ICCJ. Decizia nr. 3565/2006. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3565/2006
Dosar nr. 6991/1/2006
Şedinţa publică din 24 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, reclamanta M.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Sibiu, anularea hotărârii nr. 2084 din 17 ianuarie 2006, emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în luna octombrie 1940, din motive etnice, a fost nevoită să se refugieze împreună cu mama sa, din judeţul Cluj, în judeţul Sibiu.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus declaraţiile autentificate ale unor martori, din care rezultă că aceştia cunosc situaţia reclamantei, dar din spusele acesteia.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 52 din 10 martie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta nu a prezentat alte probe din care să rezulte cu certitudine faptul că părinţii săi au locuit pe raza oraşului Cluj şi că în toamna anului 1940, din motive etnice, s-au refugiat în oraşul Sibiu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta, pentru nelegalitate şi netemeinicie, pe motiv că dovada refugiului a făcut-o cu declaraţiile martorilor, din care rezultă că în anul 1940, a suferit persecuţii din motive etnice din partea ocupaţiei austro-ungare, care a obligat-o să părăsească, împreună cu părinţii, localitatea de domiciliu, refugiindu-se din oraşul Cluj, în oraşul Sibiu.
În motivarea recursului a mai arătat că nu a fost cu putinţă să prezinte actele oficiale, solicitate de pârâtă, întrucât avea 3 ani la data refugiului, iar părinţii săi au decedat şi nu au lăsat vreun act în acest sens.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Recurenta a încercat să-şi dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale cu martori.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar ca cel puţin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.
Or, simplele declaraţii ale martorilor, din care rezultă că aceştia cunosc situaţia recurentei doar din spusele acesteia, nu pot fi luate în considerare, mai ales că niciunul dintre aceştia nu a probat afirmaţiile cu acte oficiale.
Simpla mutare a recurentei, dintr-o localitate, în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuţii etnice.
Aşa fiind, cum recurenta-reclamantă nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiată şi că acest lucru ar fi fost consecinţa unor persecuţii din motive etnice, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea acţiunii, ca nefondată.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.E., împotriva sentinţei civile nr. 52 din 10 martie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3564/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3566/2006. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
