ICCJ. Decizia nr. 3419/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3419/2006
Dosar nr. 9080/1/2006
Şedinţa publică din 13 octombrie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data 31 martie 2004, reclamantul I.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale (în prezent Ministerul Apărării), anularea Ordinului nr. MP 280 din 15 martie 2004, emis de ministrul apărării naţionale.
În motivare, reclamantul a arătat că, prin ordinul contestat, a fost trecut în mod abuziv în rezervă, de pe funcţia de şef secţie „lucrări speciale" din cadrul U.M. 01136, în baza art. 43 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995 şi prin aplicarea art. 85 alin. (1) lit. j) din aceeaşi lege, ca urmare a propunerii din data de 18 februarie 2004, înaintată ministrului de către consiliul de judecată al Comandamentului Corpului I Armata teritorială.
A mai susţinut că măsura dispusă prin actul contestat este mult prea aspră, în raport cu faptele ce i-au fost reţinute în sarcină, putându-i-se aplica alte sancţiuni care l-ar fi prejudiciat mai puţin.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 46 din 28 ianuarie 2005, a admis acţiunea şi a anulat ordinul contestat privind trecerea în rezervă a reclamantului.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut că sancţiunea aplicată reclamantului este nelegală, fiind disproporţionată, în raport cu abaterile ce i-au fost imputate şi care au constat în executarea unor ordine nelegale ale fostului comandant al unităţii - abatere de la îndatorirea prevăzută de art. 8 lit. b) din Legea nr. 80/1995, dar care nu este atât de gravă încât să atragă sancţiunea cea mai gravă, în condiţiile în care în funcţia deţinută şi-a îndeplinit atribuţiile şi „a fost apreciat cu calificativul excepţional".
Recursul declarat împotriva sus-menţionatei sentinţe de către pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a fost respins ca fiind exercitat de o persoană fără calitate, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1591 din 4 mai 2006.
Instanţa de control judiciar a reţinut că soluţia se impune, în raport cu împrejurarea că recursul a fost promovat de către Direcţia Legislaţie şi Asistenţă Juridică, nu de către ministrul apărării naţionale şi în absenţa unei împuterniciri acordate de acesta, încălcându-se, astfel, prevederile art. 67 alin. (1) şi ale art. 68 alin. (1) C. proc. civ.
La data de 1 iunie 2006, Ministerul Apărării Naţionale a atacat Decizia pronunţată în recurs cu o contestaţie în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 C. proc. civ.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că Decizia contestată este rezultatul unei greşeli materiale, potrivit art. 318 C. proc. civ., întrucât instanţa de recurs nu a pus în vedere în mod expres consilierului juridic delegat să prezinte împuternicirea şefului Direcţiei Legislaţie şi Asistenţă Juridică, de a reprezenta în instanţă Ministerul Apărării Naţionale, ci a consilierului juridic care a declarat recurs.
Contestatorul a mai arătat că dispoziţiile instanţei au fost îndeplinite, dar Decizia pronunţată a avut de fapt în vedere o altă împuternicire, respectiv cea a şefului Direcţiei Legislaţie şi Asistenţă Juridică, deşi această împuternicire nu fusese solicitată.
Referitor la calitatea şefului Direcţiei Legislaţie şi Asistenţă Juridică, contestatorul a arătat că Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M20 din 27 ianuarie 2004, privind împuternicirea şefului direcţiei menţionate de a reprezenta interesele Ministerului Apărării Naţionale în faţa instanţelor de judecată, a celor cu jurisdicţie specială, precum şi a altor autorităţi publice, a fost transmis prin fax la câteva ore după închiderea dezbaterilor şi instanţa ar fi putut să dispună repunerea pe rol a cauzei, pentru discutarea în contradictoriu a acestuia.
Totodată, contestatorul a arătat că în temeiul Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M 20/2004, şeful Direcţiei Legislaţie şi Asistenţă Juridică poate delega, la rândul său, pe oricare dintre consilierii juridici încadraţi în unităţile militare ale Ministerului Apărării Naţionale.
Raţiunea acestui mandat general dat şefului Direcţiei Legislaţie şi Asistenţă Juridică are nu numai fundamente legale, dar ţine cont şi de aspectele concrete ale activităţii procesuale a ministerului, implicat într-un număr mare de cauze.
În acest sens, contestatorul a mai arătat că potrivit art. 64 alin. (2) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 81/2004, şeful Direcţiei Legislaţie şi Asistenţă Juridică este obligat să organizeze activitatea procesuală a Ministerului Apărării Naţionale şi în vederea asigurării respectării termenelor procedurale prevăzute de lege, în art. 6 alin. (2) şi (3) din dispoziţia Direcţiei Legislaţie şi Asistenţă Juridică nr. 2 din 1 iunie 2004 se prevede posibilitatea exercitării căilor de atac direct de către consilierul juridic delegat printr-o împuternicire semnată de şeful direcţiei.
În cadrul contestaţiei în anulare, contestatorul a solicitat şi suspendarea executării hotărârii atacate, cu motivarea că în caz contrar ar fi grav prejudiciate raporturile de serviciu în cadrul instituţiei, întrucât prin rezoluţia din 13 mai 2004, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara - Structura Craiova s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de intimat, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26, raportat la art. 2151 C. pen., art. 26, raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi art. 25, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), toate cu aplicarea art. 41 C. pen.
În dovedirea cererii sale, contestatorul a anexat copia dispoziţiei Direcţiei Legislaţie şi Asistenţă Juridică nr. 2 din 1 iunie 2004, privind organizarea activităţii procesuale în Ministerul Apărării Naţionale, copia sentinţei nr. 45 din 28 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, într-o speţă similară şi certificatul nr. 1064/2005 din 6 iulie 2005, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Analizând temeiurile de fapt şi de drept invocate de contestator, în raport cu dispoziţiile legale ce reglementează contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că împrejurările la care s-a făcut referire, nu pot fi interpretate drept greşeli materiale, în sensul art. 318 C. proc. civ.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, ale cărei motive sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestaţiei în anulare obişnuite, ce poate fi exercitată în condiţiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Noţiunea de „greşeală materială" se referă la aspecte formale ale judecăţii, constând în confundarea unor date sau elemente materiale evidente ori în neobservarea unui act de procedură, care nu a fost supus niciunei analize. Aprecierea eronată a probelor ori interpretarea şi aplicarea greşită a legii constituie greşeli de judecată care nu pot fi remediate pe calea contestaţiei în anulare.
Prin Decizia contestată în cauza de faţă, instanţa de recurs a respins recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 46 din 28 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind exercitat de o persoană fără calitate.
Considerentele deciziei cuprind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de recurs, care a aplicat prevederile art. 67 şi ale art. 68 alin. (1) C. proc. civ., în raport cu împrejurarea că recurentul nu a făcut dovada că şeful Direcţiei Legislaţie şi Asistenţă Juridică a avut împuternicire din partea ministrului, pentru a reprezenta interesele Ministerului Apărării Naţionale în faţa instanţei, aşa cum se prevede în art. 65 din Instrucţiunile privind activitatea legislativă şi de asistenţă juridică în armata României, adoptate prin Ordinul nr. M 81 din 13 mai 2004 al ministrului apărării naţionale.
Aşa cum rezultă din rezoluţia aflată pe înscrisul dosarului de recurs, copia Ordinului nr. M 20 din 27 ianuarie 2004, privind împuternicirea şefului Direcţiei Legislaţie şi Asistenţă Juridică, de a reprezenta interesele Ministerului Apărării Naţionale în faţa instanţelor de judecată, a celor cu jurisdicţie specială, precum şi a altor autorităţi publice, a fost depusă la dosar abia după deliberare.
În consecinţă, nu poate fi reţinută neobservarea unui act de procedură, care să poată fi considerată greşeală materială, în sensul art. 318 C. proc. civ.
Având în vedere aceste considerente de fapt şi de drept, ţinând seama şi de prevederile art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată, constatând, totodată, că examinarea cererii de suspendare a executării formulate potrivit art. 3191 C. proc. civ., a devenit inutilă, de vreme ce efectele unei astfel de măsuri sunt limitate în timp până la momentul soluţionării contestaţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de Ministerul Apărării Naţionale (în prezent Ministerul Apărării), împotriva deciziei nr. 1591 din 4 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3412/2006. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3424/2006. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
