ICCJ. Decizia nr. 3991/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 5 decembrie 2003, SC F. SA Deva a chemat în judecată pe pârâții F.I. și SC M.C. SRL Hunedoara, solicitând constatarea nulității antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1958/2001, radierea dreptului de proprietate înscris în cartea funciară pentru terenul în suprafață de 364 mp din Cristur și restabilirea situației anterioare.
Pârâtul F.I. a depus la 5 februarie 2004, în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Comerțului și SC F. SA Deva, cerere reconvențională, solicitând anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MO3 nr. 0008 din 30 octombrie 1992, pentru terenul de 1534 mp, radierea din cartea funciară a înscrierii acestui drept pe numele societății pârâte și obligarea acesteia să-i predea parcela în litigiu, în deplină proprietate și posesie.
Prin sentința civilă nr. 1251 din 4 mai 2004, Judecătoria Deva a disjuns acțiunea principală și a declinat în favoarea Curții de Apel Alba-Iulia, competența de soluționare a cererii reconvenționale.
Această din urmă instanță a pronunțat într-un prim ciclu procesual sentința civilă nr. 219 din 19 noiembrie 2004, prin care a respins solicitarea lui F.I., ca tardivă și formulată fără îndeplinirea procedurii administrative prealabile.
Hotărârea a fost casată de înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 3300 din 25 mai 2005, prin care s-a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru soluționarea pe fond a litigiului.
în fond după casare, prin sentința civilă nr. 76 din 14 aprilie 2006, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de F.I. și a dispus anularea în parte a certificatului de atestare, în sensul excluderii suprafeței de 364 mp, identificată cu punctele 18-21-22-23 în schița raportului de expertiză tehnică întocmit de I.I., teren înscris în C.F. nr. 909/b Cristur nr. top 360/1/1 situat la punctul de hotar Lunca după Ogrăzi.
Prin aceeași hotărâre s-a dispus obligarea SC F. SA să predea acel teren lui F.I. și să-i achite 2200 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că SC F. SA Deva nu a deținut terenul în litigiu în patrimoniu, în virtutea unui drept de administrare directă, ci l-a avut închiriat din 1974, de la fostul C.A.P. Cristur. Acel contract de închiriere a încetat de drept la intrarea în vigoare a Legii fondului funciar nr. 18/1991, astfel că societatea nu era îndreptățită să-l includă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
împotriva sentinței a declarat recurs, SC F. SA Deva, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, s-a învederat că în anul 1990, terenul deținut inițial cu chirie, a fost transferat societății de fostul C.A.P. Cristur, potrivit cererii nr. 115 din 4 aprilie 1990, astfel încât suprafața de litigiu a intrat în patrimoniu și a fost inclusă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate cu respectarea dispozițiilor H.G. nr. 8341/1991, ulterior fiind și intabulată în cartea funciară.
Recurenta a mai arătat că F.I. nu și-a dovedit calitatea procesuală activă, întrucât nu a prezentat certificatul de moștenitor din care să rezulte gradul de rudenie față de proprietarul tabular F.S.
în fine, s-a invocat în recurs și greșita obligare a societății la predarea terenului, această suprafață nemaifiind în posesia firmei din anul 2000.
Prin întâmpinare, la care s-a atașat și certificatul de moștenitor, s-a cerut respingerea recursului, în raport cu împrejurarea că societatea a deținut terenul în baza unui contract de închiriere, iar actul de transfer invocat este nul, atât ca formă, cât și în privința fondului său, neputând sta la baza atestării dreptului de proprietate în temeiul H.G. nr. 834/1991.
S-a mai arătat în întâmpinare că s-a făcut dovada calității procesuale active, atât ca moștenitor al defunctului F.S., cât și în condițiile Legii nr. 18/1991, prin solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de 1534 mp, cerere aprobată, având loc și punerea în posesie, mai puțin pentru cei 364 mp în litigiu, ce nu s-au aflat la dispoziția comisiei locale de aplicare a legii fondului funciar.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a admis recursul și a modificat numai parțial sentința atacată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, Curtea a reținut că soluția de anulare parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafața de 364 mp, este legală și temeinică.
Din probele administrate în cauză a rezultat, astfel cum corect a reținut instanța de fond, că suprafața în litigiu a aparținut, anterior cooperativizării, antecesorului intimatului, iar la 5 ianuarie 1974, recurenta a intrat în posesia terenului, în baza unui contract de închiriere încheiat cu C.A.P. Cristur. în acel contract s-a prevăzut cu titlu de clauză specială, că locatarul dobândește folosința terenului, urmând să execute amenajări de șantier, ce urmau să revină cooperativei, cu scăderea valorii lor din chirie.
Așadar, la 1 ianuarie 1990, terenul se afla în mod legal în proprietatea fostului C.A.P. Cristur, recurenta neputându-se prevala de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 15/1990, întrucât nu avea drept de administrare directă asupra acelei suprafețe.
De aceea, terenul s-a aflat la dispoziția Comisiei locale Cristur pentru aplicarea Legii fondului funciar, care a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de 1534 mp și la eliberarea titlului de proprietate, înscris ulterior în cartea funciară, astfel cum rezultă din extrasul aflat la primul dosar de recurs.
Susținerea recurentei, în sensul că la 4 ianuarie 1990, fostul C.A.P. Cristur i-ar fi cedat suprafața în litigiu, de 364 mp, conform cererii de transfer nr. 115/1990, nu poate fi reținută ca reală.
înscrisul la care face referire recurenta, nu face dovada transferării dreptului de proprietate cooperatistă, fiind semnat de inginerul șef, și nu de persoanele cu putere de decizie din fosta cooperativă și prezentând și alte vicii, atât cu privire la forma, cât și la conținutul actului, făcând referire la cedarea unui teren în administrare operativă. în lipsa altor înscrisuri din care să rezulte că acea suprafață a fost scoasă din circuitul agricol și a trecut în proprietatea Statului, pentru a putea fi dată în administrare directă unei foste întreprinderi de stat, nu se poate reține decât faptul că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, recurenta deținea terenul tot cu titlu de chiriașă.
Sentința este, însă, criticabilă sub aspectul obligării recurentei la predarea terenului, o asemenea dispoziție nefiind adiacentă soluției de anulare a actului administrativ, potrivit legii contenciosului administrativ.
Instanța de contencios administrativ avea a se pronunța doar asupra legalității actului administrativ unilateral, de natură să vatăme drepturile recunoscute de lege intimatului și, eventual, asupra despăgubirilor pentru daune materiale și morale, dacă s-ar fi solicitat acest lucru, iar nu să se substituie instanței civile de drept comun.
în consecință, în urma admiterii recursului, Curtea a modificat parțial hotărârea, doar în sensul înlăturării dispoziției de obligare a recurentei de a preda intimatului terenul în suprafață de 364 mp.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Având în vedere admiterea recursului și modificarea sentinței sub un singur aspect, Curtea a dispus obligarea intimatului la cheltuieli de judecată într-un cuantum diminuat, stabilit prin apreciere.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4023/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3940/2006. Contencios → |
|---|
