ICCJ. Decizia nr. 3297/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 23 decembrie 2005, la Tribunalul Timiș, reclamanta J.A. a chemat în judecată Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu cuvenită pentru anii 2001 - 2003, actualizată cu rata inflației la data efectuării plății, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamanta arată, în esență, că a îndeplinit funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, până la data de 18 martie 2003, când i-au încetat raporturile de serviciu, prin demisie și că nelegal nu i s-a acordat prima de concediu pentru anii 2001 și 2002 și pentru perioada corespunzătoare din anul 2003, cu toate că foștii săi colegi au primit integral prima de concediu.
Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea pricinii, iar pe fond a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
De asemenea, a formulat, cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pentru ca hotărârea ce se va pronunța să-i fie opozabilă.
Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 514/PI din 9 martie 2006, și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, reținând competența acesteia în temeiul art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 177/2002 și art. 159 pct. 2 C. proc. civ.
La rândul său, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1330 din 7 iunie 2006, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Timiș, secția litigii de muncă și, constatând existența conflictului negativ de competență ivit, a înaintat dosarul cauzei la înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestui conflict.
Se reține că reclamanta nu contestă modul de stabilire a drepturilor salariale, ci solicită plata unor sume, astfel că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 177/2002, fiind aplicabile prevederile art. 284 alin. (2) C. muncii.
Primind spre soluționare conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, înalta Curte a constatat că este competentă să-l soluționeze în conformitate cu dispozițiile art. 22 C. proc. civ.
în ce privește instanța competentă, va reține că aceasta este Tribunalul Timiș, ca instanță de conflicte de muncă.
Are în vedere că art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002 prevede că magistrații și celelalte categorii de personal de specialitate, nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale, dacă sunt nemulțumiți de modul în care li se soluționează contestațiile de către organele de conducere ale Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, se pot adresa cu plângere la secția de contencios administrativ a Curții de Apel București.
Dar, în cauza de față nu se contestă modul de stabilire a drepturilor salariale, ci se solicită plata unor drepturi salariale restante, care se pretinde că nu s-au acordat pentru perioada 2001 - 2003.
Ca atare, cererea reclamantei nu se încadrează în dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002.
De aceea, aplicabile în cauză sunt dispozițiile dreptului comun în materia raporturilor juridice de muncă, prevăzute de art. 284 C. muncii, raportate la art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.
Astfel fiind, prezenta cauză a fost trimisă Tribunalului Timiș, spre competentă soluționare, ca instanță de conflicte de muncă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3288/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3283/2006. Contencios → |
|---|
