ICCJ. Decizia nr. 3873/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3873/2006

Dosar nr. 7110/1/2006

Şedinţa publică din 9 noiembrie 2006

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 48 din 20 martie 2006, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins contestaţia formulată de R.M., prin care acesta a solicitat anularea hotărârii nr. 10103/2005, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Mureş, arătând că în perioada 13 noiembrie 1956 - 29 noiembrie 1958 a efectuat stagiul militar la muncă forţată şi că este beneficiarul prevederilor Legii nr. 309/2002.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a reţinut că determinant pentru integrarea unei persoane în categoria beneficiarilor Legii nr. 309/2002 nu este activitatea pe care a desfăşurat-o în unitatea militară, respectiv muncă în construcţii, ci apartenenţa unităţii la Direcţia Generală a Serviciului Muncii, în sistemul căruia s-au constituit detaşamentele de muncă forţată, împrejurare pe care reclamantul nu a dovedit-o.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul R.M., criticând-o pentru nelegalitate.

În motivare, recurentul a arătat că nu există nici un act normativ care să precizeze expres faptul că numai unităţile militare menţionate în tabelul unităţilor militare întocmit de către Serviciul Arhive şi Documente din cadrul Ministerului Apărării Naţionale pot atrage incidenţa Legii nr. 309/2002.

Analizând motivele de recurs şi soluţia instanţei de fond, în raport cu probele administrate în cauză şi actele normative incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează să fie respins pentru următoarele considerente.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetăţeni români, care au efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

Prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi satisfăcut stagiul militar în detaşamente de muncă în perioada 1950 – 1961, iar detaşamentul de muncă să fi făcut parte din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

Or, potrivit adresei nr. 9317 din 2 martie 2006, eliberată de U.M. nr. 02405, U.M. nr. 03515 în cadrul căreia recurentul a satisfăcut stagiul militar, nu figurează în tabelul de evidenţă a detaşamentelor de muncă care au aparţinut Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, această unitate făcând parte din sistemul fostului Minister al Forţelor Armate.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că recursul este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., l-a respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de R.M. împotriva sentinţei nr. 48 din 20 martie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3873/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs