ICCJ. Decizia nr. 3437/2006. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3437/2006
Dosar nr. 3740/1/2006
Şedinţa publică din 17 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Craiova, sub nr. 1485/CAF din 23 noiembrie 2005, reclamanta SC P. SRL Craiova a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj, anularea procesului-verbal din 24 mai 2005, a raportului de inspecţie fiscală parţială înregistrat sub nr. 3037 din 30 mai 2005, ambele întocmite de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj, precum şi anularea deciziei nr. 158 din 19 septembrie 2005, întocmită de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. A mai solicitat suspendarea executării actelor contestate, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 16 din 19 ianuarie 2006, a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC P. SRL Craiova împotriva pârâţilor Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj. A anulat Decizia nr. 158 din 19 septembrie 2005, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, obligând-o să soluţioneze contestaţia pe fond. A respins capătul de cerere privind suspendarea executării actelor contestate, ca neîntemeiat.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, în mod greşit s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei reclamantei, deoarece organele fiscale, cu ocazia încheierii controlului datorat cererii de rambursare, nu au sesizat existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, aprobând iniţial cererea de rambursare a T.V.A. S-a reţinut, de asemenea, că în cauză nu s-a făcut dovada legăturii între dosarul în care se efectuează cercetări penale, care practic nu vizează activitatea reclamantei, ci soluţia pe care o va adopta organul de control în soluţionarea contestaţiei, în procedura administrativă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj, în nume propriu şi pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că pricina nu putea fi soluţionată pe fond, necunoscându-se rezultatul cercetărilor efectuate de organul de cercetare penală, căruia Serviciul control fiscal nr. III i-a înaintat procesul-verbal nr. 1418 din 8 martie 2005, în vederea efectuării cercetărilor, în temeiul art. 105 din OG nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu critica formulată, probele administrate în cauză, dispoziţiile legale incidente pricinii şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat.
Codul de procedură fiscală prevede în art. 178 alin. (1) lit. a), că organul de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă poate suspenda prin decizie motivată, soluţionarea cauzei, atunci când a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Acelaşi articol prevede în alin. (3) că procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.
Prin Decizia nr. 158 din 19 septembrie 2005, emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, s-a suspendat soluţionarea cauzei referitoare la suma contestată de 915.849 lei reprezentând T.V.A., procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condiţiile legii, urmare a adresei nr. 73411 din 18 martie 2005 a Inspectoratului de Poliţie al judeţului Dolj - Serviciul de investigare a fraudelor privind verificarea legalităţii restituirilor de T.V.A., în cursul anului 2004, la societăţi comerciale din Craiova, între care este şi reclamanta SC P. SRL Craiova.
Se reţine că, întrucât faptele reprezentantului persoanei juridice au o înrâurire hotărâtoare asupra stabilirii obligaţiilor fiscale datorate de persoana juridică, corect prin Decizia nr. 158 din 19 septembrie 2005, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, s-a suspendat soluţionarea cauzei referitoare la suma contestată, reprezentând T.V.A., până la soluţionarea dosarului penal.
Aşa fiind, recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj, în nume propriu şi pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, va fi admis, se va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că se va respinge cererea reclamantei SC P. SRL Craiova, de anulare a deciziei nr. 158/2005, emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj, în nume propriu şi pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva sentinţei nr. 16 din 19 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea reclamantei SC P. SRL Craiova, de anulare a deciziei nr. 158/2005, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3436/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3442/2006. Contencios. Litigiu privind... → |
---|