ICCJ. Decizia nr. 422/2006. Contencios. Anulare parţială la Hotărâre de Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 422/2006
Dosar nr. 1105/2005
nr. 4832/1/2005
Şedinţa publică din 8 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 31 octombrie 2003, reclamanta SC M. SRL Râmnicu Vâlcea a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta R.A. D.E.F., filiala E.F. Bucureşti, să se dispună anularea ultimei poziţii din anexa la HG nr. 565/2003, privind trecerea unor imobile din domeniul privat al statului şi din administrarea C.N.C., în domeniul public al unor judeţe, municipii, oraşe şi comune şi în administrarea consiliilor locale respective.
Reclamanta a solicitat să se constate valabilitatea şi continuitatea contractului de închiriere nr. 934 din 12 septembrie 2001, prelungit prin actul adiţional nr. 468 din 12 martie 2002, pentru imobilul compus din construcţie şi teren aferent în suprafaţă de 215 mp, situat în comuna Băbeni, judeţul Vâlcea, să se constate transcrierea acestui contract, în Registrul de transcripţiuni al judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi să se dispună suspendarea executării hotărârii de guvern atacată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că prin HG nr. 565/2003 a fost schimbată nelegal destinaţia imobilului deţinut în baza unui contract de închiriere şi au fost vătămate drepturile sale de locaţiune şi de închiriere a unui contract de vânzare-cumpărare în procedura negocierii directe sau a unui contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare a respectivului activ disponibil, conform Ordinului nr. 1/2000 al O.N.C.
Prin sentinţa nr. 294 F-C din 28 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, acţiunea a fost respinsă ca nefondată, dar această hotărâre a fost casată prin Decizia nr. 7246 din 29 septembrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care a admis recursul declarat de reclamantă şi a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, reţinând că pentru a se analiza legalitatea actului administrativ contestat, era necesară prezenţa în proces, în calitate de pârât, a Guvernului României.
La rejudecarea cauzei, reclamanta şi-a completat cererea de chemare în judecată, solicitând citarea în calitate de pârât a Guvernului României.
Prin întâmpinările depuse la dosar, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia de tardivitate a acţiunii, iar pârâta R.A. D.E.F. a invocat excepţia privind lipsa calităţii sale procesuale pasive.
În interesul pârâtului Guvernul României, la termenul din 10 ianuarie 2005, a formulat cerere de intervenţie, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.
În fond după casare, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa nr. 8/F-C din 7 februarie 2005, prin care a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a respins, ca tardivă, acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a considerat că este întemeiată, excepţia de tardivitate invocată de pârâtul Guvernul României, în baza art. 5 din Legea nr. 29/1990, întrucât acţiunea a fost formulată după împlinirea termenului de decădere de un an, care curge de la data de 3 iunie 2003, când HG nr. 565/2003 a fost publicată în Monitorul Oficial. Instanţa de fond a reţinut că acţiunea este şi inadmisibilă, pentru că reclamanta nu a efectuat procedura prealabilă cu emitentul actului administrativ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a soluţionat greşit excepţia de tardivitate a acţiunii, fără a avea în vedere că au fost respectate termenele prevăzute de art. 5 alin. (1) şi alin. final din Legea nr. 29/1990, pentru procedura prealabilă şi pentru formularea acţiunii în justiţie. În acest sens, recurenta a precizat că reclamaţia administrativă a fost adresată Guvernului României, la data de 20 iunie 2003 şi răspunsul i-a fost comunicat cu adresa nr. 15/CA/2517 din 22 octombrie 2003 şi primită la data de 3 noiembrie 2003, ulterior sesizării instanţei de contencios administrativ.
Pe fondul cauzei, recurenta a susţinut că nu au fost analizate înscrisurile depuse la dosar şi prin care a dovedit că actul atacat a fost emis cu încălcarea prevederilor Legii nr. 630/2002, ceea ce a determinat vătămarea drepturilor sale recunoscute de lege.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi alin. final din Legea nr. 29/1990, considerând că acţiunea este tardivă şi inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Cu adresa nr. 15/CA/2517 din 22 octombrie 2003, comunicată recurentei şi depusă ca act nou în recurs, Guvernul României a răspuns la reclamaţia administrativă care i-a fost adresată pentru anularea parţială a HG nr. 565/2003.
Faţă de data comunicării răspunsului la recursul graţios şi faţă de data de 3 iunie 2003, la care a fost publicată în Monitorul Oficial, HG nr. 565/2003, instanţa de fond a constatat eronat că acţiunea în anulare formulată la 31 octombrie 2003, este tardivă, prin depăşirea termenului de decădere de un an de la data comunicării actului administrativ.
În consecinţă, la data sesizării instanţei de contencios administrativ, nu era împlinit termenul de un an prevăzut de art. 5 alin. final din Legea nr. 29/1990 şi recurenta îndeplinise, de asemenea, condiţia procedurală impusă de alin. (1) al aceluiaşi text de lege, prin recursul graţios exercitat în termen de 30 de zile de la publicarea oficială a hotărârii de guvern contestate.
Pentru considerentele expuse, Curtea va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, fără a se mai impune cercetarea motivelor de recurs care vizează fondul pricinii şi care vor fi avute în vedere sub forma unor apărări, cu ocazia rejudecării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC M. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 8/F-C din 7 februarie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 420/2006. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 423/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
