ICCJ. Decizia nr. 4368/2006. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4368/2006
Dosar nr. 4303/2/2006
Şedinţa publică din 6 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată la 19 aprilie 2006, reclamanta SC Q.C. SRL a chemat în judecată pe pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Regională Vamală Iaşi şi Biroul Vamal Botoşani, solicitând suspendarea executării deciziei nr. 1 din 11 ianuarie 2006 şi a actelor constatatoare nr. 7, nr. 8 şi nr. 9 din 6 ianuarie 2006, până la soluţionarea acţiunii.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite prevederile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 1100 din 18 mai 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetentă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Botoşani.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că Decizia de impunere şi actele constatatoare au fost emise de autorităţi administrative de nivel local şi nu central, competenţa de soluţionare în primă instanţă revenind tribunalului de la sediul emitentului actului fiscal şi nu curţii de apel.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare, competenţa materială revine instanţei competente material să soluţioneze acţiunea de anulare pe fond a actelor contestate.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, reclamanta, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă consideră că, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
Potrivit art. 9 C. proc. civ., cererea înregistrată împotriva mai multor pârâţi poate fi făcută la instanţa competentă pentru oricare dintre ei.
De asemenea, art. 12 C. proc. civ., prevede că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, în funcţie de domiciliul/sediul pârâţilor.
Având în vedere că două pârâte au sediul în Bucureşti, recurenta-reclamantă a optat ca instanţa competentă teritorial să fie cea din Bucureşti.
În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cererii de suspendare a executării actelor administrative, aceasta revine instanţei competente să soluţioneze acţiunea în anulare, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Curtea, analizând motivele de recurs şi actele dosarului, reţine următoarele:
Potrivit art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral este de competenţa instanţei ce soluţionează cererea de anulare a actului atacat.
Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxa şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 500.000 lei (RON), se soluţionează în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 lei (RON), se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
În speţă, actele fiscale contestate şi a căror suspendare a executării s-a cerut, privesc datorii vamale şi accesorii mai mari de 500.000 lei (RON), competenţa de soluţionare în fond aparţinând curţii de apel.
Soluţia adoptată de către instanţa de fond este greşită, întrucât, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, competenţa materială de soluţionare a fondului cererii în cazul datoriilor vamale şi accesoriilor acestora, este dată de cuantumul sumei contestate şi nu de emitentul actului administrativ.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 stabileşte că reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.
Prevederile art. 9 şi 12 C. proc. civ., vin în completarea normei prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/ 2004, permiţând reclamantului să aleagă instanţa competentă de la sediul oricărui pârât.
Faţă se considerentele menţionate, Înalta Curte va constata întemeiat motivul de critică adus sentinţei fondului, fiind îndeplinite prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, să se dispună admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei, spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă SC Q.C. SRL Cornu împotriva sentinţei civile nr. 1100 din 18 mai 2006, pronunţată în dosar nr. 4303/2/2006, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Regională Vamală Iaşi şi Biroul Vamal Botoşani.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza, spre soluţionare, Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4366/2006. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 4371/2006. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
