ICCJ. Decizia nr. 3906/2006. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3906/2006
Dosar nr. 6963/1/2006
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 mai 2004, reclamantul N.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Poliţie al judeţului Olt şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, anularea dispoziţiei nr. 01508 din 15 iunie 2003, emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române şi reintegrarea în funcţia deţinută anterior, motivând că prin dispoziţia a cărei anulare a solicitat-o, a fost destituit din funcţia publică avută anterior, de agent şef adjunct de poliţie. Reclamantul a mai arătat că nu se face vinovat de încălcarea dispoziţiilor art. 43 lit. a) din Legea nr. 360/2002 şi că la măsura destituirii din funcţie s-au încălcat dispoziţiile art. 58 şi art. 59 alin. (6) şi (8) din aceeaşi lege.
Precizându-şi acţiunea, la data de 9 septembrie 2004, reclamantul a solicitat introducerea în cauză a Inspectoratului General al Poliţiei Rutiere, motivând că actul pe care l-a atacat, a fost emis de acesta.
Prin sentinţa nr. 42 din 20 ianuarie 2005, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că în conformitate cu prevederile art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002, reclamantul se face vinovat de fapta reţinută în sarcina sa.
Hotărârea a fost atacată cu recurs, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 4863 din 11 octombrie 2005, a casat sentinţa şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, motivând că nu s-au administrat probe din care să rezulte, fără dubiu, situaţia de fapt reţinută.
Cu ocazia rejudecării, s-au depus la dosar dispoziţia nr. 0158/2003, încheierea şi procesul-verbal din 22 mai 2003, raport către şeful Inspectoratului de Poliţie al judeţului Olt, Rezoluţia Parchetului Naţional Anticorupţie - Serviciul Anticorupţie Craiova din 22 august 2003.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 65 din 23 februarie 2006, pronunţată în dosarul nr. 1486/A/2005, a admis acţiunea formulată de reclamantul N.G., a anulat dispoziţia nr. 01508 din 15 iunie 2003, emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române şi a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior.
Totodată, a respins acţiunea faţă de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Craiova a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin dispoziţia nr. 01508 din 15 iunie 2003, emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române, reclamantul, care a deţinut funcţia de agent şef adjunct de poliţie, a fost sancţionat cu destituirea din funcţia publică avută, aducând atingere onoarei de poliţist şi prestigiului unităţii din care făcea parte. Potrivit dispoziţiilor art. 59 alin. (8) lit. m) din Legea nr. 360/2002, la stabilirea sancţiunii se ţine seama de activitatea desfăşurată anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârşită. De altfel, prin Rezoluţia Parchetului Naţional Anticorupţie care nu a fost contestată, s-a constatat că fapta nu a existat, dispunându-se neînceperea urmăririi penale. În aceste condiţii, nu se poate reţine că reclamantul ar fi săvârşit o abatere disciplinară care să fie sancţionată cu destituirea din funcţie.
Împotriva sentinţei nr. 65 din 23 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova au formulat recursuri, pârâţii Inspectoratul de Poliţe al judeţului Olt şi Inspectoratul General al Poliţiei Române.
În recursul formulat, Inspectoratul General al Poliţiei Române a invocat prevederile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, bazându-se pe o apreciere sumară şi lacunară a probelor, Rezoluţia nr. 47/P/2003 a Parchetului Naţional Anticorupţie referindu-se, totuşi, la o fapta antisocială comisă de către reclamant în calitate de agent de poliţie.
În recursul său, Inspectoratul de Poliţie al judeţului Olt a invocat prevederile art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a pus temei, în mod exclusiv, pe rezoluţia dată de procuror în dosarul nr. 47/P/2003 al Parchetului Naţional Anticorupţie şi pe declaraţia martorului V.A., fără a observa că din celelalte probe ale cauzei rezultă vinovăţia reclamantului care, în calitate de agent de poliţie, în noaptea de 13 spre 14 mai 2003, oprind un autoturism pentru control pe raza localităţii Găneasa, judeţul Olt, a solicitat bani pentru a nu aplica şoferului o sancţiune contravenţională pentru abateri de la normele rutiere de circulaţie a autovehiculelor.
Recursurile sunt nefondate.
Prin Decizia nr. 4863 din 11 octombrie 2005, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursul reclamantului, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza, pentru a fi rejudecată de aceeaşi instanţă, cu îndrumarea ca la dosar să fie depusă rezoluţia motivată a Parchetului Naţional Anticorupţie privind soluţia dată în cauza ce a avut ca obiect cercetarea sus numitului, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen., precum şi să se depună depoziţia martorului ocular V.A. care, fiind militar în termen, îl însoţise pe agentul de poliţie, acte care au fost depuse la dosar în cursul rejudecării cauzei.
Din Rezoluţia nr. 47/P/2003 din 22 august 2003, adoptată de procurorul şef al Serviciului Anticorupţie Craiova din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, rezultă că, în noaptea de 13 spre 14 mai 2003, doi reporteri de la ziarul E.Z., aşa cum au relatat în ziarul din 22 mai 2003, au decis „să testeze rezistenţa la şpagă a poliţiştilor" şi, deghizându-se în grădinari care au circulat cu „un hârb de maşină" cu multiple defecţiuni, au fost opriţi de un echipaj de poliţie, din care făcea parte şi reclamantul şi, pentru a scăpa nesancţionaţi, i-au dat acestuia 500.000 ROL.
Procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., reţinând că fapta cercetată nu există, fiind vorba de o provocare/viclenie din partea celor doi reporteri de investigaţii care au rămas neidentificaţi în cursul cercetărilor.
În considerentele soluţiei, procurorul a motivat că, potrivit prevederilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii de probe, precum şi că, în literatura de specialitate s-a subliniat că este interzisă folosirea provocărilor sau a vicleniei de către instituţii sau persoane, în scopul obţinerii de probe care să incrimineze o persoană.
De menţionat că, aşa cum au precizat şi reprezentanţii autorităţilor recurente, împotriva soluţiei procurorului nu s-a formulat plângere potrivit prevederilor art. 278 C. proc. pen. şi, chiar dacă soluţia procurorului nu are autoritate de lucru judecat, este necontestat că fapta pentru care a fost cercetat agentul de poliţie a reprezentat o provocare/viclenie pusă la cale, organizată şi finalizată de doi reporteri de investigaţii ai unui cotidian central.
În concluziile scrise, autorităţile recurente au susţinut că investigaţia ziariştilor nu constituie o provocare, din moment ce poliţiştii pot fi testaţi cu privire la fidelitatea şi integritatea lor profesională potrivit prevederilor Legii nr. 360/2002.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, „semnarea jurământului de credinţă presupune şi acordul implicit al poliţistului pentru testarea fidelităţii şi integrităţii sale profesionale prin efectuarea unor verificări de specialitate, în condiţiile legii".
Or, în cauză, nu s-a dovedit şi nici nu s-a susţinut că „investigaţia" celor doi reporteri ar fi reprezentat o „verificare de specialitate, în condiţiile legii", pentru ca dispoziţiile citate mai sus să poată constitui temei al tragerii la răspundere penală (administrativă) a poliţistului.
Deci, având în vedere că discuţiile dintre poliţist şi ziarişti, în legătură cu pretinderea/primirea unei sume de bani au fost realizate în condiţiile unei verificări organizate în afara prevederilor legale, în mod corect a reţinut instanţa de fond că acestea nu pot constitui temei al tragerii la răspundere juridică a persoanei vizate, chiar dacă pot justifica o concluzie a unui articol de presă referitor la „rezistenţa la şpagă a poliţiştilor".
În concluzie, din moment ce fapta pusă în sarcina agentului de poliţie nu există ca faptă penală şi ca temei al răspunderii penale, fiind vorba de o provocare/viclenie produsă în condiţii nelegale, aceasta nu există nici ca temei al răspunderii disciplinare, în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 23 alin. (6) din Legea nr. 360/2002.
Astfel fiind, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând ca recursurile fondate de cele două autorităţi publice să fie respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Olt împotriva sentinţei nr. 65 din 23 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3895/2006. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 3910/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
