ICCJ. Decizia nr. 3702/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3702/2006
Dosar nr. 10545/1/2006
Şedinţa publică din 31 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 412/CA din 29 mai 2006, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de B.I., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, a anulat hotărârea nr. 5610 din 31 martie 2006, emisă de pârâtă şi a constatat că reclamantul are calitatea de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, curtea de apel a reţinut, în esenţă, aspectele ce vor fi arătate în continuare.
Din analiza probelor administrate, rezultă că familia reclamantului a făcut obiectul schimbului de populaţie în urma Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, fiind strămutată din Bulgaria, comuna Rasoviceni, judeţul Caliacra, în România, localitatea Cataloi, judeţul Tulcea, unde B.I. s-a născut la data de 1 ianuarie 1943.
Din interpretarea teleologică a dispoziţiilor din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare şi a dispoziţiilor Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002, curtea de apel a reţinut că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate atât în mod direct, cât şi în mod indirect de regimurile respective, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, din motive etnice. Totodată, instanţa de fond a reţinut că persoane asupra cărora persecuţiile din motive etnice s-au răsfrânt nemijlocit, sunt şi copiii născuţi în perioada în care părinţii lor au fost strămutaţi şi care sufereau toate consecinţele nefavorabile ce decurg din această situaţie.
În consecinţă, curtea de apel a reţinut că reclamantul a făcut, prin probele administrate, dovada că părinţii săi au fost strămutaţi din Bulgaria, în septembrie 1940 şi că s-a născut ulterior datei la care aceştia au fost strămutaţi, astfel că a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile ca şi părinţii săi, fiind, deci, îndreptăţit să beneficieze de prevederile OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva sentinţei civile nr. 412/CA din 29 mai 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a-şi încadra criticile în vreuna din situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi invocând dispoziţiile OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002.
Prin motivele de recurs, Casa Judeţeană de Pensii Tulcea contestă faptul că instanţa a acordat reclamantului beneficiul OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare şi susţine că acesta nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din ordonanţă şi de art. 2 din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002, întrucât nu era născut în anul 1940, când a avut loc schimbul de populaţie între România şi Bulgaria, iar în anul naşterii sale, 1943, nu a avut loc nici un schimb de populaţie între cele două state, astfel că, născându-se în localitatea în care părinţii săi fuseseră strămutaţi anterior, nu a fost obligat să îşi schimbe domiciliul.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, în raport cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., ale OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În esenţă, criticile recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului OG nr. 105/1999, persoanelor născute în localitatea în care părinţii lor fuseseră strămutaţi în urma Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.
În cauză, este necontestat faptul că familia intimatului-reclamant a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populaţie în baza Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 şi că reclamantul B.I. s-a născut în România, comuna Cataloi, judeţul Tulcea, unde fuseseră strămutaţi părinţii săi.
Instanţa de fond a realizat o corectă interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002.
Pe cale de consecinţă, în mod corect şi în acord cu practica unitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de fond a reţinut că prejudiciile suferite de părinţi, urmare a strămutării, sunt suportate şi de către copiii lor minori, ceea ce justifică similitudinea de regim juridic aplicabil.
A admite teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimatul-reclamant, pe de o parte şi părinţii săi, pe de altă parte, cu care aceasta s-a aflat în aceeaşi situaţie, în speţă cea de strămutat, suportând consecinţe nefavorabile similare datorate persecuţiilor din motive etnice.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu aspectele reţinute de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti".
În consecinţă, pe baza probatoriului administrat, curtea de apel, întemeiat şi legal, a reţinut că familia reclamantului a făcut obiectul schimbului de populaţie în baza Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 şi că, fiind născut la data de 1 ianuarie 1944, în localitatea de strămutare a familiei sale, B.I. se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare şi beneficiază de prevederile ordonanţei pentru perioada cuprinsă între data naşterii şi data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 412/CA din 29 mai 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3701/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3703/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|