ICCJ. Decizia nr. 3275/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamantul G.F. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Hunedoara, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 1664 din 01 iulie 2005 și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să i se recunoască calitatea de beneficiar a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a fost forțat împreună cu familia să părăsească localitatea de domiciliu, Brașov și să locuiască în județul Harghita, sat Tărcești.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 239 din 30 septembrie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii atacate și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, pentru perioada 14 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Totodată, a obligat pârâta să plătească în favoarea reclamantului, suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că la începutul lunii septembrie 1940, reclamantul, împreună cu familia, s-a refugiat datorită persecuțiilor etnice din Brașov, în satul Tărcești, județul Harghita, unde a rămas până în anul 1953, astfel că era îndreptățit să beneficieze de prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999.
Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.
Dovada încadrării în situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori.
în cauză, din declarațiile autentificate ale martorilor V.I., O.P. și S.I. rezultă că reclamantul, împreună cu familia, s-a refugiat datorită persecuțiilor din motive etnice, din Brașov, în satul Tărcești, județul Harghita, unde a rămas până în anul 1953.
în sprijinul acestui fapt sunt și Hotărârile nr. 518/2004 și nr. 4063/2005, emise de Casa Județeană de Pensii Harghita și Casa Județeană de Pensii Brașov, prin care numiților G.E. și G.S.I., frații mai mici ai reclamantului, li s-a recunoscut calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000.
Așa fiind, în mod corect instanța de fond a reținut că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, dispunând acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ.
Cât privește perioada pentru care au fost acordate aceste drepturi, urmează să se constate că aceasta este cuprinsă între 14 septembrie 1940 - 1 septembrie 1944, așa cum rezultă din declarațiile martorilor K.E. și S.I. și din Hotărârea nr. 518 din 25 noiembrie 2004 a Casei Județene de Pensii Harghita, emisă pentru G.E. (fratele reclamantului).
Față de cele ce preced și văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3403/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3324/2006. Contencios → |
|---|
