ICCJ. Decizia nr. 3424/2006. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3424/2006
Dosar nr. 5735/2/2006
Şedinţa publică din 13 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 2 iunie 2006, reclamanta SC S. SRL Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N. A.D.N. SA, în temeiul prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării adresei nr. 93/5688 din 19 aprilie 2006, emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii vizând anularea actului menţionat şi constatarea că autorizaţia nr. 178 din 5 aprilie 2006 îşi produce pe deplin efectele.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, prin adresa nr. 93/5688 din 19 aprilie 2006, C.N. A.D.N. SA a somat pe B.D. SRL, titulara autorizaţiei nr. 178/2006, să desfiinţeze instalaţia automată de semaforizare şi să dirijeze circulaţia, prin indicatoare rutiere, spre drumul existent în spatele centrului comercial . ale cărui spaţii comerciale le deţine reclamanta.
A mai susţinut că această măsură o prejudiciază, întrucât clienţii săi sunt obligaţi să folosească un drum de acces secundar, fiind afectaţi de blocarea drumului principal, ca urmare a desfiinţării instalaţiei de semaforizare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1637 din 29 iunie 2006, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, întrucât actul a cărui suspendare s-a solicitat, are caracterul unei somaţii - act juridic civil, iar acţiunea are natura juridică a unei contestaţii la executare, căreia îi sunt aplicabile prevederile art. 399 - art. 400 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare competentă fiind judecătoria.
Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat recurs, reclamanta SC S. SRL Bucureşti, formulând critici pe care le-a încadrat în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine, în esenţă, că instanţa de fond a ignorat prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, cât şi prevederile OUG nr. 84/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 47/2004, sub două aspecte: nu a reţinut că C.N. A.D.N. SA este o entitate a cărei activitate se desfăşoară în regim de putere publică, fiind asimilată autorităţilor publice centrale şi nu a recunoscut adresei atacate, caracterul de act administrativ. Pe fond, recurenta arată că actul în discuţie a fost emis cu abuz de putere, invocarea art. 10 din autorizaţie fiind doar un pretext.
Prin întâmpinarea formulată în recurs, la data de 12 octombrie 2006, C.N. A.D.N. SA solicită respingerea recursului, ca nefondat, întrucât este o societate comercială cu capital de stat aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, doar acesta din urmă având calitatea de autoritate publică centrală în materie de transporturi, conform prevederilor HG nr. 412/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Cât priveşte actul atacat, intimata arată că acesta nu este un act administrativ în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 şi destinatarul este un alt subiect de drept.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma recursului declarat şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată:
La data de 10 septembrie 2004, între recurenta-reclamantă SC S. SRL şi SC B.D. SRL s-a încheiat „contractul pentru dezvoltarea infrastructurii pentru faza I a Centrului Comercial B.", potrivit căruia cea de-a doua societate comercială s-a obligat să execute sau să asigure execuţia lucrărilor de infrastructură în conformitate cu planurile şi specificaţiile conceptuale aprobate, cu „planul privind utilităţile" şi „Planul de Trafic" (art. 1.1. din contractul părţilor).
Pentru ca investiţia reprezentând Centrul Comercial F. Băneasa să poată fi valorificată, s-a întocmit un proiect pentru o soluţie temporară de acces din DN1, spre incinta Centrului Comercial, în zona km 8+928 şi km 9+295. Acest proiect, denumit chiar „Soluţie de acces temporar" a parcurs procedura de autorizare prevăzută de OG nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor şi de Ordinul nr. 571/1997 al ministrului transporturilor pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea şi amplasarea construcţiilor, instalaţiilor şi panourilor publicitare în zona drumurilor, pe poduri, pasaje, viaducte şi tuneluri rutiere, finalizată prin emiterea autorizaţiei nr. 178 din 5 aprilie 2006 şi, ulterior, la data de 10 aprilie 2006, prin încheierea procesului-verbal de recepţie privind accese rutiere temporare din DN1 la Centrul Comercial B., semnat de toţi membrii Comisiei de recepţie, inclusiv reprezentantul C.N. A.D.N. SA. În cuprinsul acestui document, comisia a reţinut că „lucrările autorizate au fost executate conform documentaţiilor tehnice autorizate".
Ulterior, la data de 19 aprilie 2006, intimata C.N. A.D.N. SA a emis adresa nr. 93/5688, prin care a somat SC B.D. SRL ca, începând cu aceeaşi dată, să desfiinţeze instalaţia automată de semaforizare şi să dirijeze circulaţia, prin indicatoare rutiere, spre drumul existent în spatele centrului comercial, care debuşează în Aleea Privighetorilor.
În faţa instanţei de fond, intimata-pârâtă a ridicat două excepţii: necompetenţa materială a instanţei de contencios administrativ, motivată pe natura actului atacat şi inadmisibilitatea acţiunii întemeiată, în accepţiunea autoarei excepţiei, pe două aspecte: calitatea emitentului actului, dar şi cea a reclamantei, care nu este una şi aceeaşi persoană cu destinatarul actului.
Instanţa de fond a sesizat corect, chiar dacă nu a arătat explicit în considerentele sentinţei, că cele două excepţii sunt strâns legate, în sensul că stabilirea instanţei competente material presupune, pe lângă clarificarea naturii juridice a actului a cărui suspendare se solicită, şi determinarea calităţii emitentului actului.
Sub acest din urmă aspect, curtea de apel a reţinut în mod legal că C.N. A.D.N. SA se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, fiind persoană juridică de drept privat autorizată să presteze un serviciu public (acest serviciu public fiind potrivit OUG nr. 84/2003: administrarea drumurilor naţionale şi autostrăzilor), asimilată autorităţilor publice centrale.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că, critica privind ignorarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, precum şi ale OUG nr. 84/2003, de către instanţa de fond, este nefondată.
Recursul este, însă, fondat în ceea ce priveşte cea de-a doua critică ce vizează calificarea naturii juridice a actului a cărui suspendare se solicită, care este un act administrativ.
Potrivit definiţiei legale a actului administrativ, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, acesta este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice".
Prin adresa nr. 93/5688 din 19 aprilie 2006, în baza prerogativelor ce i-au fost conferite prin OUG nr. 84/2003, în vederea fluidizării traficului pe DN1, intimata-pârâtă a modificat raporturile juridice preexistente create prin autorizaţia nr. 178 din aprilie 2006 şi procesul-verbal anterior menţionat. Chestiunea referitoare la incidenţa pct. 10 din autorizaţie, care ar permite ordonarea măsurii de desfiinţare a instalaţiei automate de semaforizare, excede limitelor învestirii instanţei de recurs, urmând a fi clarificată de instanţa învestită cu soluţionarea fondului.
Folosirea de către emitent, în cuprinsul actului atacat, a sintagmei „vă somăm", nu transformă actul în „somaţia" la care se referă art. 387 C. proc. civ., deosebirile fiind fundamentale.
La fel, acţiunea formulată nu poate fi calificată ca fiind o contestaţie la executare, potrivit art. 399-340 C. proc. civ., întrucât premisa avută în vedere de legiuitor în aceste texte o constituie începerea executării silite în baza unui titlu executoriu, or în cauză, după cum rezultă din cele ce preced, o astfel de problemă nu se pune.
În fine, cât priveşte legitimitatea procesuală activă a recurentei-reclamante în promovarea unei acţiuni în contencios administrativ (vizată de intimata-pârâtă în întâmpinare şi în cadrul celui de-al doilea aspect al excepţiei de inadmisibilitate), Înalta Curte constată că art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a clarificat această problemă, stabilind a se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (3) şi (5) şi art. 313 C. proc. civ., se va admite recursul, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi trimiterea cauzei, aceleiaşi instanţe, pentru continuarea judecăţii.
La rejudecare, instanţa de fond va examina şi celelalte susţineri ale recurentei şi ale intimatei, vizând fondul cererii de suspendare, a căror analiză de către instanţa de recurs nu a fost posibilă faţă de limitele învestirii sale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC S. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1637 din 29 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, aceleiaşi instanţe, pentru continuarea judecăţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3419/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3425/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
