ICCJ. Decizia nr. 3971/2006. Contencios
Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 21 octombrie 2003, reclamantul D.C. a solicitat anularea hotărârii pronunțate de Casa Județeană de Pensii Gorj, în sensul de a-i fi recunoscută ca fiind lucrată în detașamente de muncă, toată perioada stagiului militar: 5 noiembrie 1955 - 6 iulie 1956, 30 iulie 1957 - 15 decembrie 1957, 3 iunie 1958 - 20 ianuarie 1959, 14 septembrie 1959 - 10 noiembrie 1959 și nu numai perioadele 3 iunie 1958 - 30 ianuarie 1959, 14 septembrie 1959 - 10 noiembrie 1959.
Prin sentința civilă nr. 719/2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, instanța a declinat competența în favoarea Comisiei de aplicare a Legii nr. 309/2002 din cadrul Casei Județene de Pensii Gorj, reținând că aceasta trebuie să emită o hotărâre în conformitate cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 309/2002.
împotriva acestei sentințe a formulat cerere de revizuire, Casa Județeană de Pensii Gorj, arătând că există hotărârea nr. 2968 din 21 august 2003 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 309/2002, hotărâre pe care instanța nu a observat-o, fiind depusă la dosarul nr. 2248/2003 al Curții de Apel Craiova. Au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ.
Prin sentința civilă nr. 104/2005 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea de revizuire, s-a schimbat sentința civilă nr. 719/2004, s-a admis acțiunea formulată de reclamant, s-a anulat hotărârea nr. 2968 din 21 august 2003 a Casei Județene de Pensii Gorj și s-a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioadele: 5 noiembrie 1955 - 6 iulie 1956, 30 iulie 1957 - 15 decembrie 1957, 3 iunie 1958 - 10 noiembrie 1959, 14 septembrie 1959 - 10 noiembrie 1959, începând cu data de 1 aprilie 2003.
Instanța a reținut că reclamantul a satisfăcut stagiul militar prin muncă, în toate perioadele de mai sus, trecute în livretul militar și nu numai în perioadele reținute în hotărârea contestată: 3 iunie 1958 - 30 ianuarie 1959 și 14 septembrie 1959 - 10 noiembrie 1959. Curtea de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, Casa Județeană de Pensii Gorj, arătând că hotărârea nr. 2968/2003 este corectă, deoarece în restul perioadelor înscrise în livretul militar, nereținute de hotărâre, reclamantul a satisfăcut stagiul militar în unități militare. S-a mai arătat că acțiunea a fost tardiv formulată, deoarece hotărârea contestată a fost comunicată reclamantului, la data de 30 septembrie 2003.
Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului în lumina dispozițiilor art. 3041C. proc. civ., Curtea a reținut următoarele.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 309/2002 se acordă drepturi cu caracter reparatoriu, persoanelor care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.
Din livretul militar al reclamantului rezultă că acesta a lucrat în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciilor Muncii, numai în perioadele 3 iunie 1958 - 30 ianuarie 1959 și 14 septembrie 1959 - 10 noiembrie 1959, astfel cum a reținut și Casa de Pensii Gorj, în hotărârea nr. 2968 din 21 august 2003. în restul perioadelor, reclamantul a lucrat în cadrul unor unități militare, situații pentru care Legea nr. 309/2002 nu acordă drepturi cu caracter reparator.
Drept urmare, acțiunea nu este întemeiată și se impunea a fi respinsă.
Referitor la tardivitatea acțiunii invocată de recurentă, Curtea a constatat că acțiunea a fost formulată în termenul legal de 30 de zile, la data de 21 octombrie 2003, față de data comunicării hotărârii nr. 2968 din 21 august 2003 a Casei de Pensii Gorj, la data de 30 septembrie 2003.
Cât privește calificarea cererii ca fiind de revizuire a sentinței civile nr. 719/2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, întemeiată de Casa Județeană de Pensii Gorj, pe dispozițiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ. și de curtea de apel, pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Curtea a apreciat că este greșită.
Nu sunt întrunite cerințele acestor texte legale care au în vedere faptul că dispozitivul cuprinde dispoziții potrivnice care nu se pot aduce la îndeplinire sau descoperirea unor înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
în situația de față, prin sentința nr. 719/2004, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, întrucât nu a analizat hotărârea nr. 2968/2003 a Casei Județene de Pensii Gorj, contestată de reclamant, prin cererea introductivă de instanță.
Această situație circumscrie dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 2 teza a II-a C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi admis, se va modifica sentința nr. 104/2005 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis cererea de revizuire a sentinței nr. 719/2004 a aceleiași instanțe, pe care o va schimba în totalitate, în sensul că a fost respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
← ICCJ. Decizia nr. 3940/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3867/2006. Contencios → |
---|