ICCJ. Decizia nr. 3551/2006. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3551/2006
Dosar nr. 32687/2/2005
Şedinţa publică din 24 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul D.N. a chemat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Justiţiei, solicitând obligarea acestora la numirea sa în funcţia de judecător la una din instanţele din ţară, la repararea pagubei cauzate prin refuzul nejustificat de a-i soluţiona cererea, calculat de la 12 aprilie 2004, până la data introducerii acţiunii şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 12 martie 2004 s-a adresat cu o cerere Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a solicitat numirea în magistratură ca judecător sau procuror, cu scutire de examen.
Prin adresa nr. 750/2004, dată la care era în vigoare Legea nr. 92/1992, i s-a comunicat că cererea sa va fi analizată.
Ca urmare a Legii nr. 303/2004, i s-a comunicat faptul că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 31 alin. (5) ale acestei legi.
Pârâtele, prin întâmpinare, au solicitat respingerea acţiunii, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Prin sentinţa civilă nr. 275 din 8 februarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii şi a Ministerului Justiţiei şi, totodată, a respins acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
Pentru a adopta această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 67 din Legea nr. 92/1992, puteau fi numiţi în magistratură, fără concurs sau examen, în mod excepţional, printre alte categorii de persoane, şi consilieri juridici cu o vechime minimă de 10 ani.
S-a mai reţinut că potrivit art. 88 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, Ministerul Justiţiei avea posibilitatea, şi nu obligaţia de a recomanda Consiliului Superior al Magistraturii, numirea în funcţia de judecător sau procuror a reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, este lipsită de temei legal şi a interpretat greşit natura actului dedus judecăţii.
A mai susţinut recurentul că la data la care a depus cererea la Consiliul Superior al Magistraturii, îndeplinea toate condiţiile prevăzute de art. 67 din Legea nr. 92/1992, şi anume, că: era absolvent al facultăţii de drept şi avea vechimea cerută de lege, în profesia de consilier juridic, făcând dovada că a mai fost numit în funcţia de judecător în anul 1995, dar din motive neimputabile, postul nu a mai putut fi ocupat.
Verificând cauza, în funcţie de motivarea recursului, în lumina dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 65 din Legea nr. 92/1992, în vigoare la momentul interviului invocat de recurent, pentru a fi numit procuror sau judecător, candidatul trebuia să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 46 şi să fi fost declarat reuşit la examenul de capacitate prevăzut de lege sau să fi ocupat cel puţin 5 ani funcţia de avocat, jurisconsult, ş.a.
Art. 46 din aceeaşi lege prevede că putea fi numit magistrat, cel care îndeplinea condiţiile menţionate la lit. a) - f) a textului, prevăzându-se că persoana în cauză trebuia să fi absolvit Institutul Naţional de Magistratură sau să fi promovat concursul ori examenul de admitere în magistratură, organizat potrivit regulamentului aprobat de ministrul justiţiei.
Art. 67 din Legea nr. 92/1992 prevedea excepţii de la regula concursului sau a examenului pentru persoane care aveau titlul de doctor în drept ori au avut calitatea de magistrat sau inspector general ori consilier juridic în Ministerul Justiţiei sau avocat o perioadă de cel puţin 5 ani.
Faţă de aceste dispoziţii legale, se constată că recurentul, pentru a putea ocupa funcţia de procuror sau judecător, trebuia, fie să participe la concurs sau examen, fie să se afle în una din situaţiile de excepţie menţionate de art. 67 din Legea nr. 92/1992.
Cum D.N. nu îndeplinea nici una din condiţiile legale sus menţionate, acesta nu putea fi numit procuror sau judecător, astfel cum a solicitat.
Celelalte susţineri din cererea de recurs nu pot fi calificate drept motive distincte de recurs, ele reprezentând critici ale recurentului referitoare la modalitatea de redactare a sentinţei, situaţii care nu condus la desfiinţarea hotărârii.
Cât priveşte aspectul despăgubirilor, acesta nu poate fi analizat, având în vedere că cererea principală, şi anume, refuzul de numire în funcţia de procuror sau judecător, nu a fost admisă.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de casare de ordine publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.N. împotriva sentinţei civile nr. 275 din 8 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3550/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3553/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
