ICCJ. Decizia nr. 4366/2006. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4366/2006
Dosar nr. 722/2/2006
Şedinţa publică din 6 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată sub nr. 722/2/2006, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC Y. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor, solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, instanţa să dispună anularea în parte a deciziei nr. 131 din 7 iulie 2005, în sensul anulării pct. 1 şi 2, prin care s-a dispus respingerea ca tardivă a contestaţiei pentru suma de 605.764 RON şi trimiterea dosarului contestaţiei către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, pentru suma de 110.697 lei şi pe fond, anularea procesului-verbal nr. C 37257 din 15 august 2003.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că Decizia contestată este nelegală, în mod greşit apreciindu-se că precizarea cuantumului sumei totale contestate, făcută prin cererea de repunere pe rol a contestaţiei (aceasta fiind suspendată până la finalizarea cercetărilor penale) echivalează cu o nouă contestaţie, formulată tardiv în raport cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) din OUG nr. 13/2001, aprobată prin Legea nr. 506/2001, în vigoare la data încheierii actului de control. De asemenea, se arată, în mod greşit a fost disjunsă soluţionarea contestaţiei, pentru o parte din sumă, şi anume, 110.697 RON, trimiţându-se cauza, spre soluţionare, la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti.
S-au administrat probatori cu acte şi, prin sentinţa civilă nr. 1103 din 18 mai 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a dispus anularea în parte a deciziei nr. 131 din 7 iulie 2005, emisă de pârâtă (pct. 1 şi 2 din decizie), obligând-o pe aceasta să soluţioneze contestaţia formulată împotriva procesului-verbal nr. C 37257 din 15 august 2003.
S-a respins ca prematur formulată, cererea de anulare a procesului-verbal, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 875 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că în mod greşit prin Decizia contestată s-a disjuns contestaţia reclamantei pentru cele două sume contestate, pentru că cele două sume vizează acelaşi act de control - procesul-verbal nr. C 37257 din 15 august 2003, contestaţia fiind formulată în termen, la 5 septembrie 2003, ulterior ea fiind precizată pe cuantum, competenţa de soluţionare administrativă a contestaţiei, faţă de cuantumul total revenind Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor şi nu Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti.
Referitor la capătul de acţiune privind anularea procesului-verbal de control, instanţa de fond a reţinut că acesta este prematur formulat, deoarece nu a fost soluţionată pe fond contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva actului de control, instanţa neputându-se substitui autorităţii administrative competente a analiza pe fond contestaţia şi a stabili dacă reclamanta datorează sau nu suma totală contestată de 716.573 RON.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că în mod eronat, instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, faţă de prevederile OUG nr. 13/2001, aprobată prin Legea nr. 506/2001, în vigoare la data încheierii procesului-verbal, societatea reclamantă depunând contestaţie împotriva procesului-verbal de control nr. C 37257 din 15 august 2003, comunicat societăţii la data de 21 august 2003, după 614 zile de la data comunicării, încălcându-se, astfel, prevederile art. 4 alin. (1) din OUG nr. 13/2001, care menţionează un termen de 15 zile de la comunicarea actului atacat, sub sancţiunea decăderii.
De asemenea, recurenta critică sentinţa, sub aspectul greşitei stabiliri a competenţei de soluţionare a contestaţiei de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, având în vedere cuantumul de peste 5 miliarde lei, în realitate suma supusă controlului fiind în cuantum de 110.697 lei (RON), astfel că, competenţa de soluţionare a contestaţiei revine Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, aceasta şi faţă de dispoziţiile OUG nr. 13/2001 şi OG 92/2003.
Recurenta critică şi faptul că în mod nejustificat a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 876 RON către reclamantă, nefiind dovedită nici reaua credinţă şi nici un comportament neglijent din partea sa, pentru a putea fi obligată la plata acestor cheltuieli.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că este fondat, îl va admite pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În fapt, cu adresa nr. 8659 din 26 aprilie 2005, înregistrată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, transmisă cu adresa nr. P 659/I din 9 iunie 2005, reclamanta-intimată SC Y. SRL, a solicitat repunerea pe rol a soluţionării contestaţiei, înregistrată iniţial sub nr. 19646 din 5 septembrie 2003 la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, pentru suma de 110.697 lei, a cărei soluţionare a fost suspendată prin Decizia nr. 1138 din 31 octombrie 2003, contestatoarea precizând, totodată, că înţelege să conteste toată suma din procesul-verbal nr. C 37257 din 15 august 2003, inclusiv dobânzile percepute pentru această sumă, respectiv suma de 716.573 lei (în această sumă fiind inclusă şi suma de 110.697 lei).
Contrar celor reţinute de instanţa de fond, precizarea cuantumului sumei contestate, cu ocazia repunerii pe rol a contestaţiei (de fapt majorarea sumei contestate) echivalează cu o nouă contestaţie, astfel încât este întemeiată critica recurentei, în sensul că pentru diferenţa de 605.764 RON, sumă ce nu a făcut obiectul contestaţiei iniţiale, contestaţia este tardiv formulată.
OUG nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, aprobată prin Legea nr. 506/2001, în art. 4 alin. (1), precizează: „Contestaţia se depune sub sancţiunea decăderii în termen de 15 zile de la comunicarea actului atacat, de organul emitent al acestuia".
Cum procesul-verbal contestat,nr. C 37257 din 15 august 2003, a fost comunicat societăţii reclamante, la data de 21 august 2003, iar suma de 605.764 RON a fost contestată, abia cu adresa cu nr. 8659 din 26 aprilie 2005, prin care s-a solicitat repunerea pe rol a soluţionării contestaţiei, este de netăgăduit faptul că s-a depăşit cu mult termenul legal de 15 zile de depunere a contestaţiei.
Cât priveşte cea de-a doua critică a recurentei, referitoare la competenţa de soluţionare a contestaţiei, suma contestată fiind în realitate în cuantum de 110.697 RON, instanţa de control judiciar reţine că şi aceasta este întemeiată.
Procesul-verbal nr. C 37257 din 15 august 2003, încheiat de reprezentanţii Direcţiei de Control Fiscal Bucureşti, a fost contestat de recurenta-reclamantă, contestaţia fiind înregistrată la 5 septembrie 2003, la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti.
Soluţionarea contestaţiei a fost suspendată prin Decizia nr. 1138 din 31 octombrie 2003, emisă de Serviciul de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, la finalul cercetării penale, prin adresa nr. 8659 din 26 aprilie 2005, societatea reclamantă cerând repunerea pe rol a contestaţiei.
Având în vedere dispoziţiile art. 204 alin. (1) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, potrivit cărora „contestaţiile depuse înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod se soluţionează potrivit procedurii administrativ-jurisdicţionale existente la data depunerii contestaţiei", şi cum la data depunerii contestaţiei - 5 septembrie 2003, era în vigoare OUG nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, aprobată prin Legea nr. 506/2001, care, în art. 10 alin. (2), precizează că „Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condiţiile legii", competentă în a soluţiona contestaţia este Direcţia Generală a Finanţelor municipiului Bucureşti.
Ca o consecinţă a celor reţinute, cel de-al treilea motiv de recurs formulat, cu privire la greşita obligare a pârâtei-recurente la plata cheltuielilor de judecată, nu se impune a mai fi analizat.
Aşa fiind, recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se priveşte ca fondat şi urmează ca, în baza art. 312 C. proc. civ., să fie admis, sentinţa instanţei de fond, modificată şi în fond, acţiunea reclamantei va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 1103 din 18 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea formulată de SC Y. SRL Bucureşti, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4365/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4368/2006. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
