ICCJ. Decizia nr. 3704/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3704/2006
Dosar nr. 1887/39/2006
Şedinţa publică din 31 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Botoşani, la data de 13 aprilie 2005, P.D., în calitate de reclamant şi Partida Rromilor Social Democrată din România, în calitate de intervenientă, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, anularea hotărârii nr. 1634 din 25 februarie 2005, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să îi recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Tribunalul Botoşani, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 290 din 23 mai 2005, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Suceava, în considerarea dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Judecând în fond pricina în primă instanţă, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 292 din 7 septembrie 2005, a admis acţiunea reclamantului, a anulat hotărârea contestată şi a stabilit că reclamantul este beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada 1 octombrie 1942 - 1 septembrie 1944.
Judecând recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Botoşani împotriva sus-menţionatei hotărâri judecătoreşti, pronunţată de curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 440 din 8 februarie 2006, a casat sentinţa civilă nr. 292 din 7 septembrie 2005 şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, în vederea suplimentării probatoriului, prin orice mijloc de dovadă permis de lege, întrucât, pentru a se stabili cu certitudine dacă intimatul se încadrează în prevederile OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, trebuia determinată, fără echivoc, realitatea deportării în Transnistria şi a existenţei persecuţiilor suportate, din motive etnice, în regim de ghetou.
În rejudecare, după casarea cu trimitere, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a suplimentat probatoriul administrat cu declaraţiile martorilor D.E. şi M.M., iar, prin sentinţa civilă nr. 137 din 24 mai 2006, a admis acţiunea reclamantului P.D., a anulat hotărârea nr. 1634 din 25 februarie 2005, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Botoşani şi a stabilit că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada 1 octombrie 1942 - 1 septembrie 1944.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele.
Potrivit art. 1 lit. a) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice", fiind „deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate", iar, potrivit art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002, „în lipsa actelor oficiale dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie cu martori".
A mai reţinut curtea de apel că, potrivit adresei nr. 1026 din 29 martie 2002 a Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, pentru stabilirea calităţii de persoană persecutată din motive etnice este necesar ca cel puţin unul dintre martori să dovedească cu acte să s-a aflat în aceeaşi situaţie cu solicitantul.
În speţă, s-a reţinut că din declaraţiile martorilor audiaţi, M.M. şi D.E., care au făcut dovada că sunt beneficiari ai prevederilor OG nr. 105/1999, rezultă că reclamantul, împreună cu familia sa, a fost deportat din motive etnice în Transnistria (Bug), în perioada 1942 - 1945.
Curtea de apel a mai reţinut că, din probele administrate, rezultă că perioada deportării este 1 octombrie 1942 - 1 septembrie 1944.
Împotriva sentinţei civile nr. 137 din 24 mai 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în raport cu dispoziţiile legale incidente ale OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare şi ale HG nr. 127/2002.
În esenţă, recurenta-pârâtă susţine că reclamantul P.D. nu a făcut dovada persecuţiilor etnice, prin declaraţiile unor persoane care să dovedească cu acte că s-au aflat în aceeaşi situaţie, fiind deportate din motive etnice în Transnistria, că nu se regăseşte în arhivele Direcţiei Botoşani a Arhivelor Naţionale, că în cazul persoanelor care depun adeverinţe eliberate de Agenţia de Dezvoltare Comunitară I., poate fi luată în considerare o perioadă a persecuţiei cuprinsă între 1 iulie 1942 - 1 iulie 1944 şi că martorii D.E. şi M.M., audiaţi de curtea de apel, cu ocazia rejudecării cauzei în fond, nu pot face dovada persecuţiei etnice pe care au suferit-o, întrucât la momentul deportării din 1942, aveau 4 ani, respectiv 6 ani, astfel că, datorită vârstei fragede, nu puteau cunoaşte situaţia existentă la acea dată.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., ale OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 1 lit. a) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice", fiind „deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate", iar, potrivit art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002, „în lipsa actelor oficiale, dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie cu martori".
Într-adevăr, din înscrisul eliberat de Direcţia Botoşani a Arhivelor Naţionale rezultă că P.D. nu se regăseşte în fondurile de arhivă deţinute de această instituţie cu privire la deportarea în Transnistria a rromilor din judeţele Botoşani şi Dorohoi.
Cum rezultă din dispoziţiile sus-citate, însă, „în lipsa actelor oficiale, dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie cu martori", astfel că nu poate fi primită susţinerea recurentei, în sensul că inexistenţa unor evidenţe în fondurile de arhivă cu privire la solicitantul drepturilor compensatorii conduce la neacordarea calităţii de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999.
Astfel, Curtea reţine că instanţa de rejudecare, analizând probatoriul administrat suplimentar prin înscrisurile depuse la dosarul nr. 1887/39/2006 al Curţii de Apel Suceava şi prin audierea martorilor D.E. şi M.M., a realizat o corectă apreciere a probelor, stabilind că, în raport cu noile depoziţii, conforme cu art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002 şi în acord cu cerinţele cuprinse în adresa nr. 1026 din 29 martie 2002 a Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, reclamantul a făcut dovada faptului că are calitatea de persoană deportată în sensul art. 1 lit. a) din OG nr. 105/1999.
Nu pot fi primite criticile recurentei-pârâte referitoare la dovedirea de către martori a calităţii de persoană refugiată şi la vârsta pe care persoana care depune ca martor trebuia să o aibă la momentul când s-au petrecut evenimentele relatate.
Astfel, Curtea constată că martorii D.E. şi M.M. au calitatea de beneficiari ai prevederilor OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât au fost deportaţi în Transnistria, aşa cum rezultă din hotărârea nr. 526 din 10 martie 2003, respectiv Decizia nr. 0133 din 21 octombrie 2002, emise chiar de Casa Judeţeană de Pensii Botoşani.
În ceea ce priveşte vârsta martorilor D.E. şi M.M., la momentul evenimentelor relatate, Curtea reţine că nu există nici un text de lege care să condiţioneze instanţa în aprecierea declaraţiilor martorilor.
În concluzie, curtea de apel, în mod legal şi întemeiat, realizând o corectă apreciere a probatoriului administrat, a reţinut că reclamantul se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. a) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Botoşani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Botoşani împotriva sentinţei civile nr. 137 din 24 mai2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3703/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3712/2006. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
