ICCJ. Decizia nr. 3730/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3730/2006
Dosar nr. 38697/2/2005
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 15 decembrie 2005 şi completată prin cererea depusă la 11 ianuarie 2006, reclamanta O.J. a chemat în judecată pârâţii Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu handicap şi preşedintele acestei autorităţi, solicitând să se dispună anularea Ordinului nr. 352 din 10 noiembrie 2005, emis de autoritatea pârâtă pentru sancţionarea sa cu mustrare scrisă şi obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale, reprezentând cheltuielile ocazionate de deplasarea sala Strasbourg în perioada 17 - 21 octombrie 2005, la cea de a 28-a sesiune a „Comitetului de integrare şi readaptare a persoanelor cu handicap" din cadrul Consiliului Europei, precum şi salariul reţinut pentru 5 zile, recalculat în funcţie de indexările şi majorările cuvenite.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin ordinul atacat a fost nelegal sancţionată cu mustrare scrisă pentru absenţe nejustificate la serviciu în perioada 17 - 21 octombrie 2005, deşi autoritatea pârâtă avea cunoştinţă şi aprobase participarea sa la cea de-a 28 sesiune a „Comitetului de integrare şi readaptare a persoanelor cu handicap" din cadrul Consiliului Europei.
Reclamanta a invocat ca motive de nelegalitate a actului de sancţionare a sa, faptul că nu au fost respectate dispoziţiile art. 66 alin. (4) şi art. 67 din Legea nr. 188/1999 privind cercetarea prealabilă disciplinară şi audierea funcţionarului public de către comisia de disciplină, precum şi neîndeplinirea condiţiilor legale de aplicare a sancţiunii, în condiţiile în care nu a încălcat îndatoririle de serviciu.
Pentru cererea de despăgubiri, reclamanta a susţinut că este nejustificat refuzul pârâţilor de a-i restitui cheltuielile ocazionate de deplasarea sa la Strasbourg în perioada 17 - 21 octombrie 2005 şi de a-i plăti drepturile salariale cuvenite pentru perioada respectivă.
Prin sentinţa civilă nr. 397 din 22 februarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea, a anulat Ordinul nr. 352 din 10 noiembrie 2005, emis de pârâtă, a obligat pârâta să plătească reclamantei, daune materiale, reprezentând drepturile salariale cuvenite, indexate şi majorările pentru perioada 17 - 21 octombrie 2005 şi a respins, ca nefondată, cererea privind decontarea cheltuielilor de deplasare la Strasbourg.
Hotărând astfel, instanţa de fond a considerat că nu a fost dovedită culpa reclamantei în săvârşirea abaterii disciplinare, pentru care a fost sancţionată, întrucât corespondenţa întocmită de autoritatea pârâtă şi aprobarea deplasării sale prin ordinul fără număr, din octombrie 2005, nesemnat de preşedinte, dar avizat de serviciul juridic, contencios, resurse umane şi de serviciul administrativ, contabilitate au determinat o eroare cu privire la persoana desemnată să efectueze deplasarea la reuniunea internaţională din perioada 17 - 21 octombrie 2005.
Constatând că fapta reţinută în sarcina reclamantei nu a fost săvârşită cu vinovăţie, instanţa de fond a anulat ordinul de aplicare a sancţiunii disciplinare şi a dispus obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei în perioada 17 - 21 octombrie 2005.
Cererea de despăgubiri, reprezentând cheltuielile de transport a fost respinsă, cu motivarea că urmau să fie plătite de Consiliul Europei, iar pentru cheltuielile de cazare, s-a reţinut că nu există temei legal spre a fi decontate, faţă de împrejurările în care reclamanta a participat la sesiunea de la Strasbourg.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii sale de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de deplasare la Strasbourg în perioada 17 - 21 octombrie 2005.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a respins neîntemeiat cererea sa de daune pentru cheltuielile de transport în sumă de 1.484,50 euro, deşi a dovedit sancţionarea sa abuzivă pentru pretinse absenţe nejustificate şi implicit, vătămarea dreptului subiectiv cu privire la cheltuielile solicitate.
Invocând principiul de drept al reparării integrale a prejudiciului, recurenta a arătat că instanţa de fond trebuia să dea eficienţă juridică dreptului său la decontarea cheltuielilor de transport, ca o consecinţă a anulării ordinului de sancţionare disciplinară.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Cererea recurentei, de acordare a daunelor materiale, are caracter accesoriu faţă de acţiunea de anulare a actului administrativ de aplicare a sancţiunii disciplinare.
Răspunderea administrativ - patrimonială a fost corect stabilită de instanţa de fond, în funcţie de culpa concretă a autorităţii intimate, pentru nelegalitatea actului administrativ dedus judecăţii şi de întinderea prejudiciului dovedit în cauză ca fiind consecinţa directă a nelegalităţii, care a fost constatată prin admiterea cererii principale de anulare a ordinului de sancţionare.
Sub acest aspect, instanţa de fond a dispus în mod legal şi temeinic obligarea autorităţii intimate la repararea prejudiciului reprezentând drepturile salariale cuvenite recurentei în perioada pentru care s-a reţinut greşit în ordinul de sancţionare că a absentat nemotivat la serviciu.
Prejudiciul rezultat din suportarea cheltuielilor de transport pentru deplasarea la Strasbourg în perioada respectivă nu a fost, însă, cauzat de culpa autorităţii intimate şi cererea de reparare prin acordarea sumei de 1484,50 Euro a fost corect respinsă.
Apărările recurentei, privind vătămarea dreptului la acordarea acestei sume prin actul nelegal întocmit de intimată, sunt neîntemeiate.
Din probele administrate în cauză rezultă că ordinul pentru deplasarea recurentei la Strasbourg nu a fost semnat de ordonatorul de credite şi, nefiind confirmat de persoana competentă să angajeze suportarea unei cheltuieli bugetare, nu poate justifica decontarea contravalorii biletelor de transport şi de cazare.
Cunoscând nevalabilitatea ordinului său de deplasare, recurenta a acceptat implicit să suporte cheltuielile de transport, pentru considerentul expus şi în acţiune, că este mai importantă participarea la lucrările sesiunii decât obţinerea cheltuielilor de deplasare.
De altfel, lipsa de temei a cererii de rambursare a cheltuielilor de transport a fost cunoscută recurentei, chiar înainte de cumpărarea biletelor de avion şi de deplasarea sa la Strasbourg, deoarece la data de 6 octombrie 2006, organizatorii reuniunii internaţionale au comunicat că aceste cheltuieli vor fi rambursate de Consiliul Europei, doar pentru o singură persoană, indiferent de numărul celor care vor reprezenta România.
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de O.J.
Criticile formulate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de intimata Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, prin întâmpinarea depusă în recurs, nu vor fi examinate, întrucât aceasta nu a declarat recurs în condiţiile prevăzute de lege împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond. În consecinţă, susţinerile formulate prin întâmpinare de autoritatea intimată nu reprezintă motive de casare, potrivit art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta J.O. împotriva sentinţei civile nr. 397 din 22 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3729/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3732/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
