ICCJ. Decizia nr. 3669/2006. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3669/2006
Dosar nr. 10568/1/2006
Şedinţa publică din 30 octombrie 2006
Asupra cererilor de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Inspectoratul de Poliţie al judeţului Argeş şi comisarul şef O.M., şeful Inspectoratului de Poliţie al judeţului Argeş au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1982 din 30 mai 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 14.585/2005, invocând motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ.
Prin Decizia atacată, revizuienţii au fost obligaţi să-i plătească reclamantului P.I., în solidar, drepturile salariale cuvenite de la data emiterii Ordinului nr. 0585/2001 şi până la reintegrarea efectivă, plus echivalentul în lei a sumei de 5.000 Euro cu titlu de daune morale şi 500 RON cheltuieli de judecată.
În opinia revizuenţilor, instanţa de control judiciar a depăşit limitele cu care a fost învestită, deoarece reclamantul nu a dorit să-l cheme în judecată pe comisarul şef O.M., ci doar pe şeful Inspectoratului de Poliţie Argeş, fără a-i preciza numele.
Mai mult, la data formulării acţiunii, acesta nici nu putea fi chemat în judecată, deoarece nu era şef al Inspectoratului de Poliţie Argeş, funcţia respectivă fiind ocupată de chestorul de poliţie S.I., până la data de 28 aprilie 2005.
Pentru acest motiv, s-a apreciat că instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, încălcând prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
Pe de altă parte, susţin revizuienţii, instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, respectiv nu a pus în discuţia părţilor, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a şefului Inspectoratului de Poliţie - comisar O.M., care a fost citat pentru prima dată ca parte în proces direct în recurs, la termenul din 14 martie 2006, fără, însă, a avea calitatea de parte în dosarul de fond .
Din punctul de vedere al revizuienţilor, instanţa de recurs a greşit, când, deşi reţine că actul dedus judecăţii este refuzul nejustificat de a revoca actul administrativ, s-a pronunţat asupra legalităţii actului administrativ, şi nu pentru refuzul nejustificat, astfel cum rezultă din conţinutul deciziei şi din stabilirea obligaţiei de plată a drepturilor salariale, începând cu data emiterii ordinului.
S-a arătat, de asemenea, că instanţa de recurs, prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor, a stabilit clar că obiectul cauzei este un act emis de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Argeş, situaţie în care s-ar fi impus să se reţină că judecarea cauzei s-a făcut cu încălcarea normelor de competenţă materială şi să se dispună trimiterea cauzei, instanţei competente, în raport cu obiectul acesteia şi cu părţile din proces, respectiv Tribunalului Argeş.
Revizuientul O.M. a mai susţinut că în sarcina sa nu putea fi stabilită vreo culpă, întrucât nu era şeful inspectoratului la data când au fost date publicităţii unele articole de presă şi când s-a emis actul sancţionator.
Pentru motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nu au fost indicate înscrisurile doveditoare pretins descoperite după darea hotărârii şi care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Examinând, aşadar, cererile de revizuire, numai prin prisma dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, pentru considerentele în continuare atacate.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată numai pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.
Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Aceste dispoziţii se referă la principiul disponibilităţii, instanţa fiind obligată să se pronunţe numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, fără a depăşi limitele învestirii şi, totodată, asupra tuturor cererilor formulate în proces.
În speţă, prin Decizia civilă nr. 1982 din 30 mai 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 14.585/2005, au fost admise recursurile declarate de P.I. şi Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei civile nr. 64/F/C din 19 septembrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, care a fost modificată, în sensul respingerii acţiunii reclamantului împotriva pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru lipsa calităţii procesuale pasive şi obligării pârâţilor Inspectoratul de Poliţie al judeţului Argeş şi şeful acestuia O.M., în solidar, să plătească reclamantului, drepturile salariale cuvenite de la data emiterii Ordinului nr. 0585/2001 şi până la integrala efectivă, plus echivalentul în lei a sumei de 5000 Euro cu titlu de daune morale şi 500 RON cheltuieli de judecată pentru instanţa de fond.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate vizând obligarea pârâţilor să revoce Ordinul nr. 0585 din 15 ianuarie 2001 şi să emită un nou ordin care să prevadă reîncadrarea reclamantului în cadrul Serviciului Circulaţie, neputându-se reţine că instanţa s-ar fi pronunţat asupra legalităţii actului administrativ şi nu asupra refuzului nejustificat de revocare a acestuia.
Prin cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită instanţa de fond, reclamantul a înţeles să cheme în judecată atât Ministerul Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul de Poliţie al judeţului Argeş, cât şi pe şeful Inspectoratului de Poliţie al judeţului Argeş, independent de persoana fizică ce ocupă această funcţie la un moment dat.
La data soluţionării recursului, revizuientul O.M. deţinea funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Argeş, astfel încât în mod corect s-a dispus citarea sa în cauză.
În cadrul primului ciclu procesual, Curtea de Apel Piteşti a respins acţiunea reclamantului, ca fiind tardiv formulată. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 1679 din 15 martie 2005, admiţând recursul declarat de P.I., a casat sentinţa civilă nr. 111 din 15 septembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, trimiţând cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Prin această decizie de casare a fost stabilit obiectul cererii deduse judecăţii ca fiind examinarea legalităţii refuzului de revocare a sancţiunii disciplinare aplicată reclamantului.
În cadrul rejudecării au fost respectate limitele învestirii instanţei astfel stabilite, dispoziţiile respective fiind menţinute prin Decizia atacată, care a modificat sentinţa pronunţată numai sub aspectul soluţionării cererilor accesorii şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor, cum s-a arătat mai sus.
Este real faptul că la data emiterii ordinului în discuţie, funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Argeş era deţinută de o altă persoană, însă, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată -refuzul de revocare a ordinului, cu caracter de continuitate - şi cu cadrul procesual stabilit prin aceasta, nu se poate reţine că prin Decizia atacată, instanţa de recurs s-ar fi pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, în sensul art. 322 pct. 2 C. proc. civ., cum susţin revizuienţii.
Respectând principiul disponibilităţii, instanţa de recurs a obligat în mod corect pe pârâţii Inspectoratul de Poliţie al judeţului Argeş şi persoana care deţinea funcţia de şef al acestuia la data soluţionării recursului, O.M., la achitarea drepturilor salariale corespunzătoare şi a daunelor morale, menţinând dispoziţiile privind obligarea acestora la revocarea ordinului şi emiterea unui nou ordin care să prevadă reîncadrarea reclamantului în funcţia anterior deţinută, obligaţii care nu puteau fi aduse la îndeplinire de o persoană care nu mai ocupa funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Argeş.
Neîntemeiate sunt şi susţinerile revizuienţilor, în sensul că instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a şefului Inspectoratului de Poliţie al judeţului Argeş, concluzie fundamentată pe următoarele considerente.
Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., are în vedere ipoteza în care nu s-a soluţionat o cerere principală, accesorie sau incidentală, nefiind incident atunci când nu a fost analizată o excepţie, o cerere de probatorii, temeiurile acţiunii sau mijloacele de apărare. Prin urmare, în sensul dispoziţiilor acestui text de lege, prin „lucru cerut" trebuie să se înţeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia şi au stabilit obiectul pricinii deduse judecăţii.
Mai mult, instanţa de recurs s-a pronunţat implicit cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a şefului Inspectoratului de Poliţie al judeţului Argeş, arătând în considerentele deciziei că raportul procesual s-a stabilit între reclamant, ca titular al acţiunii în contencios administrativ şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Argeş şi şeful său, în calitate de autorităţi publice emitente, conform normelor legale incidente în materie, motiv pentru care a concluzionat că se impune respingerea acţiunii numai faţă de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Aspectele ce vizează pretinsa încălcare a normelor de competenţă nu pot fi circumscrise vreunuia dintre motivele de revizuire prevăzute de art. 322 C. proc. civ., putând fi examinate numai în cadrul contestaţiei în anulare, în condiţiilor art. 317 pct. 2 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, cererile de revizuire vor fi respinse ca fiind neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererile de revizuire formulate de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Argeş şi de şeful Inspectoratului de Poliţie al judeţului Argeş, O.M., împotriva deciziei nr. 1982 din 30 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiate.
Pronunţată în şedinţa publică astăzi 30 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3668/2006. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 3670/2006. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
