ICCJ. Decizia nr. 3732/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3732/2006
Dosar nr. 9414/39/2005
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 1 noiembrie 2005, reclamantul F.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale Suceava, anularea deciziei de revizuire nr. 32 din 5 octombrie 1999, emisă de pârâtă şi suspendarea efectelor acestei decizii, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cauze, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, prin Decizia contestată, s-a anulat Decizia nr. 208 din 20 noiembrie 1999, prin care aceeaşi pârâtă i-a recunoscut calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, ceea ce a determinat suspendarea indemnizaţiei prevăzute de legea menţionată şi restituirea indemnizaţiei încasată necuvenit în perioada 2002 - 2005.
A susţinut că în Decizia de revizuire în discuţie, s-a reţinut în mod eronat incidenţa prevederilor art. 8 din Legea nr. 189/2000, pentru motivul că ar fi făcut parte din aparatul de represiune, securitate, miliţie şi instanţele militare care au instrumentat şi judecat procese politice ale opozanţilor regimului comunist în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, doar pe baza declaraţiilor date de J.A. şi H.M., care nu corespund realităţii.
A mai menţionat că, deşi a fost ofiţer în cadrul Ministerului Afacerilor Interne până în anul 1960, nu a participat la anchetarea numiţilor J.A. şi H.M., iar după acest an a fost exclus din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru faptul că era de etnie evreu.
În ceea ce priveşte încadrarea în prevederile Legii nr. 189/2000, reclamantul a arătat că, în timpul holocaustului, a suferit multiple persecuţii din motive etnice, printre care şi aceea că a fost obligat să presteze muncă obligatorie până la 23 august 1944, ceea ce consideră că îl îndreptăţeşte la acordarea drepturilor compensatorii prevăzute de actul normativ indicat.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, în temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. (2) C. proc. civ., J.A.
Prin Decizia nr. 341 din 18 aprilie 2006, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din OG nr. 105/1999, excepţie ridicată din oficiu de către Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 132 din 24 mai 2006, a respins, ca nefondată, acţiunea şi a admis cererea de intervenţie.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu probele administrate, din care reiese că reclamantul a fost ofiţer de securitate până în anul 1960 şi cu dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 189/2000.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs, reclamantul F.A.
Recurentul a susţinut că este îndreptăţit la acordarea drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, întrucât în timpul holocaustului, la vârsta de 16 ani, a fost obligat să presteze muncă forţată datorită persecuţiilor etnice şi rasiale, indemnizaţia stabilită prin Decizia nr. 208/1999 reprezentând o reparaţie morală în acest sens.
A mai arătat că art. 8 din OG nr. 105/1999, adăugat prin Legea nr. 189/2000, este neconstituţional, discriminatoriu şi sancţionează global anumite persoane, culpabilizate în colectiv fără dovedirea unei vinovăţii concrete a acestora.
Recurentul a criticat şi soluţia pronunţată de Curtea Constituţională, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 8 din Legea nr. 189/2000, susţinând că aceasta reprezintă un atac asupra drepturilor omului şi este discriminatorie în ceea ce-i priveşte pe etnicii evrei.
Aceasta, deoarece, în anul 1960, toţi ofiţerii evrei au fost daţi afară din serviciu de către regimul comunist.
O altă susţinere a recurentului vizează nerealitatea declaraţiilor numiţilor H.M. şi J.A., care au arătat că au fost anchetaţi de către acesta, declaraţii care puteau fi înlăturate prin depunerea dosarelor de anchetă penală aflate ca C.N.S.A.S., dar pe care, însă, instanţa nu le-a solicitat.
Analizând criticile formulate, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate.
Conform dispoziţiilor art. 8 din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost aprobată şi completată prin Legea nr. 189/2000, „prevederile prezentei ordonanţe nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra păcii şi omenirii, celor care înainte de 23 august 1944, au desfăşurat o activitate fascistă în cadrul unei organizaţii sau mişcări de acest fel, precum şi celor care în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 au făcut parte din aparatul de represiune, securitate, miliţie şi din instanţele militare care au instrumentat şi au judecat procese politice ale opozanţilor regimului comunist".
Întrucât, din actele şi lucrările dosarului, reiese că recurentul a fost ofiţer de securitate, împrejurare pe care de altfel acesta nici nu o contestă, în raport cu dispoziţiile legale mai sus citate, rezultă că, în mod corect, prin Decizia de revizuire contestată, intimata-pârâtă a anulat Decizia nr. 208/1999, prin care i se acordase recurentului, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Având în vedere că prin Decizia nr. 341 din 18 aprilie 2006, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 8 din OG nr. 105/1999 şi, ţinând cont de faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) ultima frază din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, nu pot fi reţinute criticile recurentului cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor art. 8 din OG nr. 105/1999 şi nici cele referitoare la modul de interpretare a legii de către Curtea Constituţională.
Nu poate fi reţinută nici susţinerea recurentului privind caracterul antisemit al normei legale în discuţie, textul vizând apartenenţa persoanelor la anumite organizaţii sau organe de represiune şi nicidecum apartenenţa la o etnie, aceasta fiind o interpretare subiectivă şi nefondată a recurentului.
Faţă de cele expuse, se constată că dezlegarea dată cauzei deduse judecăţii de către prima instanţă este legală şi temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul F.A. împotriva sentinţei civile nr. 132 din 24 mai 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3730/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3733/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
