ICCJ. Decizia nr. 3598/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3598/2006
Dosar nr. 6155/1/2006
Şedinţa publică din 25 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, reclamanta S.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, anularea deciziei de revizuire nr. 4367 din 9 noiembrie 2005, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia de a emite o nouă hotărâre prin care să stabilească în favoarea reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor cuvenite începând cu data de 1 octombrie 2004.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că Decizia de revizuire a fost emisă cu interpretarea greşită a legii, întrucât dispoziţiile aplicabile nu fac discriminare între etnii, iar indiferent de ocupaţia ce a existat pe teritoriul respectiv, dacă persoana a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu din cauza persecuţiei etnice, aceasta este îndrituită să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Prin sentinţa nr. 49/F din 6 martie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţa a admis contestaţia formulată şi a dispus anularea deciziei de revizuire nr. 4367 din 9 noiembrie 2005, obligând, totodată, pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să stabilească în favoarea reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 octombrie 2004.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că esenţial pentru încadrarea în prevederile legii este motivul strămutării, respectiv persecuţia etnică, indiferent de spaţiul geografic, iar că potrivit probatoriului administrat în cauză, părăsirea de reclamantă a localităţii de domiciliu a fost consecinţa persecuţiei etnice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Braşov, criticând soluţia pronunţată pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că interpretarea dată de prima instanţă excede cadrului legal instituit prin OG nr. 105/1999, noţiunea de refugiere presupunând părăsirea unui teritoriu ocupat. S-a mai precizat că în speţă nu s-a făcut dovada persecuţiei pe motive etnice exercitată de regimurile instaurate în România, probatoriul administrat în acest sens constând în aprecieri subiective ale martorilor.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constată fondat recursul declarat, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, de dispoziţiile acestei ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin „persoană strămutată" în altă localitate conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002, privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".
În speţă, probatoriul administrat în cauză nu face dovada faptului că părăsirea domiciliului de către intimata-reclamantă s-ar fi datorat unor motive etnice.
Astfel, martorii K.A. şi M.Ş. declară, pe de o parte, că reclamanta s-a refugiat în perioada 1940 - 1945, împreună cu tatăl şi cu sora sa, din municipiul Braşov, în comuna Zagon, judeţul Covasna, iar pe de altă parte, că în aceeaşi perioadă, şi anume, 1940 - 1945, tatăl reclamantei a fost persecutat şi ameninţat cu detenţia, fără a preciza, totodată, în ce anume a constat persecuţia şi în ce împrejurare au luat cunoştinţă de cele relatate.
De asemenea, martorul A.L., audiat nemijlocit de prima instanţă, a declarat că motivul părăsirii de către reclamantă, împreună cu familia, a localităţii de domiciliu, a fost un incident ce a avut loc la o petrecere, urmare a faptului că au fost cântate piese în limba maghiară, motivaţie ce nu reprezintă, însă, persecuţie etnică în accepţiunea textului de lege. Martorul a mai declarat că a luat cunoştinţă de aspectele relatate din povestirile părinţilor reclamantei.
De asemenea, se reţine că declaraţiile martorilor nu au fost susţinute cu acte din care să rezulte că, la rândul lor, ar fi fost în situaţia prevăzută de Legea nr. 189/2000.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat, va modifica sentinţa atacată, iar, pe fond, va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Braşov împotriva sentinţei nr. 49/F din 6 martie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3597/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3599/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|