ICCJ. Decizia nr. 3550/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3550/2006
Dosar nr. 32506/2/2005
Şedinţa publică din 24 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 27 septembrie 2005, Ministerul Justiţiei a solicitat ca, în contradictoriu cu A.A., să se constate nulitatea absolută a Ordinului nr. 3397/C din 22 decembrie 2004, prin care aceasta a fost numită în funcţia de notar public, cu sediul biroului notarial în circumscripţia Judecătoriei Târgovişte, localitatea Târgovişte.
De asemenea, a cerut instanţei de judecată să se pronunţe asupra legalităţii actelor încheiate de pârâtă, în baza acelui ordin, precum şi asupra efectelor juridice civile produse ca urmare a emiterii actului administrativ.
În fine, s-a solicitat suspendarea aplicării ordinului, până la soluţionarea, în mod irevocabil a acţiunii.
Reclamantul şi-a motivat cererea de chemare în judecată, arătând că prin emiterea ordinului de numire în funcţia de notar public a pârâtei, au fost încălcate prevederile art. 16 lit. g), art. 17 şi art. 28 din Legea nr. 36/1995, dispoziţiile art. 4, 5, 6 şi 7 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale, aprobat prin Ordinul nr. 710/C din 5 iulie 1995, emis de Ministerul Justiţiei, dispoziţiile art. 20 lit. c) şi art. 38 lit. a) din Statutul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.
Au fost invocate, totodată, prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 246 din 3 februarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, ridicată în cauză de pârâta A.A.
A admis în parte acţiunea, în sensul că a constatat nulitatea Ordinului nr. 3397/C din 22 decembrie 2004, emis de Ministerul Justiţiei.
Capetele de cerere accesorii, având ca obiect controlul de legalitate al actelor juridice încheiate de pârâtă în baza ordinului de numire în funcţie şi a efectelor civile produse, precum şi suspendarea executării ordinului au fost respinse ca neîntemeiate.
Referitor la excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, curtea de apel a reţinut că art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 conţine norme de procedură ce reglementează calea procedurală prin intermediul cărora pot fi supuse controlului de legalitate, la cererea autorităţii emitente, actele administrative ce nu mai pot fi revocate, întrucât ele au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice. Că, acţiunea de faţă a fost înregistrată după intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel încât, regularitatea sesizării instanţei şi aplicarea normelor de procedură se analizează în raport cu legea în vigoare la data cererii de chemare în judecată.
În sfârşit, instanţa a motivat că numai aspectele de drept substanţial privind validitatea actului administrativ dedus judecăţii, sunt supuse prevederilor legale existente la data emiterii lui.
Împotriva sentinţei, dar şi a încheierii din 22 noiembrie 2005, pârâta a declarat recurs.
Ea a susţinut că în mod eronat prima instanţă a respins excepţia de tardivitate a introducerii acţiunii, invocată prin întâmpinare. Că, în raport cu data emiterii actului administrativ - 22 decembrie 2004, cu data sesizării instanţei - 27 septembrie 2005 şi dispoziţiile imperative ale art. 11 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, acţiunea în constatarea nulităţii absolute a actului trebuia respinsă ca tardivă.
Critica este întemeiată.
Prin dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ s-a prevăzut că cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate, se pot introduce în termen de 6 luni de la:
- data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluţionare a cererii;
- data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, fără a depăşi termenul prevăzut la alin. (2);
- data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.
În conformitate cu dispoziţiile conţinute în alin. (2) al aceluiaşi articol, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.
Cum deja s-a arătat, prin întâmpinare, pârâta A.A. a ridicat excepţia de tardivitate a introducerii acţiunii, făcând referire la normele de procedură enunţate mai sus, despre care ea a susţinut că sunt aplicabile chiar dacă acţiunea ministerului se întemeiază pe dispoziţiile art. 1 alin. (6) din aceeaşi lege organică.
Curtea de apel a respins, însă, această excepţie de procedură, apreciind prin încheierea din 22 noiembrie 2005, că în tăcerea legii, sunt incidente normele dreptului comun în materia prescripţiei dreptului la acţiune, cuprinse în Decretul nr. 167/1958.
Soluţia, ca şi argumentele redate în încheierea respectivă ignoră, însă, prevederile imperative ale art. 11 din Legea nr. 554/2004, care reglementează termenele în care se introduc acţiunile pentru anularea actelor administrative individuale şi a celor cu caracter normativ.
De asemenea, creează o discriminare între subiecţii care pot sesiza instanţa de judecată cu astfel de acţiuni, în condiţiile şi cu respectarea termenelor legale.
Curtea de apel a admis şi inexistenţa unui interes practic al distincţiei dintre nulităţile absolute şi nulităţile relative ale actelor juridice în dreptul administrativ, ca şi împrejurarea că sub raportul termenului de introducere a acţiunii în anulare sau în care poate fi invocată cauza de nulitate a actului administrativ nu există deosebire între nulitatea absolută şi nulitatea relativă a actului.
Prin urmare, dreptul la acţiune trebuia exercitat de reclamant, cu respectarea termenului prevăzut de legea specială, adică cea a contenciosului administrativ, care este derogatorie de la dreptul comun invocat de instanţă.
Din acest punct de vedere, se constată că acţiunea introdusă de Ministerul Justiţiei, la 27 septembrie 2005, pentru constatarea nulităţii Ordinului nr. 3397/C din 22 decembrie 2004, este tardivă, atât în raport cu reglementarea instituită prin dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât şi în raport cu reglementarea cuprinsă în art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data emiterii actului administrativ individual.
O asemenea concluzie este concordantă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a considerat că prin neimpunerea unui termen înăuntrul căruia să poată fi exercitată o acţiune, se încalcă principiul securităţii raporturilor juridice (cauza Brumărescu contra României).
S-a apreciat, totodată, că posibilitatea de a „anula" fără limită de timp, cum ar fi în cazul de faţă, actul administrativ individual care, intrând în circuitul civil, a produs efecte juridice specifice altor ramuri de drept, constituie o nesocotire a dreptului la justiţie, garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Având în vedere aceste considerente, urmează a se admite recursul declarat de pârâtă şi a fi modificată încheierea şi sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii, ca tardiv introdusă.
Văzând şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.A. împotriva încheierii din 22 noiembrie 2005 şi a sentinţei civile nr. 246 din 3 februarie 2006, ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică încheierea şi sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea formulată de Ministerul Justiţiei, ca tardivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3548/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3551/2006. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
