ICCJ. Decizia nr. 423/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 423/2006
Dosar nr. 6768/2004
nr. 22752/1/2004
Şedinţa publică din 8 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 12 februarie 2004, reclamantul O.R. a chemat în judecată Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, precum şi comisarul şef V.D., solicitând anularea Ordinului nr. 13435/2003, a dispoziţiei nr. 120415/2004, a raportului cu rezultatul cercetării prealabile din 9 decembrie 2003, precum şi a fişei de evaluare a activităţii pentru anul 2003, cu obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului cauzat, respectiv plata unor daune morale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în calitate de subcomisar - ofiţer specialist I, serviciul cercetări penale, a fost sancţionat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 5% pe o perioadă de 3 luni, măsură abuzivă, dispusă cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 360/2002 şi Legii nr. 188/1999.
Prin sentinţa civilă nr. 121 din 3 mai 2004, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul a comis abaterile disciplinare pentru care a fost sancţionat, respectiv neglijenţă în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, abateri consemnate în raportul cu rezultatul cercetării prealabile.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul O.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantul a învederat că instanţa a motivat greşit respingerea excepţiei nulităţii absolute a dispoziţiei de sancţionare, fără a lua în considerare faptul că nu i-a fost prezentat raportul cu rezultatul cercetării prealabile, iar procesul-verbal întocmit de pârâtul V.D. a fost emis după sancţionare, încălcându-se prevederile Legii privind Statutul poliţistului nr. 360/2002, cu referire la dispoziţiile art. 267 şi 268 C. muncii.
Reclamantul a mai arătat că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la apărările formulate şi nu a avut în vedere nici împrejurarea că, pentru activitatea depusă în anul 2003, nu numai că reclamantul nu a fost atenţionat că nu şi-ar fi îndeplinit corespunzător sarcinile de serviciu, dar a şi fost recompensat în bani.
La data de 1 martie 2005, Comisariatul pentru societatea civilă, persoană juridică non-guvernamentală, a formulat cerere de intervenţie în favoarea reclamantului, solicitând admiterea recursului şi în urma casării sentinţei, admiterea acţiunii.
Cererea a fost admisă, în principiu, prin încheierea din 27 mai 2005.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, Curtea va constata ca fiind neîntemeiate criticile privind nulitatea absolută a dispoziţiei prin care reclamantul a fost sancţionat disciplinar în baza art. 58 alin. (1) pct. b din Legea nr. 360/2002, modificată, motivat de faptul că acesta a întârziat în mod nejustificat şi repetat soluţionarea unor lucrări penale ce-i fuseseră repartizate.
În luna octombrie 2003 s-a dispus la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, efectuarea unui control pentru verificarea activităţii de urmărire penală, lucrările efectuate de reclamant fiind verificate de pârâtul V.D., în calitate de şef al serviciului judeţean de cercetări penale.
Rezultatul acestui control de fond a fost consemnat în raportul nr. S/13085 din 4 noiembrie 2003, în care s-a propus sesizarea Consiliului de disciplină.
În aceeaşi lună s-a dispus cercetarea prealabilă a activităţii desfăşurate de reclamant pentru anul 2003, consemnată în raportul nr. 13465 din 9 decembrie 2003, prin care s-a stabilit comiterea unor abateri disciplinare şi s-a propus aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 58 din Legea privind Statutul poliţistului nr. 360/2002.
Instanţa de fond a constatat în mod corect că nu au fost încălcate prevederile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, privind obligativitatea ascultării persoanei cercetate şi a consemnării susţinerilor acesteia.
Astfel cum rezultă din procesul-verbal datat 2 decembrie 2003, act care nu s-a dovedit că ar fi fost întocmit ulterior aplicării sancţiunii, pârâtul V.D. a solicitat reclamantului să dea o declaraţie în legătură cu faptele cercetate, însă acesta a refuzat, împrejurare faţă de care raportul de cercetare prealabilă a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.
Sancţiunea disciplinară aplicată reclamantului şi contestată ierarhic a fost menţinută prin dispoziţia nr. 120415 din 7 ianuarie 2004 a Corpului de Control al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Curtea reţine că este nefondată şi critica privind ignorarea apărărilor formulate de reclamant şi a întregii activităţi desfăşurate de acesta la locul de muncă.
În urma verificării modului în care reclamantul şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în anul 2003, au fost constatate şi relevate mai multe neajunsuri, privind lipsa de preocupare şi întârzierea nejustificată a unor cauze penale, lipsa de comunicare cu procurorul însărcinat cu supravegherea urmăririi penale, aspecte consemnate în raportul de cercetare prealabilă şi care constituie abateri disciplinare, în raport cu care se justifică aplicarea sancţiunii diminuării pe o perioadă de 3 luni, a drepturilor salariale.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea va reţine că sentinţa atacată este temeinică şi legală şi în consecinţă, va respinge recursul, ca nefondat. De asemenea, va respinge şi cererea de intervenţie accesorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul O.R. împotriva sentinţei civile nr. 121 din 3 mai 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Respinge şi cererea de intervenţie în interesul reclamantului formulată de Comisariatul pentru societatea civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 422/2006. Contencios. Anulare parţială la... | ICCJ. Decizia nr. 424/2006. Contencios. Recurs împotriva... → |
|---|
