ICCJ. Decizia nr. 3596/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3596/2006
Dosar nr. 6150/1/2006
Şedinţa publică din 25 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, reclamantul R.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, anularea deciziei de revizuire nr. 4432 din 9 decembrie 2005, emisă de pârâtă şi obligarea pârâtei de a emite în favoarea sa, o nouă hotărâre prin care să-i recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor băneşti cuvenite începând cu 1 ianuarie 2005.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că interpretarea dată de pârâtă este nelegală, complet eronată şi discriminatorie, textul de lege nefăcând distincţie între etnii şi neprevăzând cerinţa ca persoana persecutată să îşi schimbe domiciliul în altă ţară.
Prin sentinţa nr. 54/F din 6 martie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost admisă, instanţa dispunând anularea deciziei atacate şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor băneşti cuvenite începând cu 1 ianuarie 2005.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în accepţiunea Legii nr. 189/2000, esenţial este motivul strămutării, respectiv persecuţia etnică, aspect dovedit prin probatoriul administrat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Braşov, criticând soluţia pronunţată pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9, respectiv 3041 C. proc. civ., opinând că în situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 se încadrează doar persoanele care au fost strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, fiind efectiv mutate sau obligate să îşi schimbe domiciliul, iar reclamantul nu a putut face dovada persecuţiei pe motive etnice, prin acte oficiale. Recurenta-pârâtă mai susţine că, în opinia sa, în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, se încadrează persoanele refugiate din Ardealul de Nord, ca urmare a Dictatului de la Viena, cele refugiate din Basarabia şi Bucovina de Nord, ca urmare a Ultimatumului U.R.S.S. din 26/27 iunie 1940 şi cele care au făcut obiectul schimbului de populaţie între România şi Bulgaria, în baza Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate, în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constată nefondat recursul declarat, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispoziţiile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de articolul mai sus menţionat.
De asemenea, potrivit art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, în lipsa acestor acte, prin declaraţie cu martori.
Art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor OG nr. 105/l999 dispune că persoana strămutată este aceea care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.
Din probele administrate în cauză rezultă că părăsirea de către intimatul-reclamant, împreună cu familia sa, a localităţii de domiciliul şi refugierea în municipiul Miercurea Ciuc, a fost determinată de persecuţiile etnice exercitate.
Împrejurarea că intimatul-reclamant este de etnie maghiară, nu prezintă relevanţă sub aspectul recunoaşterii statutului de refugiat, deoarece legea nu face o distincţie în acest sens, iar persecuţia etnică a fost dovedită, în conformitate cu prevederile art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002.
În consecinţă, în mod corect, instanţa de fond a apreciat şi reţinut că reclamantul are statut de refugiat, beneficiind de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, completată şi modificată.
Pentru considerentele arătate, se constată că instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Braşov împotriva sentinţei nr. 54/F din 6 martie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3595/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3597/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
