ICCJ. Decizia nr. 3817/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3817/2006
Dosar nr. 8179/1/2006
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 27 februarie 2006, reclamanta S.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, să se dispună anularea deciziei de revizuire nr. 4515 din 18 ianuarie 2006, emisă de pârâtă şi menţinerea hotărârii nr. 3887 din 24 noiembrie 2004, prin care i s-a recunoscut calitatea de refugiată, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, datorită persecuţiilor suferite, în perioada septembrie 1940 - 6 martie 1945, a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu, Apaţa, judeţul Braşov, în localitatea Dej, judeţul Cluj şi se consideră îndreptăţită să beneficieze de drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000.
Prin sentinţa nr. 80/F din 27 martie 2006, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei S.S. şi a anulat Decizia de revizuire nr. 4515 din 18 ianuarie 2006, emisă de pârâta, menţinând hotărârea nr. 3887 din 24 noiembrie 2004.
Pentru a pronunţa o asemenea hotărâre, instanţa de fond a reţinut că urmare a cererii formulate de reclamantă, pârâta a emis hotărârea nr. 3887 din 24 noiembrie 2004, prin care a stabilit calitatea de refugiată în perioada 1 iulie 1942 - 6 martie 1945. Ulterior, pârâta a reanalizat dosarul reclamantei şi a emis Decizia de revizuire nr. 4515 din 18 ianuarie 2006, prin care a anulat hotărârea iniţială. Nemulţumită, reclamanta a atacat Decizia de revizuire în instanţă.
Instanţa de fond a considerat că, în raport cu materialul probator administrat în cauză, reclamanta a făcut dovada calităţii de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000. Astfel, s-a apreciat că din înscrisurile depuse, cât şi din declaraţiile de martori aflate la dosarul cauzei, rezultă cu claritate că, datorită persecuţiilor exercitate pe motive etnice, care s-au concretizat în înlăturarea din serviciu a părinţilor săi, injurii, bătăi ş.a., reclamanta, împreună cu familia sa, a părăsit localitatea de domiciliu, stabilindu-se în oraşul Dej.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Braşov a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov.
În cuprinsul recursului se apreciază că instanţa de fond a interpretat eronat actul dedus judecăţii, pronunţând o hotărâre cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale.
Astfel, recurenta consideră că reclamanta nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru a putea beneficia de drepturile stabilite prin acest act normativ, deoarece legislaţia adoptată de regimul aflat la putere în perioada respectivă cuprindea reglementări discriminatorii doar pentru cetăţenii români de etnie rromă sau evreiască, nu şi pentru cei de naţionalitate maghiară. Recurenta apreciază că în prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000 se încadrează prevederile refugiate din Ardealul de Nord, ca urmare a Dictatului de la Viena, cele refugiate din Basarabia şi Bucovina de Nord, ca urmare a Ultimatumului U.R.S.S. din 26/27 iunie 1940 şi cele care au făcut obiectul schimbului de populaţie între România şi Bulgaria, în baza Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940.
Mai susţine recurenta, că este eronată aprecierea instanţei că, prin coroborarea tuturor probelor, recurenta face dovada calităţii de refugiat.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele pentru aplicarea OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, precum şi persoanele care au fost expulzate sau refugiate ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.
La art. 61 din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada situaţiilor care intră sub incidenţa ordonanţei menţionate, se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În cauză, se observă că instanţa de fond a reţinut corect din materialul probator administrat că refugierea reclamantei cu familia acestea s-a datorat persecuţiei etnice la care au fost supuşi.
Nu poate fi primită critica formulată în recurs, potrivit căreia OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 189/2000, şi-ar găsi aplicabilitatea numai în privinţa unor anumite categorii de refugiaţi, proveniţi din anumite zone geografice, precum şi în privinţa numai anumitor naţionalităţi. Această distincţie este de neacceptat, de vreme ce actul normativ aplicabil nu stabileşte decât cerinţa ca persoanele respective să fie cetăţeni români şi să se fi refugiat datorită persecuţiei pe motive etnice la care au fost supuşi.
Nici critica referitoare la coroborarea mijloacelor de probă, pentru a se stabili calitatea de refugiat a reclamantei, nu poate fi acceptată, câtă vreme OG nr. 105/1999 prevede în mod expres acest lucru.
Rezultă că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi a interpretat judicios dispoziţiile legale aplicabile, urmând ca recursul declarat să fie respins, ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Braşov împotriva sentinţei nr. 80/F din 27 martie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3816/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3818/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
