ICCJ. Decizia nr. 4252/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 12 decembrie 2005, la Tribunalul Tulcea, reclamanta SC C. SRL a chemat în judecată pe pârâta A.R.R. - Agenția Tulcea, solicitând anularea răspunsului nr. 1507/2005.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție nr. 026451 din 8 decembrie 2004, iar pârâta, în mod greșit, a restituit plângerea contravențională, cu motivarea că aceasta nu a fost formulată în termenul legal precizat de O.G. nr. 2/2001.
Reclamanta consideră că pârâta nu avea competența să soluționeze plângerea, ci doar să o înainteze instanței, spre soluționare.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a ridicat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Tulcea, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, plângerea contravențională fiind depusă peste termenul precizat prin art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
Prin sentința civilă nr. 222 din 9 februarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 4115/2005, Tribunalul Tulcea a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Tulcea și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Constanța.
Prin sentința civilă nr. 347/CA din 5 mai 2006, pronunțată în dosarul nr. 261/CA/2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C. SRL împotriva pârâtei A.R.R., a anulat adresa nr. 1507 din 29 martie 2005 și a obligat pârâta să înainteze plângerile organului competent, potrivit legii.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Constanța a considerat că, în speță, nu se impunea efectuarea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta avea obligația legală, decurgând din O.G. nr. 2/2001, ca, indiferent de data primirii, să înainteze plângerea mai departe, organului competent a se pronunța asupra tuturor solicitărilor petentei și singurul îndrituit a rezolva toate eventualele incidente procedurale ivite.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs, pârâta, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă arată că, potrivit art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se formulează în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria AIR nr. 0026451 din 8 decembrie 2004 a fost comunicat părții în data de 10 decembrie 2004, de unde rezultă că plângerea depusă la 29 martie 2005 este tardivă.
Recurenta-pârâtă susține și greșita aplicare a legii în raport cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamanta-intimată trebuia să de adreseze în termen de 30 de zile de la data comunicării adresei nr. 1507/2005, emitentului sau organului ierarhic superior, cu plângere prealabilă.
Curtea, analizând motivele de recurs și actele dosarului, a reținut următoarele:
în conformitate cu prevederile art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, modificată și completată, competența de a soluționa plângerea contravențională aparține instanței de judecată, în fața căreia se vor ridica excepții procedurale.
Instanței de judecată îi revine competența de a se pronunța asupra unei eventuale excepții de tardivitate a formulării plângerii contravenționale.
în temeiul art. 32 din O.G. nr. 2/2001, modificată și completată, plângerea însoțită de copia de pe procesul-verbal de constatare a contravenției se depune la organul din care face parte agentul constatator, acesta fiind abilitat să o primească și să înmâneze depunătorului o dovadă în acest sens.
Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Din perspectiva acestor prevederi legale, restituirea de către recurentă a plângerii, cu mențiunea că este tardiv depusă, apare ca fiind nelegală, vătămând-o pe reclamantă în drepturile prevăzute de O.G. nr. 2/2001.
Apar, astfel, ca fiind îndeplinite prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, soluția instanței de fond fiind legală.
Motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din această perspectivă, nu sunt îndeplinite, iar recursul este nefondat.
în ceea ce privește soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii, sentința fondului s-a întemeiat pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, refuzul respectării legii formând obiectul cauzei analizate.
Sentința atacată este legală și din punct de vedere al dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, acțiunea fiind introdusă în termen de 6 luni de la data refuzului.
Față de considerentele menționate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a fost respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4266/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4293/2006. Contencios → |
|---|
