ICCJ. Decizia nr. 3584/2006. Contencios
| Comentarii |
|
La data de 24 martie 1999, Ț.C. a chemat în judecată Președinția României, Comisia Parlamentară pentru controlul aplicării Legii nr. 42/1990, Comisia specială de verificare a certificatelor eliberate în temeiul aceleiași legi, Guvernul României și Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, solicitând obligarea acestor autorități publice să-i elibereze brevetul de luptător pentru victoria revoluției române din decembrie 1989.
De asemenea, a cerut obligarea pârâților la plata unor daune morale în valoare de 1 miliard lei, precum și a unor daune materiale în valoare de 3 miliarde lei.
Ulterior, reclamantul a renunțat la judecata capătului de cerere privind daunele materiale și a solicitat doar acordarea unor daune morale în cuantum de 3 miliarde lei.
Prin sentința civilă nr. 1355 din 11 noiembrie 1999, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta Comisia specială de verificare a certificatelor eliberate în baza Legii nr. 42/1990, să verifice documentația care a stat la baza eliberării certificatului de luptător seria F.D. nr. 01518 și să transmită concluziile verificării și măsurile propuse pentru acordarea brevetului, conform art. 5 din aceeași lege, către Comisia parlamentară pentru controlul aplicării acestui act normativ.
Prin aceeași hotărâre a fost respinsă acțiunea față de pârâtele Președinția României și Comisia parlamentară pentru controlul aplicării Legii nr. 42/1990 și s-a dispus obligarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1999 să plătească reclamantului, daune morale în valoare de 9.000.000 lei.
Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 3528 din 29 decembrie 2000, a admis recursul declarat în cauză de pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, a casat sentința atacată, iar în fond a respins acțiunea reclamantului.
Recursul acestora a fost respins ca nefondat.
Aceeași instanță supremă a respins apoi, prin decizia nr. 2437 din 19 iunie 2001, cererea de revizuire formulată de Ț.C. împotriva deciziei nr. 3528 din 29 decembrie 2000, ca inadmisibilă.
Și această ultimă hotărâre a fost atacată de sus-menționatul cu contestație în anulare.
Prin decizia nr. 2168 din 3 iunie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a respins contestația în anulare, ca tardiv formulată.
La data de 2 iulie 2003, Ț.C. a depus o cerere de revizuire a acestei din urmă decizii, invocând prevederile art. 322 pct. 2, 5 și 8 C. proc. civ.
Cererea de retractare este, însă, inadmisibilă.
Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile limitativ prevăzute la pct. 1 - 9 ale aceluiași articol.
în speță, cum s-a arătat, prin decizia nr. 2168 din 3 iunie 2003, a cărei retractare se cere, înalta Curte de Casație și Justiție nu a evocat fondul litigiului dintre părți, ci a respins ca tardivă contestația în anulare formulată de Ț.C. împotriva deciziei nr. 2437 din 19 iunie 2001.
Rezultă deci, că cerințele textului legal mai sus enunțat nu sunt îndeplinite, situație în care s-a dispus respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3559/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3665/2006. Contencios → |
|---|
