniului public al județului Prahova, în ce privește includerea în domeniul public al comunei Păulești, a suprafeței de 32.300 mp teren, cu clădiri și amenajări.

Anterior emiterii acestei hotărâri de guvern, prin Hotărârea nr. 30/1999, Consiliul Local Păulești a aprobat inventarul bunurilor care alcătuiau domeniul public al comunei Păulești, din aceste bunuri făcând parte și suprafața de teren în discuție, evidențiată la Anexa nr. 4, sub denumirea de "Parc Păulești".

Dispozițiile art. 21 din Legea nr. 213/1998 stabilesc metodologia de inventariere și însușire de către consiliile județene și Guvern, a bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ-teritoriale.

Așa fiind, prin H.G. nr. 1359/2001 nu s-au inclus bunuri din domeniul privat, în domeniul public, cum se susține prin recurs, ci numai au fost inventariate bunurile existente în domeniul public la data emiterii hotărârii de guvern.

întrucât recurenta-reclamantă nu avea nici un drept asupra terenului în litigiu, în mod corect a fost respinsă cererea de intervenție în nume propriu a noului proprietar.

Cu privire la susținerea referitoare la abuzurile și falsurile intelectuale comise de Consiliul Local Păulești, și aceasta nu se confirmă, în cauză fiind depuse atât "Rezoluția" din 19 august 2005, prin care Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a respins plângerea formulată de petentul F.P., cât și "Rezoluția" din 13 iunie 2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva președintelui Consiliului Județean Prahova și a Directorului general al Direcției Generale Teritoriale din cadrul Consiliului Județean.

Hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, recursurile declarate de reclamantă și intervenientă au fost respinse ca nefondate.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3224/2006. Contencios