ICCJ. Decizia nr. 412/2006. Contencios. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 412/2006
Dosar nr. 1780/2005
nr. 7515/1/2005
Şedinţa publică din 7 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 10 septembrie 2002, P.L. şi P.C., prin procuratorul V.N., au chemat în judecată SC S. SA Hemeiuşi şi SC B. SRL Bacău, solicitând să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare privind imobilul situat în Bacău, precum şi a deciziei nr. 312 din 19 iunie 1982, emisă de Comitetul Executiv al fostului Consiliu Popular al judeţului Bacău.
Ulterior, reclamanţii şi-au completat acţiunea, în sensul că au chemat în judecată Primăria municipiului Bacău şi A.P.A.P.S., cerând să se constate nulitatea deciziei nr. 312/1982, a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 105/1993 şi nr. 225732/1994, încheiate între ultimele două pârâte, precum şi nulitatea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.O7 nr. 0888/1993, emis pentru suprafaţa de 1343,51 mp de teren.
Prin sentinţa civilă nr. 189 din 14 ianuarie 2003, Judecătoria Bacău a disjuns capetele de cerere privind nulitatea deciziei nr. 312/1982, a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1732/1993, nr. 25732/1994 şi nulitatea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată menţionat mai sus.
De asemenea, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind nulitatea deciziei nr. 312/1982, în favoarea Tribunalului Bacău, secţia de contencios administrativ, iar în privinţa capătului de cerere având ca obiect nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1732/1993, în favoarea secţiei comerciale a aceluiaşi tribunal.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect nulitatea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată, judecătoria s-a dezînvestit în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ.
În sfârşit, instanţa a suspendat din oficiu judecata capătului de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 25732/1994, până la soluţionarea acţiunii formulate pentru constatarea nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenului intravilan.
Prin Decizia nr. 286 din 9 aprilie 2003, Tribunalul Bacău, secţia civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 104 din 17 februarie 2004, a admis excepţia privind lipsa de calitate procesuală pasivă a pârâtei SC B. SRL Bacău, iar pe cale de consecinţă, a respins acţiunea reclamanţilor introdusă împotriva acestui agent economic.
Faţă de pârâţii Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi SC S. SA Hemeiuşi, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată şi s-a dispus obligarea reclamanţilor să plătească societăţii comerciale, suma de 6.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva ultimei hotărâri au declarat recurs, reclamanţii P.L. şi P.C.
Prin Decizia nr. 2962 din 10 mai 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul, ca nefondat.
Instanţa de control judiciar a reţinut că imobilul în litigiu - construcţie şi terenul aferent, a fost trecut în proprietatea Statului, cu respectarea cerinţelor legale. Ca atare, în mod legal, SC S. SA Hemeiuşi a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, act administrativ transcris încă din anul 1993, în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni imobiliare.
S-a apreciat, totodată, că în raport cu data emiterii actului administrativ, de existenţa căruia reclamanţii au luat cunoştinţă, cu prilejul numeroaselor litigii anterioare, termenul legal pentru exercitarea dreptului la acţiune a fost depăşit.
La data de 6 iunie 2005, P.L. şi P.C. au formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În esenţă, ei au susţinut că instanţa de recurs a comis o greşeală de fapt (materială), constând în confundarea şi ignorarea împrejurării esenţiale că prin procesul-verbal nr. 4894 din 1 octombrie 1958, cedarea bunului mobil s-a făcut direct către I.I.L. Bacău, iar nu către Comitetul Executiv al Statului Popular al oraşului Bacău, astfel că bunul nu a fost preluat cu respectarea prevederilor Decretului nr. 224/1951 şi deci, el nu a trecut în proprietatea Statului.
În drept, contestatarii au invocat prevederile art. 318 C. proc. civ.
Contestaţia în anulare nu este întemeiată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare a sentinţei.
Fiind vorba de o normă procedură, ce deschide părţii interesate, calea de atac extraordinară contestaţiei în anulare, textul legal mai sus enunţat se referă la greşeli materiale, ca o noţiune ce nu poate fi interpretată extensiv.
Această noţiune are în vedere erori materiale evidente, legate de aspecte formale ale judecăţii, cum ar fi respingerea greşită a unui recurs, ca tardiv, anularea recursului, ca netimbrat sau ca fiind declarat de o persoană fără calitate.
Întrucât în prezenta cauză se invocă aspecte ce vizează exclusiv modul de preluare a imobilului litigios care, însă, nu constituie o greşeală materială, în sensul cerut de textul legal precitat, contestaţia în anulare nu poate fi admisă.
Neîntemeiată este şi afirmaţia făcută de contestatori, ulterior, în legătură cu omisiunea de citare în recurs a procuratorului lor, V.N.
Concluzia se impune, de vreme ce pe parcursul tuturor ciclurilor procesuale, P.L. şi P.C., cu reşedinţa în Canada, au fost reprezentaţi de avocatul lor din România.
Ei au declarat recurs în nume propriu, indicând domiciliul ales al aceluiaşi avocat, aşa încât, necitarea procuratorului în această fază procesuală nu a fost de natură a-i prejudicia câtuşi de puţin şi nu poate justifica retractarea deciziei atacate.
Rezultă, aşadar, că nu este îndeplinită nici condiţia prevăzută de art. 317 alin. (1) C. proc. civ., situaţie în care contestaţia în anulare urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de P.L. şi P.C. împotriva deciziei nr. 2962 din 10 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă pe contestatari, să plătească intimatei SC B. SRL Bacău, 900 RON cheltuieli de judecată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 411/2006. Contencios. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 413/2006. Contencios → |
|---|
