ICCJ. Decizia nr. 428/2006. Contencios. Anulare act administrativ, funcţionar public. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 428/2006

Dosar nr. 2047/2005

nr. 8574/1/2005

Şedinţa publică din 8 februarie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 8 februarie 2005, reclamantul T.V. a chemat în judecată Autoritatea Naţională a Vămilor şi Direcţia Regională Vamală Oradea, solicitând anularea Ordinului nr. 78 din 26 ianuarie 2005, prin care a fost retrogradat din funcţia de inspector principal, în cea de inspector asistent.

Reclamantul a invocat, de asemenea, excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (3) din OUG nr. 92/2004, aceste prevederi fiind contrare celor prevăzute de Legea nr. 188/1999 şi Legea nr. 161/2003, act normativ în raport cu care trebuia să fie efectuată reîncadrarea funcţionarilor publici.

Prin sentinţa nr. 158 din 23 mai 2005, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că Ordinul nr. 78/2005 a fost emis în baza art. 6, 7 şi 37 din OUG nr. 92/2004, fiind în perfectă concordanţă cu dispoziţiile ordonanţei potrivit cărora reclamantul a fost reîncadrat în gradul profesional inspector asistent.

S-a mai menţionat că prevederile ordonanţei au fost aprobate, fără modificări, prin Legea nr. 76/2005 şi dispun expres asupra reîncadrării funcţionarilor publici, în raport cu categoria, clasa de salarizare şi gradul profesional.

Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul T.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, reclamantul a învederat că instanţa a ignorat faptul că potrivit deciziei nr. 1163 din 15 iulie 2003, emisă de Autoritatea Naţională a Vămilor, în baza Legii nr. 161/2003, a fost reîncadrat în funcţia publică de inspector vamal principal.

Prin ordinul atacat, emis în aplicarea art. 6 şi 7 din OUG nr. 92/2004, reclamantul a fost reîncadrat într-un grad profesional inferior, operând în fapt o retrogradare în funcţie, ceea ce contravine principiilor de drept consacrate în dreptul muncii şi care îl va priva timp de 2 ani, de o promovare în grad.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, în baza Ordinului nr. 78 din 26 ianuarie 2005, Autoritatea Naţională a Vămilor a dispus reîncadrarea reclamantului în funcţia publică de execuţie de inspector asistent, cu salariul corespunzător, cu începere de la 1 ianuarie 2005, invocându-se prevederile OUG nr. 92/2004 şi avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Actul normativ sus-menţionat, aprobat prin Legea nr. 76/2005, prevede expres în art. 6, reîncadrarea funcţionarilor publici, în funcţie de clasa de salarizare stabilită potrivit OUG nr. 82/2004, privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice.

Aşadar, OUG nr. 92/2004 prevede o nouă reîncadrare, faţă de cea stabilită conform Legii nr. 161/2003 şi se aplică tuturor funcţionarilor publici, inclusiv personalului vamal, în art. 45 lit. c) din ordonanţă fiind prevăzută menţiunea abrogării oricăror altor dispoziţii contrare, deci şi a reîncadrării efectuate în baza Legii nr. 161/2003.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, reclamantul fost salarizat conform OUG nr. 82/2004, în categoria A, clasa a III, gradul 2, pentru care trebuia să fie reîncadrat în gradul profesional asistent, treapta a 2-a de salarizare, ceea ce s-a şi dispus prin Ordinul nr. 78/2005.

Curtea reţine că ordinul emis, chiar dacă are ca efect trecerea reclamantului din funcţia de inspector principal, în aceea de asistent, ce apare ca o retrogradare, este în perfectă concordanţă cu dispoziţiile OUG nr. 92/2004, în executarea căreia a fost întocmit.

De menţionat că, prevederile art. 6 din OUG nr. 92/2004 au fost examinate de Curtea Constituţională care a stabilit că nu sunt contrare prevederilor constituţionale şi a respins, prin mai multe decizii, excepţia de neconstituţionalitate invocată.

În consecinţă, criticile formulate de reclamant fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul T.V. împotriva sentinţei civile nr. 158/CA/2005 - PI din 23 mai 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 428/2006. Contencios. Anulare act administrativ, funcţionar public. Recurs