ICCJ. Decizia nr. 3701/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3701/2006
Dosar nr. 10.491/1/2006
Şedinţa publică din 31 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 121/CA/F din 15 mai 2006, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de G.M., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Braşov, a anulat hotărârea nr. 4385 din 9 noiembrie 2005, emisă de pârâtă şi a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada 1 septembrie 1941 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile aferente începând cu data de 1 august 2005.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, curtea de apel a reţinut, în esenţă, aspectele ce vor fi arătate în continuare.
Din analiza probelor administrate, rezultă că familia reclamantului a fost nevoită, datorită persecuţiilor din motive etnice, să părăsească localitatea de domiciliu, Ormeniş şi să se refugieze în localitatea Aita Mare, revenind în localitatea de domiciliu în anul 1945.
Instanţa de fond a reţinut că reclamantul se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare şi că a făcut dovada refugiului, prin copia traducerii legalizate a carnetului de elev din care reiese că, în perioada 1942 - 1944, a urmat cursurile Şcolii Populare Unitariene din Aita Mare, precum şi faptul că a făcut dovada revenirii în localitatea de domiciliu, întrucât din acelaşi înscris rezultă că din 1945 a urmat cursurile şcolii populare de limbă maghiară din localitatea Ormeniş.
Faţă de susţinerile pârâtei, referitoare la aplicabilitatea prevederilor OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, numai în cazul evreilor şi românilor, curtea de apel a reţinut că legea nu face nicio distincţie în acest sens.
Împotriva sentinţei civile nr. 121/CA/F din 15 mai 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., ale OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002.
Prin motivele de recurs, Casa Judeţeană de Pensii Braşov susţine că soluţia instanţei de fond excede cadrului legal instituit prin OG nr. 105/1999, astfel cum acesta a fost delimitat prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie nr. 631 din 14 februarie 2003 şi deciziile nr. 1929 din 23 martie 2005 şi nr. 8844 din 9 decembrie 2004 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cu referire la practica invocată, recurenta-pârâtă susţine că, întrucât s-a refugiat din localitatea Ormeniş, judeţul Braşov, care nu a ieşit de sub administraţia Statului român, reclamantul nu se încadrează în ipotezele reglementate de OG nr. 105/1999. A mai arătat recurenta-pârâtă că reclamantul nu a făcut dovada persecuţiilor din motive etnice, întrucât situaţiile prezentate şi declaraţiile martorilor nu conduc la concluzia existenţei unor acţiuni concertate din partea regimului instaurat în România, de natură a-i provoca reclamantului, suferinţe fizice sau psihice având drept criteriu apartenenţa acestuia la etnia maghiară. Casa Judeţeană de Pensii Braşov a mai arătat că probatoriul administrat este neconcludent şi incomplet, fiind greu de crezut că persecuţia din motive etnice a fost exercitată pe parcursul unei singure nopţi. În concluzie, recurenta a făcut o prezentare a ipotezelor reglementate de art. 1 din OG nr. 105/1999, susţinând că acestea au în vedere persecuţiile din motive etnice exercitate asupra evreilor şi rromilor, precum şi asupra persoanelor care au făcut obiectul schimbului de populaţie în urma Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Braşov, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., ale OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În esenţă, criticile recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului OG nr. 105/1999, persoanelor de etnie maghiară care s-au refugiat din localitatea de domiciliu, aflată sub administraţia Statului român, într-o localitate aflată pe teritoriul Ungariei.
În cauză, este necontestat faptul că familia intimatului-reclamant a părăsit la 1 septembrie 1941 localitatea Ormeniş, în urma evenimentelor care au avut loc în noaptea anterioară, când tatăl său împreună, cu nişte prieteni, după ce a consumat băuturi alcoolice la crâşma din sat şi a cântat în limba maghiară, a fost bătut şi hărţuit de jandarmi, iar a doua zi urma să fie acuzat de terorism şi trimis la închisoare.
Nu poate fi primită critica recurentei, în sensul că evenimentul respectiv nu poate fi apreciat ca reprezentând o persecuţie din motive etnice datorită intervalului de timp scurt în care s-a petrecut, şi anume, pe parcursul unei singure nopţi.
Înalta Curte reţine că, întemeiat, instanţa de fond a reţinut că evenimentele petrecute în localitatea Ormeniş şi probate de reclamant, se circumscriu unor persecuţii din motive etnice. Reglementarea aplicabilă situaţiei deduse judecăţii nu cuprinde criterii limitative pentru calificarea anumitor împrejurări drept persecuţii din motive etnice, cu atât mai puţin prin raportare la un interval de timp minim necesar în care persoana să fi avut de suferit din punct de vedere fizic sau psihic. În acest sens, reamintim că, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, Curtea Constituţională a reţinut, cu referire la OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, că „stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti".
Or, în speţă, intensitatea consecinţelor pe care evenimentele din noaptea respectivă le-au produs asupra tatălui reclamantului, de natură a-l determina pe acesta să părăsească localitatea de domiciliu se apreciază în contextul perioadei 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Sub acest aspect, se reţine şi că probatoriul administrat este concludent, pertinent şi suficient pentru a fi permis curţii de apel să ajungă la soluţia cuprinsă în sentinţa civilă atacată.
Nu poate fi primită nici critica recurentei-pârâte referitoare la aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, numai în cazul românilor strămutaţi din Bulgaria, evreilor şi rromilor, întrucât o astfel de interpretare este restrictivă şi de natură a înlătura, în mod arbitrar şi în absenţa unor dispoziţii legale lipsite de echivoc, de la acordarea beneficiului acestei reglementări, persoane care au avut de suferit persecuţii din motive etnice în perioada stabilită şi se încadrează în una din situaţiile prevăzute de art. 1 din ordonanţă.
A admite teza recurentei-pârâte, ar însemna acceptarea unui tratament diferit, în raport de etnie, între persoanele care au suferit persecuţii din motive etnice, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 4 alin. (2) din Constituţie şi principiilor egalităţii şi nediscriminării prevăzute expres prin OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
Se mai reţine, ca o dovadă în plus a faptului că reclamantul se încadrează în categoria persoanelor refugiate, şi faptul că familia sa a revenit în localitatea de domiciliu, Ormeniş, în anul 1945. Or, dacă motivul părăsirii acestei localităţi ar fi fost altul decât persecuţiile din motive etnice suferite, în primul rând de tatăl reclamantului, dar care s-au răsfrânt incontestabil şi asupra lui G.M., este evident că nu ar mai fi avut loc reîntoarcerea în Ormeniş.
În ceea ce priveşte deciziile Instanţei Supreme invocate, se reţine că acestea reprezintă soluţii anterioare unificării practicii judiciare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie, căreia i se circumscrie şi prezenta soluţie, în sensul acordării beneficiului prevederilor OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, fără a introduce distincţii în raport cu etnia persoanei, în măsura în care se face dovada persecuţiilor din motive etnice suferite în sensul art. 1 din ordonanţă.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Braşov împotriva sentinţei civile nr. 121/CA/F din 15 mai 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3700/2006. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3702/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
