ICCJ. Decizia nr. 3593/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3593/2006
Dosar nr. 3089/1/2006
Şedinţa publică din 25 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 278 din 28 noiembrie 2005, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC D. SRL Târgu Mureş, în contradictoriu cu pârâtele SC F.R. SRL Târgu Mureş şi Ministerul Sănătăţii - Direcţia Farmaceutică şi Aparatură Medicală.
În motivarea sentinţei se reţine că reclamanta a atacat refuzul autorităţii pârâte de retragere a autorizaţiei de funcţionare a SC F.R. SRL Târgu Mureş, privind unitatea farmaceutică din Târgu Mureş, str. G.M., decizie comunicată la 11 aprilie 2005, prin adresa nr. VI/3162/14374 din 31 martie 2005.
Instanţa de fond a stabilit că, iniţial, societatea pârâtă a funcţionat în spaţiul închiriat de la reclamantă în baza contractului nr. 2/2000 (spaţiu situat în Târgu Mureş, str. G.M.), iar ulterior s-a mutat într-un nou spaţiu, făcându-se menţiune în acest sens pe autorizaţia sa de funcţionare. Deşi în contractul de închiriere a fost înserată clauza potrivit căreia la rezilierea contractului, chiriaşul are obligaţia să restituie autorizaţia emisă pe SC D. SRL Târgu Mureş, această clauză nu poate avea eficienţă, câtă vreme autorizaţia de funcţionare se emite în condiţiile prevăzute de Normele privind înfiinţarea şi autorizarea unităţilor farmaceutice, potrivit cărora pentru mediul urban pot solicita autorizaţie, farmaciştii care deţin titlul de farmacist specialist, farmacist primar sau doctor de farmacie, deci autorizaţia se emite în considerarea persoanei fizice, titular al autorizaţiei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, SC D. SRL Târgu Mureş, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, instanţa de fond nereţinând motive esenţiale de anulare a autorizaţiei atacate. Astfel, înscrierea din 1 martie 2004 a menţiunii de schimbare a titularului autorizaţiei de funcţionare, respectiv a farmacistului şef, s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 626/2001, prin falsificarea semnăturii farmacistului şef B.B., fapt ce rezultă din adresa nr. 3024/N din 26 septembrie 2005, emisă de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Mureş, astfel că această menţiune este nulă.
Totodată, înscrierea menţiunii de schimbare a sediului farmaciei s-a realizat în baza cererii din 18 februarie 2005, a farmacistului şef P.E., persoană care nu avea dreptul să exercite această funcţie, astfel cum s-a constatat prin sentinţa civilă nr. 760 din 17 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Mureş, acest drept revenind doamnei B.B.
De asemenea, este greşită motivarea instanţei de fond, în sensul că autorizaţia de funcţionare a unei farmacii nu poate face obiectul închirierii sau al transmiterii, această autorizaţie face parte din fondul de comerţ al farmaciei, putând fi închiriată sau vândută, iar faptul că s-a produs un „furt" al autorizaţiei de funcţionare rezultă şi din adresa nr. 12 din 9 ianuarie 2006 a Comisiei de Avizare din cadrul Colegiului Farmaciştilor din România, în care se arată că „s-au folosit metode ilegale pentru preluarea Farmaciei D. şi trecerea autorizaţiei de funcţionare pe numele SC R.
Recurenta precizează că nu există posibilitatea reală pentru pe SC D. SRL de a obţine o nouă autorizaţie de funcţionare, deoarece numărul de farmacii din municipiul Târgu Mureş a depăşit limita legală, fapt ce rezultă din adresele nr. 440 şi nr. 447/2005, emise de Colegiul Farmaciştilor din judeţul Mureş (ataşate prezentului recurs).
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Astfel, în mod corect instanţa de fond a stabilit că eliberarea autorizaţiei de funcţionare a SC F.R. SRL Târgu Mureş s-a făcut cu respectarea reglementărilor legale în domeniu, în conformitate cu Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 626/2001.
La baza emiterii acestui act au stat cererea transmisă de doamna farmacist B.B., în calitate de farmacist şef al SC F.R. SRL şi celelalte documente legale; prin aceeaşi cerere înregistrată cu nr. 1393 din 25 ianuarie 2001, s-a solicitat retragerea autorizaţiei de funcţionare deţinută de reclamanta-recurentă SC D. SRL, pentru farmacia care a funcţionat în acelaşi spaţiu, petenta anexând la cererea respectivă, exemplarul original al autorizaţiei.
Ulterior, SC F.R. SRL prin adresa nr. 147 din 27 decembrie 2004, a solicitat aviz pentru mutarea sediului farmaciei, aviz eliberat de Colegiul Judeţean al Farmaciştilor, cu nr. 5 din 5 ianuarie 2005. În baza acestui aviz şi a cererii societăţii înregistrate cu nr. 7806 din 18 februarie 2005, a raportului de inspecţie favorabil şi a documentelor prevăzute de Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 626/2001, a fost înscris pe autorizaţia de funcţionare a farmaciei în cauză, menţiunea referitoare la funcţionarea într-un nou spaţiu.
Recurenta a precizat că funcţionarea acestei farmacii la mică distanţă de spaţiul comercial proprietatea sa (pe care iniţial l-a închiriat SC F.R. SRL, îi creează un imens prejudiciu, deoarece nu mai poate obţine o nouă autorizaţie pentru desfăşurarea activităţii de farmacie.
Curtea constată că motivele de recurs invocate sunt neconcludente sub aspectul legalităţii actului administrativ atacat, fiind de necontestat că înscrierea menţiunii de schimbare a sediului farmaciei s-a realizat în baza cererii din 18 februarie 2005 a farmacistului şef P.E., în timp ce doamna B.B. încetase să deţină această funcţie la 1 februarie 2005.
Totodată, recurenta a dovedit împrejurarea că înscrierea din 1 martie 2004 a menţiunii de schimbare a titularului autorizaţiei de funcţionare, adică a farmacistului şef s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 626/2001, prin falsificarea semnăturii farmacistului şef B.B., la dosar fiind depusă doar copia plângerii penale formulată de B.B. şi SC D. SRL, cu nr. 1359 din 5 aprilie 2005, fără să rezulte modul de soluţionare a acesteia.
De asemenea, sentinţa civilă nr. 760 din 17 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Mureş, prin care se constată, în contradictoriu cu SC F.R. SRL, că în perioada 27 ianuarie 2000 - 1 februarie 2005, reclamanta a avut funcţia de farmacist şef la societatea pârâtă, nu este opozabilă Ministerului Sănătăţii, care nu a avut calitatea de parte în procesul respectiv şi care soluţionase plângerea administrativă a reclamantei-recurente, anterior pronunţării acestei sentinţe.
Faţă de împrejurarea că nemulţumirile societăţii reclamante sunt legate în principal de nerespectarea de către farmacia R., a clauzelor contractului din 18 octombrie 2000, Curtea apreciază că în mod corect instanţa de fond a apreciat ca neavând relevanţă aceste clauze în raport cu condiţiile de legalitate a actului administrativ, la emiterea autorizaţiei fiind verificate şi respectate normele Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 626/2001.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 304 pct. 9, art. 3041 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC D. SRL Târgu Mureş împotriva sentinţei nr. 278 din 28 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3592/2006. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 3594/2006. Contencios. Litigiu privind... → |
---|