ICCJ. Decizia nr. 3820/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3820/2006
Dosar nr. 10543/1/2006
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 6 ianuarie 2006, reclamantul V.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Braşov, să se dispună anularea deciziei de revizuire nr. 4368 din 9 noiembrie 2005 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 şi să se menţină hotărârea nr. 4139 din 17 martie 2005.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că prin hotărârea nr. 4139 din 17 martie 2005 i s-a admis cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000, însă hotărârea respectivă nu a fost pusă niciodată în aplicare.
Ulterior, pârâta a emis Decizia de revizuire nr. 4368 din 9 noiembrie 2005, prin care a anulat prima hotărâre. Reclamantul consideră că este îndreptăţit să beneficieze de drepturile acordate de Legea nr. 189/2000, deoarece în perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945, datorită persecuţiilor de natură etnică la care a fost supus împreună cu familia sa, a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu, Braşov, refugiindu-se în oraşul Sf. Gheorghe şi, ulterior, pe teritoriul Slovaciei.
Prin sentinţa nr. 129/CA/F din 29 mai 2006, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului V.A., a anulat Decizia de revizuire nr. 4368 din 9 noiembrie 2005 şi a menţinut hotărârea nr. 4139 din 17 martie 2005, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, pe care a obligat-o să-i plătească reclamantului, 300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul a făcut dovada, cu înscrisuri şi martori, că a fost obligat să părăsească localitatea de domiciliu, Braşov, datorită persecuţiilor de natură etnică la care a fost supus, stabilindu-se în oraşul Sf. Gheorghe, apoi în Slovacia, iar în final în localitatea Chichiş.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov. În cuprinsul recursului, recurenta consideră că dispoziţiile Legii nr. 189/2000 nu îi sunt aplicabile reclamantului, ci numai persoanelor refugiate din Ardealul de Nord, ocupat vremelnic de trupele maghiare, ca urmare a Dictatului de la Viena, precum şi celor refugiate din Basarabia şi Bucovina de Nord, ca urmare a Ultimatumului U.R.S.S. din 26/27 iunie 1940.
De asemenea, în cuprinsul recursului se apreciază că nu s-a făcut dovada persecuţiei pe motive etnice exercitată de regimurile politice instaurate în România, iar legislaţia perioadei respective cuprindea dispoziţii discriminatorii, numai în ceea ce priveşte cetăţenii români de etnie rromă şi evreiască, nu şi pentru cei de naţionalitate maghiară.
Recurenta mai susţine că reclamantul nu se încadrează în prevederile legale referitoare la exercitarea persecuţiei de natură etnică, faţă de persoanele care au fost refugiate, expulzate sau strămutate în altă localitate, situaţia în care s-a aflat reclamantul neputând fi circumscrisă acestor reglementări.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele de aplicare a ordonanţei menţionate, aprobate prin HG nr. 127/2002, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
În cauză, prin întreg materialul probator administrat, reclamantul a făcut dovada că părăsirea localităţii de domiciliu s-a datorat persecuţiei de natură etnică la care a fost supusă familia acestuia. Martorii M.M. şi L.L. specifică în declaraţiile date, formele exacte în care s-a manifestat această persecuţie.
Nu poate fi primită critica din recurs potrivit căreia reclamantului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 189/2000, câtă vreme acest act normativ nu cuprinde nuanţările la care se referă recursul, privind zonele de provenienţă a refugiaţilor sau minorităţile avute în vedere.
Ori de câte ori se pune problema aplicării Legii nr. 189/2000, problema principală o reprezintă persecuţia de natură etnică care să fi determinat părăsirea localităţii de domiciliu.
În această privinţă, se constată că reclamantul a prezentat suficiente dovezi, iar instanţa de fond a pronunţat o sentinţă temeinică şi legală, recursul declarat urmând a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Braşov împotriva sentinţei nr. 129/CA/F din 29 mai 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3819/2006. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3821/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
