ICCJ. Decizia nr. 3662/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3662/2006
Dosar nr. 2158/39/2006
Şedinţa publică din 27 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal (urmare a declinării competenţei de către Tribunalul Botoşani, prin sentinţa nr. 283 din 23 mai 2005), reclamanta C.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, anularea hotărârii nr. 1633 din 25 februarie 2005, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care hotărârea contestată, acte de stare civilă şi declaraţia comună autentificată a unor martori, arătând că a fost deportată în Transnistria, în perioada cuprinsă între primăvara anului 1942 şi toamna anului 1944, din motive etnice şi rasiale.
Prin sentinţa civilă nr. 274 din 7 septembrie 2005, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi cererea de intervenţie în interesul reclamantei şi a anulat hotărârea emisă de pârâtă, obligând-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, pentru perioada aprilie 1943 - 1 septembrie 1944, cu acordarea drepturilor compensatorii legale corespunzătoare.
Recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani împotriva acestei sentinţe a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care, prin Decizia nr. 279 din 26 ianuarie 2006, a casat hotărârea atacată, dispunând trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de fond, în vederea suplimentării probatoriului, prin exercitarea rolului activ al judecătorilor, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Rejudecând cauza după casare, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 131 din 24 mai 2006, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi cererea de intervenţie în interesul acesteia, formulată de Partida Romilor Social Democrată din România, şi anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, pentru perioada aprilie 1943 - septembrie 1944.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, prin probatoriul administrat în cauză, respectiv declaraţiile celor doi martori audiaţi nemijlocit de instanţă, M.M. şi D.E., ambii beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000, reclamanta a făcut dovada că, împreună cu familia sa, a fost deportată, din motive etnice, în Transnistria (Bug), în perioada aprilie 1943 - septembrie 1944.
Şi împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, arătând că în mod greşit, instanţa a reţinut calitatea de deportat a reclamantei şi a acordat acesteia drepturile compensatorii prevăzute de lege, în condiţiile în care susţinerile reclamantei nu au fost dovedite cu acte oficiale, iar persoanele care au dat declaraţii în susţinerea acţiunii, nu au făcut dovada că ele însele au calitatea de beneficiari ai prevederilor OG nr. 105/1999.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu art. 1 lit. a) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate.
De asemenea, potrivit art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, în lipsa acestor acte, prin declaraţie cu martori.
Or, din declaraţiile martorilor M.M. şi D.E., ambii audiaţi nemijlocit de instanţa de fond şi beneficiari, ei înşişi, ai prevederilor OG nr. 105/1999, rezultă într-adevăr că reclamanta a fost deportată, împreună cu familia sa, din motive etnice, în Transnistria (Bug), în perioada aprilie 1943 - septembrie 1944.
În cauză, dovada deportării reclamantei s-a făcut, aşadar, conform legii, instanţa de fond în mod corect admiţând acţiunea şi obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000 şi, în consecinţă, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Botoşani împotriva sentinţei civile nr. 131 din 24 mai 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3661/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3666/2006. Contencios. Anulare certificat de... → |
---|