ICCJ. Decizia nr. 4371/2006. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4371/2006
Dosar nr. 2959/33/2006
Şedinţa publică din 6 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 5 iunie 2006, reclamantul T.M. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, instanţa să-l oblige a da un răspuns sesizărilor formulate de reclamant, la 7 noiembrie 2005 şi 8 decembrie 2005, precum şi să-i plătească daune morale în sumă de 160.000 RON.
Reclamantul, în motivarea acţiunii, a precizat că la data de 7 noiembrie 2005 a înaintat Ministerului Finanţelor Publice - Comisia de disciplină, o sesizare referitoare la actele de abuz şi corupţie existente în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Dej, sesizare ce a fost ulterior completată la data de 8 decembrie 2005, însă nu a primit nici un răspuns din partea Comisiei de disciplină, datorită presiunilor ce s-au exercitat asupra sa şi a neimplicării acestei comisii în cercetarea faptelor semnalate, el fiind nevoit să demisioneze din funcţia deţinută în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Dej.
Instanţa, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii administrative prealabile, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepţie ce a fost admisă şi, prin sentinţa civilă nr. 286 din 26 iunie 2006, a respins acţiunea formulată de reclamant.
A reţinut instanţa de fond, în considerentele sentinţei pronunţate, că, deşi cererea reclamantului este o acţiune în contencios administrativ, aflată sub incidenţa art. 1 din Legea nr. 554/2004, nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile, obligatorie faţă de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, text de lege care prevede ca persoana care se consideră vătămată într-un drept al său într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.
A mai reţinut instanţa de fond că textul art. 21 alin. (4) din Constituţia României, care se referă la caracterul facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative, nu este aplicabil în speţă, textul constituţional menţionat desfiinţând condiţia prealabilă numai pentru procedura administrativă jurisdicţională, nu şi pentru procedura administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicţional, cum este procedura recursului administrativ, graţios sau ierarhic.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, reclamantul T.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că în mod greşit, instanţa de fond a considerat că înainte de introducerea acţiunii, trebuie îndeplinită procedura plângerii prealabile, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în speţă această procedură nefiind necesară pentru că obiectul acţiunii îl constituie „refuzul nejustificat al pârâtului de soluţionare a unei cereri", respectiv refuzul de a răspunde sesizărilor sale.
Recursul este fondat şi va fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, reglementează recursul administrativ prealabil obligatoriu, în art. 7 alin. (1), precizând că „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
Din interpretarea textului de lege enunţat, rezultă că obligativitatea recursului administrativ prealabil este dispusă de lege, numai în cazul acţiunilor în „anularea unui act administrativ", nu şi în cazul acţiunilor întemeiate pe tăcerea administraţiei sau pe refuzul nejustificat de rezolvare a cererii.
În aceste ultime cazuri, este, deci, inutilă formularea recursului prealabil; aceasta, deoarece persoana fizică sau juridică nu mai trebuie supusă încă odată unui refuz din partea administraţiei, astfel că ea poate intenta direct acţiunea în faţa instanţei de contencios administrativ.
În speţă, reclamantul s-a plâns pentru faptul că nu i s-a dat un răspuns de către pârât la sesizările formulate şi adresate acestuia.
Instanţa de fond a considerat, astfel în mod eronat, că reclamantul avea obligaţia de a efectua procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ, soluţia de respingere ca inadmisibilă a acţiunii fiind dată cu încălcarea legii.
Aşa fiind, se impune ca în baza art. 312 C. proc. civ., recursul să fie admis, sentinţa instanţei de fond casată, iar cauza trimisă, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru a se analiza cauza pe fondul ei, cu ocazia rejudecării, instanţa urmând a avea în vedere şi aspectele invocate de recurs cu privire la fondul cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de T.M. împotriva sentinţei civile nr. 286 din 26 iunie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4368/2006. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4373/2006. Contencios → |
|---|
