ICCJ. Decizia nr. 3799/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3799/2006
Dosar nr. 33666/2/2005
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC J.T.I. SA Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Antifraudă Fiscală, anularea următoarelor acte emise de pârât: Decizia nr. 2 din 6 septembrie 2005, dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 35320 din 28 iunie 2005 şi procesul-verbal nr. 6 din 24 iunie 2005.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este titulara autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. 005 din 15 decembrie 2003 şi are ca obiect de activitate fabricarea produselor din tutun, a căror distribuire este efectuată de o altă societate din acelaşi grup, SC J.T.M. SA Bucureşti, în derularea activităţii, produsele facturate către societatea de distribuire rămân în depozitul societăţii reclamante până la expediere, fiind diferenţiate de produsele nevândute printr-o etichetă purtând menţiunea „Marfă ieşită din regimul suspensiv".
Reclamanta a mai arătat că în perioada 9 - 24 iunie 2005, pârâtul a efectuat o inspecţie fiscală la antrepozitul fiscal al societăţii reclamante şi a procedat la inventarierea gestiunii de materii prime şi produse finite, constatând, prin procesul-verbal nr. 6 din 24 iunie 2005, că stocul faptic de ţigarete nu corespunde cu stocul scriptic şi că în antrepozitul fiscal se găseau şi ţigarete aflate în patrimoniul societăţii distribuitoare, iar reclamanta nu a notificat autorităţii fiscale o astfel de modificare a modului de operare a antrepozitului fiscal, ceea ce reprezintă o încălcare a art. 183 lit. i) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Drept urmare, a fost emisă dispoziţia nr. 35320 din 28 iunie 2005, privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală, prin care reclamanta a fost obligată să înregistreze în contabilitate rezultatele consemnate în procesul-verbal de inventariere nr. 6 din 24 iunie 2005. Contestaţia formulată de reclamantă împotriva acestui din urmă act a fost respinsă de pârât, prin Decizia nr. 2 din 6 septembrie 2005.
În motivarea cererii sale, reclamanta a mai arătat că actele contestate sunt netemeinice şi nelegale, fiind emise cu aplicarea greşită a dispoziţiilor din Codul de procedură fiscală, referitoare la competenţa de efectuare a inspecţiei fiscale; a arătat, de asemenea, că metoda inventarierii stocurilor a fost cea a aproximării, iar nu cea a numărării, în condiţiile în care organele de inspecţie au intervenit în activitatea de inventariere.
Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea procesului-verbal de inventariere iar, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 590 din 9 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins atât excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă, cât şi acţiunea.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în privinţa excepţiei de inadmisibilitate, că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care prevăd competenţa instanţei de contencios administrativ de a se pronunţa şi asupra legalităţii actelor ce au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.
Pe fond, instanţa a reţinut, în esenţă, că pârâta a efectuat controlul fiscal în baza competenţei generale conferite de art. 32 C. proCod Fiscal, în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 33 alin. (3) din acelaşi cod, întrucât pârâta nu a delegat această competenţă unei alte autorităţi. A mai reţinut instanţa de fond că, în cauză, controlul s-a efectuat conform art. 95 din OG nr. 92/2003, republicată, acesta fiind un control inopinat, finalizat cu încheierea unui proces-verbal şi nu cu un raport de inspecţie fiscală şi că inventarierea s-a făcut nu de către organele de control fiscal, ci de către o comisie de inventariere special desemnată.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs, reclamanta, invocând prevederile art. 299, art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, reclamanta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile legale referitoare la competenţa de desfăşurare a inspecţiei fiscale, cuprinse în art. 32 şi 33 C. proCod Fiscal
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că art. 32 instituie o regulă generală privind competenţa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de a efectua inspecţia fiscală asupra contribuabililor, în timp ce art. 33 din acelaşi cod prevede în mod expres o excepţie de la regula generală amintită, în sensul că, prin ordin al ministrului finanţelor publice, competenţa de administrare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, datorate de marii contribuabili, poate fi stabilită în sarcina altor organe fiscale.
În baza acestui articol a fost emis Ordinul nr. 343/2005 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili, care în art. 2 prevede că toţi contribuabilii menţionaţi în anexă (printre care se numără şi societatea recurentă) se administrează, din punct de vedere fiscal, de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, instituţie publică având personalitate juridică şi calitate procesuală în litigiile rezultate din activitatea de inspecţie fiscală pe care o desfăşoară.
Având în vedere că inspecţia fiscală în urma căreia au fost emise actele administrative fiscale contestate, a fost realizată de personal din afara Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, recurenta-reclamantă a arătat că actele întocmite sunt lovite de nulitate absolută, pentru nerespectarea regulilor de competenţă materială prevăzute de lege.
De asemenea, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a reţinut că prevederile art. 33 alin. (3) C. proCod Fiscal nu sunt aplicabile în cauză, fără a indica un motiv pentru care le-a înlăturat şi a considerat în mod nelegal că nu a operat o delegare a competenţei de efectuare a controlului fiscal pentru marii contribuabili, în condiţiile în care Ministrul Finanţelor Publice a emis două ordine în acest sens, în aplicarea art. 33 alin. (3) C. proCod Fiscal (Ordinul nr. 343/2005 şi Ordinul nr. 565/2005).
Recurenta-reclamantă a mai arătat că organele de inspecţie fiscală nu au prezentat ordinele de serviciu în baza cărora s-a desfăşurat inspecţia fiscală, pentru a fi posibilă verificarea competenţelor şi puterilor lor de verificare, iar aceste ordine de serviciu nu au fost depuse nici la dosarul instanţei, în cadrul înscrisurilor care au stat la baza actelor administrative fiscale contestate.
În ceea ce priveşte netemeinicia sentinţei recurate, invocată potrivit art. 3041 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că metoda inventarierii stocurilor a fost cea a aproximării, iar nu cea a numărării şi că instanţa de fond a ignorat faptul că organele de inspecţie fiscală au participat nemijlocit la efectuarea inventarierii, împrejurarea că listele de inventar au fost întocmite de către organele de inspecţie fiscală, precum şi faptul că măsurile dispuse prin actele administrative fiscale contestate deturnează finalitatea controlului fiscal.
În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a anexat, conform art. 305 C. proc. civ., copia sentinţei civile nr. 2082 din 10 martie 2006 (irevocabilă conform deciziei nr. 1763 din 31 august 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a), prin care Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 6010 din 24 iunie 2005, încheiat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Antifraudă Fiscală, în urma controlului inopinat care a stat şi la baza actelor administrativ-fiscale atacate în prezenta cauză.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 27 octombrie 2006, intimata-pârâtă a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod corect aplicabilitatea în speţă a art. 32, coroborat cu art. 95 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, dispoziţii legale potrivit cărora Direcţia Antifraudă Fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală avea competenţa generală de a efectua controlul fiscal, în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 33 alin. (3) din acelaşi act normativ.
Intimata-pârâtă a mai arătat că recursul este nefondat şi în ceea ce priveşte fondul cauzei, pentru că prin procesul-verbal nr. 6 din 24 iunie 2005 a fost finalizat un control inopinat în cadrul căruia au fost respectate prevederile legale referitoare la efectuarea inventarierii stocurilor de materii prime şi produselor finite, conform pct. 7 alin. (4) din Ordinul nr. 1753/2004.
Examinând cauza, în raport cu motivele de recurs formulate şi cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama de susţinerile şi apărările părţilor şi de înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În perioada 9 iunie 2005 - 24 iunie 2005, Direcţia Antifraudă Fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a efectuat un control inopinat la antrepozitul fiscal al recurentei-reclamante, control în urma căruia a fost încheiat procesul-verbal nr. 6 din 24 iunie 2005.
În baza acestui proces-verbal a fost emisă dispoziţia nr. 35320 din 28 iunie 2005 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală, recurenta-reclamantă fiind obligată să înregistreze în evidenţa contabilă, rezultatele inventarierii efectuate în data de 13 iunie 2005, când au fost găsite diferenţe între stocul faptic şi cel scriptic de produse finite.
Contestaţia administrativă formulată împotriva dispoziţiei menţionate a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 2 din 6 septembrie 2005, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Antifraudă Fiscală, potrivit art. 185 alin. (1) C. proCod Fiscal
La acea dată era în vigoare OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în forma republicată pentru prima oară, în M. Of. nr. 560/24.06.2004.
Controlul inopinat este o procedură de control care se aplică în realizarea atribuţiilor de inspecţie fiscală, potrivit art. 94 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în forma în vigoare de la acea dată [în prezent art. 95 alin. (1) lit. a)].
În temeiul art. 96 alin. (1) C. proCod Fiscal [în prezent art. 97 alin. (1)], inspecţia fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit şi neîngrădit prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale ori de alte autorităţi care sunt competente, potrivit legii, să administreze impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului general consolidat.
Administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat este definită de art. 1 alin. (3) C. proCod Fiscal, ca fiind ansamblul activităţii legate de înregistrarea fiscală, declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, precum şi soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale.
Art. 32 C. proCod Fiscal, instituie competenţa generală a organelor fiscale pentru administrarea creanţelor fiscale, exercitarea controlului şi emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscală.
Noţiunea de competenţă generală se referă la sfera prerogativelor autorităţilor publice fiscale, delimitată în raport cu funcţiile ce revin altor categorii de autorităţi publice.
În cadrul sistemului autorităţilor fiscale operează, însă, o repartizare a atribuţiilor, o delimitare a competenţei diferitelor organe fiscale, prin norme de competenţă materială şi teritorială.
Prin urmare, prevederile art. 32 C. proCod Fiscal, nu pot fi interpretate în sensul că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are, ea însăşi, competenţa de a efectua orice act de administrare a creanţelor fiscale. Conform art. 17 din acelaşi cod, pe lângă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, din sistemul organelor fiscale mai fac parte unităţile sale teritoriale, precum şi compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, fiecare dintre acestea având capacitate de drept public, în exercitarea propriilor atribuţii prevăzute prin acte normative.
În ceea ce-i priveşte pe marii contribuabili, art. 33 alin. (3) C. proCod Fiscal, prevede că, prin ordin al ministrului finanţelor publice, competenţa de administrare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat poate fi stabilită în sarcina altor organe fiscale.
În executarea acestei prevederi legale, Ministrul Finanţelor Publice a emis Ordinul nr. 343 din 25 martie 2005 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili, urmat de Ordinul nr. 516 din 22 aprilie 2005 pentru aprobarea Procedurii de administrare şi monitorizare a marilor contribuabili, în vederea aplicării Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 343/2005, în vigoare la data efectuării inspecţiei fiscale analizate.
Potrivit Cap. I - Procedura de administrare şi monitorizare a marilor contribuabili administraţi de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - H. Procedura de inspecţie fiscală a marilor contribuabili - pct. 1 din Anexa Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 516 din 22 aprilie 2005, activitatea de inspecţie fiscală, aşa cum este definită din Titlul VII - Inspecţia fiscală din OG nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se efectuează de personal cu atribuţii de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.
Această normă specială, emisă în aplicarea art. 33 alin. (3) C. proCod Fiscal, cu referire expresă la activitatea de administrare a marilor contribuabili, derogă de la regula instituită în alin. (1) al aceluiaşi articol care conferă organului fiscal (structură deconcentrată în teritoriu a Ministerului Finanţelor Publice), în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, competenţa de administrare a sumelor datorate bugetului general consolidat.
În întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă a arătat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 33 alin. (3) C. proCod Fiscal, fără să argumenteze în fapt sau în drept această susţinere.
Totodată, este de reţinut că în Decizia nr. 2 din 6 septembrie 2005 nu a fost analizată în nici un mod problema competenţei de efectuare a inspecţiei fiscale, deşi în contestaţia administrativă înregistrată sub nr. 52628 din 22 iulie 2005, recurenta-reclamantă a invocat lipsa competenţei de efectuare a inspecţiei fiscale, ca motiv de nelegalitate a dispoziţiei nr. 35320 din 28 iunie 2005 şi a procesului-verbal nr. 6 din 24 iunie 2005.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Antifraudă Fiscală a emis actele atacate, cu încălcarea normelor de competenţă menţionate mai sus, iar instanţa de fond, respingând acţiunea, a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 32 şi 33 C. proCod Fiscal
Acest motiv de nelegalitate a sentinţei, încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. pen., face inutilă examinarea celorlalte critici cuprinse în cererea de recurs, referitoare la procedura propriu-zisă de efectuare a inspecţiei fiscale la antrepozitul fiscal al recurentei-reclamante.
În consecinţă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul şi, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va casa sentinţa atacată şi pe fond, va admite acţiunea şi va anula actele administrative fiscale deduse judecăţii.
Ca efect al admiterii recursului, în baza art. 274 C. proc. civ., intimata-pârâtă va fi obligată să plătească recurentei-reclamante suma de 38.120 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxe de timbru, timbru judiciar şi onorarii de avocat, achitate pentru asigurarea asistenţei juridice în cauză, atât în fond, cât şi în recurs, conform chitanţelor şi facturilor fiscale depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC J.T.I. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 590 din 2 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi, pe fond, admite acţiunea formulată de reclamantă.
Anulează Decizia nr. 2 din 6 septembrie 2005, dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 35320 din 28 iunie 2005 şi procesul-verbal nr. 6 din 24 iunie 2005, emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Antifraudă Fiscală.
Obligă intimata-pârâtă să plătească recurentei-reclamante, suma de 38120 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3785/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3801/2006. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
