ICCJ. Decizia nr. 3812/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3812/2006
Dosar nr. 7180/1/2006
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 24 februarie 2005, reclamanta T.V. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Bihor, să se dispună anularea hotărârii nr. 10676 din 29 octombrie 2004 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiară a prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că s-a născut în perioada de refugiu a părinţilor săi, ca urmare a ocupării Ardealului de Nord, de către trupele maghiare şi că a suferit aceleaşi lipsuri şi privaţiuni ca şi aceştia.
Prin sentinţa nr. 56/CA/2006-PI din 20 martie 2006, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei T.V., a anulat hotărârea nr. 10676 din 29 octombrie 2004, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta s-a născut la data de 3 august 1942, în localitatea Nimăieşti, după ce părinţii săi au părăsit localitatea de domiciliu (Gepiu), datorită persecuţiilor etnice la care au fost supuşi după cedarea Ardealului de Nord, ca urmare a Dictatului de la Viena.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În cuprinsul recursului se susţine că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă greşită, reclamanta nefiind îndreptăţită să beneficieze de drepturile prevăzute de actele normative menţionate, întrucât nu era născută la data părăsirii localităţii Gepiu de către părinţii săi şi ca urmare, nu avea un domiciliu de unde să fie strămutată.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000 să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană strămutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit persecuţiile respective în mod nemijlocit, cât şi acelea care au îndurat persecuţiile în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat ori au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi care au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
Înscrisurile aflate la dosarul cauzei, inclusiv declaraţiile martorilor T.G. şi B.M., confirmă faptul că reclamanta s-a născut la data de 3 august 1942, în localitatea Nimăieşti, după ce în septembrie 1940, părinţii săi au fost obligaţi să se refugieze din localitatea Gepiu, ca urmare a persecuţiilor de natură etnică exercitate după cedarea Ardealului de Nord prin Dictatul de la Viena.
În cauză, este de necontestat că reclamanta T.V., deşi născută ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să părăsească localitatea de domiciliu, a suportat aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a cunoscut familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară, soţului supravieţuitor al persoanei strămutate, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3 din OG nr. 105/1999, a fortiori trebuie să beneficieze de drepturile compensatorii acordate, şi copilul născut în perioada de strămutare a părinţilor.
Prin urmare, se constată că instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, reţinând corect situaţia de fapt şi interpretând în mod judicios dispoziţiile legale aplicabile. Pe cale de consecinţă, recursul declarat este nefondat şi va fi respins ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei nr. 56/CA/2006-PI din 20 martie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3808/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3814/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
