ICCJ. Decizia nr. 3482/2006. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3482/2006
Dosar nr. 37365/2/2005
Şedinţa publică din 18 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 10 octombrie 2005, la Tribunalul Ialomiţa, reclamanta SC C. SA Slobozia a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Ialomiţa şi Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Slobozia, să fie recunoscut dreptul său la aplicarea Legii nr. 244/2005 privind acordarea înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare restante, să fie anulată parţial Nota de compensare nr. 2378 din 21 iulie 2005 şi prin acordarea scutirilor la plată prevăzute de lege, pârâtele să fie obligate la compensarea sumei de 204.698, 45 RON, virată în plus, cu obligaţiile bugetare aferente lunilor următoare.
La data de 20 octombrie 2005, reclamanta a precizat că suma totală scutită la plată şi pentru care solicită compensarea, este de 940.843,77 RON, reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere aferente convenţiilor nr. 75/110307 din 24 decembrie 2002, nr. 720 din 20 noiembrie 2003 şi nr. 36 din 10 noiembrie 2003.
Prin sentinţa civilă nr. 796/F din 3 noiembrie 2005, Tribunalul Ialomiţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că această instanţă este competentă, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, să judece acţiunea prin care se contestă majorări şi penalităţi de întârziere aferente taxelor şi impozitelor în sumă totală de 940.843,77 RON, depăşind suma de 500.000 RON, prevăzută în normele de competenţă materială sus-menţionate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 277 din 8 februarie 2006, prin care a admis acţiunea, a anulat nota de compensare nr. 2.378 din 21 iulie 2005, a obligat pârâta Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Slobozia să emită o nouă notă de compensare privind obligaţiile achitate de reclamantă la data de 12 iulie 2005, recunoscând dreptul reclamantei de acordare a înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare restante, conform convenţiilor nr. 77/2002, nr. 36/2003 şi nr. 70/2003 şi dreptul de a se reţine, ca plată în avans a sumei de 940.843,77 RON, achitată la 12 iulie 2005, ca sumă nedatorată.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data intrării în vigoare a OUG nr. 26/2005 şi a Legii nr. 244/2005, convenţiile încheiate de reclamantă cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi cu Ministerul Finanţelor Publice, în baza OUG nr. 40/2002, erau în derulare, astfel încât nota de compensare nr. 2.378 din 21 iulie 2005 a fost greşit întocmită, fără a se avea în vedere că prin plata efectuată cu O.P. nr. 312 din 12 iulie 2005, s-a stins debitul în sumă de 940.843,77, reprezentând dobânzi şi penalităţi pentru care erau aplicabile prevederile legale privind scutirea la plată.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs, pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Ialomiţa şi Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Slobozia şi au solicitat modificarea hotărârii atacate, în baza art. 304 pct. 7şi 9 şi a art. 3041 C. proc. civ., în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
Recurentele au susţinut că hotărârea instanţei de fond cuprinde considerente contradictorii, pentru că s-a reţinut a fi încă în derulare convenţiile încheiate de intimată în baza OUG nr. 40/2002, deşi acestea îşi încetaseră valabilitatea de la sfârşitul anului 2004 şi obligaţiile fiscale care au făcut obiectul înlesnirilor la plată, erau legal datorate la data stingerii lor prin plată - 21 iulie 2005, astfel încât nu pot fi restituite şi nu pot fi scutite la plată în baza Legii nr. 244/2005, intrată în vigoare la o dată ulterioară compensării.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a arătat că instanţa de fond a aplicat greşit prevederile legale referitoare la înlesnirile la plata obligaţiilor bugetare restante, întrucât a recunoscut dreptul intimatei de a beneficia de facilităţile fiscale acordate prin Legea nr. 244/2005, pentru creanţe fiscale stinse prin compensare, în conformitate cu dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. b) C. proCod Fiscal
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate şi cu excepţia de ordine publică invocată din oficiu la acest termen, în condiţiile prevăzute de art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile pentru următoarele considerente:
Cererea de chemare în judecată a fost formulată de intimata-reclamantă, pentru anularea parţială a Notei de compensare nr. 2.378 din 21 iulie 2005, emisă de recurenta-pârâtă Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Slobozia şi prin acordarea scutirilor la plată prevăzute de Legea nr. 244/2005, să se întocmească o nouă notă de compensare a sumei de 204.698,45 RON, virată în plus, cu obligaţiile bugetare aferente lunilor următoare.
În baza art. 132 C. proc. civ., intimata-reclamantă a modificat obiectul acţiunii, precizând în cererile din 20 octombrie 2005 şi din 8 februarie 2006, că solicită întocmirea unei note de compensare a viitoarelor sale debite bugetare cu suma de 940.843,77 RON, reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere aferente convenţiilor nr. 75/110307 din 24 decembrie 2002, nr. 720/RU din 20 noiembrie 2003 şi nr. 36 din 10 noiembrie 2003, care au fost plătite nedatorat, deşi erau scutite la plată în baza Legii nr. 244/2005.
Actul administrativ contestat şi cel solicitat a fi întocmit de Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Slobozia au ca obiect stingerea unor obligaţii fiscale prin compensare, până la concurenţa sumei de 204.698,45 RON, majorată ulterior la suma de 940.843,77 RON.
Soluţionând fondul pricinii, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat o hotărâre nelegală, pentru că a încălcat normele de competenţă materială în litigiile de contencios administrativ şi fiscal, în raport cu obiectul acţiunii şi cu competenţa funcţională a autorităţii administrative chemate în judecată.
Astfel, Curtea de Apel Bucureşti a considerat că a fost legal învestită în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, după criteriul valorii sumei precizată pentru stingerea creanţelor prin compensare, chiar dacă organul fiscal competent să efectueze compensarea în cazul acordării înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare restante este, potrivit art. 18 din OUG nr. 40/2002, un serviciu public deconcentrat, şi anume, Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Slobozia.
Instanţa de fond a aplicat greşit normele legale privind competenţa materială după valoarea obiectului litigiului, care nu erau aplicabile în cauză, dat fiind că actele administrative fiscale deduse judecăţii se referă la unul din modurile de stingere a obligaţiilor bugetare, şi nu la contestarea acestora, sub aspectul existenţei sau cuantumului lor.
Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd competenţa curţilor de apel de a soluţiona în primă instanţă litigiile care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 5 miliarde lei, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
Actele de compensare nu sunt supuse acestor norme derogatorii de la dreptul comun după criteriul valorii obiectului, pentru că nu sunt incluse în categoria actelor administrativ-fiscale prevăzute expres în textul de lege.
În cazul contestării altor acte administrativ fiscale decât cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale sau accesorii ale acestora, sunt aplicabile normele generale de competenţă materială, care reglementează raporturile procesuale în orice litigiu de contencios administrativ şi fiscal.
Dreptul comun în această materie îl constituie art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd competenţa de soluţionare a litigiilor în raport cu calitatea şi competenţa funcţională a autorităţii chemată în judecată.
Potrivit acestor dispoziţii legale, competenţa de a se pronunţa în primă instanţă asupra legalităţii actului de compensare întocmit de organul fiscal teritorial aparţine Tribunalului Ialomiţa.
De altfel, şi în procedura prealabilă administrativă, reglementată de legea specială, competenţa organelor fiscale de a soluţiona contestaţia este stabilită în principal în raport cu obiectul actului administrativ fiscal, iar nu după criteriul valorii sumei contestate.
Astfel, art. 178 alin. (2) C. proCod Fiscal, republicat prevede că, în cazul contestării altor acte administrativ-fiscale, decât cele care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorii sau debite accesorii ale acestora, calea administrativă de atac a contestaţiei se soluţionează de către organul fiscal emitent.
Din acest motiv, intimata-reclamantă a şi îndeplinit procedura prealabilă administrativă prin contestaţia adresată Administraţiei Finanţelor Publice a municipiului Slobozia, şi nu Ministerului Finanţelor Publice, a cărei competenţă ierarhică ar fi fost determinată de cuantumul sumei de compensat, precizat numai în procedura judiciară.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursurile, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Ialomiţa, secţia de contencios administrativ.
Faţă de soluţia dată recursurilor prin admiterea excepţiei de ordine publică privind necompetenţa materială a instanţei de fond, nu mai este necesară cercetarea motivelor de recurs invocate, urmând ca acestea să fi avute în vedere ca apărări de fond, cu ocazia rejudecării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa şi Administraţia Finanţelor Publice Slobozia împotriva sentinţei civile nr. 277 din 8 februarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, Tribunalului Ialomiţa, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3481/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3483/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
