ICCJ. Decizia nr. 3478/2006. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3478/2006
Dosar nr. 20045/2/2005
Şedinţa publică din 18 octombrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 12 septembrie 2003, reclamanta C.C. Ciolpani, judeţul Ilfov, a solicitat anularea parţială a HG nr. 930/2002, privind atestarea domeniului public al judeţului Ilfov, precum şi al oraşelor şi comunelor din judeţul Ilfov, în sensul anulării poziţiei nr. 33 din Anexa nr. 12 privind terenul în suprafaţă de 3858 mp şi construcţiile aferente, reprezentând Service Ţigăneşti şi a poziţiei nr. 46 din aceeaşi anexă privind terenul şi construcţiile aferente Complexului Comercial Ţigăneşti.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că imobilele pentru care a fost atestat domeniul public al comunei Ciolpani la cele două poziţii menţionate din anexele hotărârii contestate, au fost achiziţionate sau edificate din fondurile membrilor cooperatori şi dreptul lor de proprietate a fost vătămat prin trecerea lor nelegală şi abuzivă în proprietatea publică.
Prin sentinţa civilă nr. 8 din 12 ianuarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea, ca neîntemeiată, cu motivarea că nu s-a făcut dovada vătămării drepturilor cooperativei, nefiind depus titlul de proprietate asupra terenurilor.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 2925 din 10 mai 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Instanţa de recurs a casat hotărârea atacată şi a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, reţinând că nu au fost administrate toate probele necesare pentru lămurirea situaţiei juridice a imobilelor şi că nu au fost analizate apărările formulate de părţile în litigiu cu privire la dreptul de proprietate asupra terenurilor şi construcţiilor indicate în acţiune.
În fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 203 din 27 ianuarie 2006, prin care a admis acţiunea, a anulat parţial HG nr. 930/2002, în ceea ce priveşte poziţiile nr. 33 şi nr. 46 din Anexa nr. 12 şi a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor, în interesul pârâtului Guvernul României.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că pentru imobilele înscrise la poziţiile nr. 33 şi nr. 46 din Anexa nr. 12 a HG nr. 930/2002 a fost nelegal atestat domeniul public al comunei Ciolpani, întrucât acestea aparţin cooperativei reclamante, care a dovedit dreptul său de proprietate prin probele administrate în cauză.
Astfel, instanţa de fond a avut în vedere că imobilul reprezentând service a fost edificat de U.J.C.C. şi C.C. Ciolpani, împrejurarea recunoscută de pârâtul Consiliul Local al comunei Ciolpani, prin întâmpinare. De asemenea, s-a reţinut că bunul respectiv a fost înscris ca mijloc fix în patrimoniul reclamantei, pe baza procesului-verbal de recepţie definitivă din 11 aprilie 1978, a situaţiei de lucrări din luna octombrie 1980 şi a adresei nr. 1467 din 17 aprilie 1978 a U.J.C.C. - Sectorul Agricol Ilfov.
Referitor la terenul şi construcţiile de la poziţia nr. 46, s-a reţinut că dreptul de proprietate al reclamantei a fost dovedit cu procesele-verbale de recepţie şi situaţiile de lucrări întocmite pentru bunurile respective, care s-au aflat în patrimoniul său ca mijloace fixe.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs, pârâtul Guvernul României şi intervenientul Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală şi respingerea acţiunii formulate de reclamantă.
Guvernul României a solicitat casarea hotărârii atacate în baza art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză.
În dezvoltarea recursului s-a arătat că hotărârea de atestare a domeniului public local nu are efect constitutiv de drept de proprietate şi a fost adoptată cu respectarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 213/1998 şi art. 76-80 din Legea nr. 24/2000, pe baza hotărârii nr. 22 din 25 august 1999 a Consiliului Local al comunei Ciolpani de aprobare şi de însuşire a inventarului bunurilor din domeniul public al comunei. Recurentul a susţinut că necontestarea acestei hotărâri de către intimata-reclamantă, constituie un fine de neprimire a acţiunii în anulare, fiind greşit apreciată ca nerelevantă de instanţa de fond.
Modul de aplicare a Legii nr. 213/1998 a fost criticat de recurent, cu motivarea că instanţa de fond nu a avut în vedere natura juridică şi efectele actului administrativ contestat, pentru că a constatat vătămarea dreptului de proprietate al intimatei-reclamante, deşi atestarea domeniului public local nu a modificat regimul juridic al bunurilor şi pentru cenzurarea valabilităţii titlului de proprietate al comunei Ciolpani, trebuia sesizată instanţa de drept comun, competentă să compare titlurile de proprietate înfăţişate de părţi.
În recursul declarat de intervenientul Ministerul Administraţiei şi Internelor s-a susţinut că a fost greşit admisă acţiunea în anulare parţială a HG nr. 930/2002, în condiţiile în care actul a fost adoptat cu respectarea normelor de tehnică-legislativă şi a celor privind proprietatea publică, iar intimata-reclamantă nu a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilelor şi vătămarea adusă acestui drept prin actul contestat, pentru a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 213/1998.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Hotărârea de atestare a bunurilor din domeniul public al comunei Ciolpani a fost adoptată de Guvernul României, în baza art. 107 din Constituţie şi art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, fiind un act administrativ de autoritate, supus controlului instanţei de contencios administrativ.
Fundamentarea juridică a acestui act administrativ dovedeşte că, indiferent de titlul său, este un act de calificare a bunurilor ca aparţinând domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale.
Legea nr. 215/2001 a prevăzut expres în art. 20 alin. (2) şi art. 21 alin. (3), competenţa Guvernului de a adopta actele de clasare şi de defalcare a bunurilor, în raport cu interesul naţional sau local căruia îi sunt afectate, precum şi procedura specială de defalcare şi de trecere în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale a bunurilor de interes local finalizată printr-o hotărâre a Guvernului.
Hotărârea adoptată de Guvern în cadrul acestei proceduri este un act de delimitare a domeniului public al statului, judeţelor, comunelor, oraşelor şi pentru contestarea în justiţie nu este relevant dacă actul are efect declarativ sau constitutiv de drepturi, dat fiind că aparţine categoriei juridice a actelor administrative pentru care Legea nr. 213/1998 a prevăzut expres în art. 23, controlul de legalitate pe calea contenciosului administrativ.
În consecinţă, recurenţii au susţinut neîntemeiat că trebuia sesizată instanţa de drept comun printr-o acţiune în revendicare imobiliară, în condiţiile în care intimata-reclamantă a contestat calificarea bunurilor ca aparţinând domeniului public şi acţiunea sa de anulare a actului administrativ de calificare are un alt obiect şi o altă cauză juridică decât cererea de revendicare.
De asemenea, recurenţii au susţinut neîntemeiat existenţa unui fine de neprimire a acţiunii faţă de necontestarea în justiţie de către intimata-reclamantă a Hotărârii nr. 22 din 25 august 1999, prin care Consiliul Local al comunei Ciolpani şi-a însuşit inventarul bunurilor din domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale pentru care exercită autoritatea deliberativă.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 213/1998, însuşirea inventarului bunurilor din domeniul public de interes local este un act prealabil adoptării de către Guvern a hotărârii de atestare a apartenenţei bunurilor la domeniul public.
Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a stabilit corect că un asemenea act nu produce efecte juridice proprii şi nu este constitutiv de drepturi reale, întrucât este supus aprobării prin actul de autoritate pentru care este competent Guvernul României. Legalitatea acestui act preparator a fost corect analizată în condiţiile prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, în cadrul litigiului privind anularea actului administrativ de finalizare a procedurii de delimitare a domeniului public aparţinând unităţii administrativ-teritoriale.
Referitor la dreptul de proprietate al intimatei-reclamante, se reţine că instanţa de fond a examinat toate înscrisurile depuse în cauză, stabilind corect situaţia de fapt şi regimul juridic al bunurilor de la poziţiile nr. 33 şi nr. 46 din Anexa nr. 12 a HG nr. 930/2002.
Concluzia instanţei de fond, că aceste bunuri aparţin intimatei-reclamante, a fost criticată fără temei de către recurenţi, care nu au dovedit susţinerile lor privind existenţa dreptului de proprietate al comunei Ciolpani.
Parte în litigiu, comuna Ciolpani nu a administrat probe privind modul de dobândire a proprietăţii bunurilor respective, indicând ca titlu Legea nr. 213/1998, deşi pct. III din anexa legii se referă numai la acele bunuri care prin natura lor sau prin efectul legii aparţin domeniului public, condiţie care nu era îndeplinită în cauză.
Intimata-reclamantă a dovedit că imobilele de la poziţiile nr. 33 şi nr. 46 din Anexa nr. 12 au fost dobândite anterior anului 1989 şi s-au aflat în patrimoniul său ca mijloace fixe, necesare pentru realizarea scopului şi obiectului specific de activitate, reprezentând proprietatea organizaţiilor cooperatiste.
În acest mod, intimata-reclamantă a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, privind existenţa dreptului său de proprietate şi vătămarea adusă prin actul administrativ contestat în cauză.
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Guvernul României şi Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei civile nr. 203 din 27 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3477/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3479/2006. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
