ICCJ. Decizia nr. 4628/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1556 din 27 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul S.I., prin care, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, solicita anularea deciziilor nr. 2119725 din 6 ianuarie 2006 și nr. 462306 din 1 februarie 2006, emise de pârât și obligarea acestuia la încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului locuință de serviciu situat în București, sector 3.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a invocat prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 562/2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, reținând, în esență, că reclamantul, nefiind titular al contractului de închiriere, nu are dreptul de a cumpăra imobilul deținut cu titlu de locuință de serviciu de către tatăl său, decedat.
împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs, reclamantul S.I., invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a susținut faptul că de la data pronunțării sentinței atacate, Legea nr. 562/2004 a fost modificată prin Legea nr. 357/2006, iar în prezent au dreptul de a cumpăra locuință de serviciu, în afara titularului de închiriere, și pensionarii, precum și urmașii acestora, în situația în care fac dovada că la data intrării în vigoare a acestei legi ocupau locuința de serviciu și aveau chiria achitată la zi. Recurentul a precizat că îndeplinește cele două condiții anterior menționate, motiv pentru care îi sunt aplicabile prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Intimatul a formulat întâmpinare, în care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând în motivare următoarele:
Emiterea deciziei contestate s-a făcut cu respectarea condițiilor impuse de Legea nr. 562/2004 și de Normele metodologice de aplicare a legii. în speță, au calitatea de succesori ai defunctului S.I., atât recurentul, cât și mama acestuia S.R. căreia, prin decizia nr. 2.122.293 din 20 noiembrie 2006, i s-a aprobat cererea de cumpărare a locuinței de serviciu, situată în București, sector 3.
în recurs a fost administrată proba cu înscrisuri de către ambele părți.
La termenul de judecată din data de 19 decembrie 2006, înalta Curte a pus în discuția părților ca motiv de ordine publică, necompetența instanței de contencios administrativ în soluționarea cauzei.
Susținerile părților, pe acest motiv de recurs, au fost consemnate în practicaua deciziei.
Analizând hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că se impune admiterea recursului, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Recurentul a depus cerere de cumpărare a locuinței de serviciu pe care o ocupă împreună cu mama sa la unitatea de administrare, înregistrată sub nr. 1716143 din data de 7 decembrie 2005. Anterior acestei cereri, după decesul tatălui său, recurentul a cerut intimatului, înscrierea sa ca titular al contractului de închiriere a locuinței de serviciu, solicitare care i-a fost respinsă, în raport cu dispozițiile art. 2 pct. 1 din Legea nr. 562/2004.
Prin decizia nr. 2.119.725 din 6 ianuarie 2006, Direcția Economico-Administrativă din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a respins cererea recurentului de cumpărare a locuinței, cu motivarea că nu îndeplinește condițiile Legii nr. 562/2004, iar din declarația notarială pe care a dat-o, nu rezultă dacă a deținut sau deține locuință proprietate personală.
Prin decizia nr. 462305 din 1 februarie 2006, Comisia de soluționare a contestațiilor constituită la nivelul Direcției Management Logistic a Ministerului Administrației și Internelor a respins contestația recurentului, ca nefondată.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, prin sentința recurată, acțiunea reclamantului, având ca obiect obligarea pârâtului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra apt. nr. 1, situat în București, sector 3.
înalta Curte a apreciat că este competentă material în soluționarea unei asemenea cereri instanța de drept comun, având în vedere că se solicită încheierea unui contract civil.
De menționat că în cuprinsul Legii nr. 562/2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, nu se regăsesc, însă, norme de procedură care să atribuie instanței de contencios administrativ competența de a judeca litigiile ivite în aplicarea acestui act normativ.
Cum cererea recurentului-reclamant nu se încadrează în prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar actul la a cărei încheiere se solicită a fi obligat pârâtul, nu se circumscrie condițiilor prevăzut la art. 2 alin. 1 lit. c) din aceeași lege, devine aplicabilă regula prevăzută de art. 1 C. proc. civ., care atribuie judecătoriilor, ca instanțe de fond, competența de judecată a tuturor cererilor.
în consecință, găsind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre competentă soluționare, Judecătoriei sectorului 5 București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4635/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4633/2006. Contencios → |
|---|
