ICCJ. Decizia nr. 4645/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1146 din 24 mai 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC C.H. SA București.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că refuzul pârâtei cu privire la eliberarea autorizației de acordare a regimului vamal favorabil este justificat de faptul că la data preluării de către reclamantă, prin transfer a licențelor de concesiune pentru exploatare, și anume, 21 septembrie 2004, facilitățile fiscale cu privire la scutirea de taxe vamale, nu mai erau prevăzute de lege.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, reclamanta SC C.H. SA București, invocându-se în drept, cu titlu general, prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ.
Recurenta susține, în esență, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii întrucât:
- a ignorat faptul că recurenta a preluat prin transfer toate drepturile și obligațiile care rezultau din licențele încheiate de către R. SA Fieni și M. SA Bicaz, cu A.N.R.M., inclusiv cele referitoare la facilitățile fiscale, deși conform dispozițiilor Legii nr. 31/1990, societatea nu își încetează existența în cazul în care patrimoniul sau o parte din patrimoniu se desprinde și se transmite către una sau mai multe societăți existente sau care iau astfel ființă;
- a stabilit fără temei că numai în cazul în care R. SA Fieni și M. SA Bicaz nu ar fi fuzionat prin absorbție, ar fi putut beneficia, fiecare în parte, de facilitățile fiscale, iar societatea absorbantă, succesoarea de drept a acestora nu mai poate beneficia;
- în cadrul art. XV al licențelor se prevede că titularii acestora beneficiază de scutirile de taxe vamale reglementate de Legea minelor nr. 61/1998 și, chiar dacă prin Legea nr. 237/2004 au fost abrogate dispozițiile referitoare la facilitățile fiscale, potrivit art. 60 din Legea nr. 85/2003, în forma modificată, "prevederile licențelor de exploatare și/sau exploatare aprobate de Guvern rămân valabile pe întreaga lor durată, în condițiile în care au fost încheiate".
Conchizând, recurenta a arătat că îi sunt aplicabile în continuare facilitățile prevăzute în licențe, în temeiul art. 60, care asigură ultraactivitatea normelor Legii nr. 61/1998, atât după intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2003, cât și după intrarea în vigoare a Legii nr. 237/2004, motiv pentru care refuzul eliberării autorizației privind acordarea regimului vamal favorabil, apare ca nejustificat.
Prin întâmpinarea formulată în recurs, la data de 6 decembrie 2006, intimata Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională Vamală București a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât art. 50 din Legea nr. 85/2003, care se referea la facilitățile fiscale, a fost abrogat expres, iar licențele în discuție conțin prevederi care se referă exclusiv la activitatea minieră, nu și la faptul că titularul de licență beneficiază de regim vamal favorabil.
Examinând sentința atacată, prin prisma recursului formulat, ce poate fi încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a întâmpinării, precum și potrivit art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată:
Recurenta este succesoarea SC R. SA Fieni și M. SA Bicaz, ca urmare a fuziunii prin absorbție a acestora, precum și a altor societăți comerciale deținute de grupul H.C. în România. Prin această modalitate juridică de preluare a activului și pasivului, recurenta a devenit titulara licențelor de concesiune pentru exploatare nr. 927 din 12 octombrie 1999 și nr. 1010 din 14 noiembrie 1999, încheiate de cele două societăți menționate anterior cu A.N.R.M.
Prin cererea înregistrată la Direcția Regională Vamală București, sub nr. 2289 din 20 iunie 2005, recurenta-reclamantă a solicitat eliberarea unei autorizații privind acordarea regimului vamal favorabil, în baza dispozițiilor Legii minelor nr. 85/2003.
Cenzurând refuzul intimatei-pârâte de a elibera această autorizație, instanța de fond, pentru argumentele expuse în preambulul acestor considerente, a stabilit că acesta este justificat.
Soluția adoptată de instanța de fond este legală.
într-adevăr, la data încheierii celor două licențe erau în vigoare prevederile art. 36 alin. (1) lit. b) din Legea minelor nr. 61/1998, potrivit cu care titularii licențelor beneficiază de "scutirea de taxe vamale a importurilor de bunuri necesare pentru executarea activităților miniere efectuate de către titularii sau de către subcontractanții acestora". Noua Lege a minelor nr. 85/2003, deși a abrogat Legea nr. 61/1993, prin art. 50 a acordat titularilor de licențe, aceleași facilități fiscale în privința taxelor vamale.
La data preluării de recurentă, prin transfer, a licențelor de concesiune pentru exploatare - 21 septembrie 2004, facilitățile fiscale cu privire la scutirea de taxe vamale nu mai erau, însă, prevăzute de lege, întrucât art. 50 din Legea nr. 85/2003 a fost abrogat expres prin Legea nr. 237/2004 (M. Of. nr. 553/22.06.2004).
Primele două critici, în ordinea în care au fost sintetizate de înalta Curte, sunt străine de hotărârea atacată.
Nu numai că nu a ignorat transferul drepturilor și obligațiilor prevăzute în licențe către recurenta-reclamantă, dar instanța de fond chiar a reținut explicit în considerente (pagina a 3-a, al 5-lea alineat) că "SC C.H. SA a devenit titulara licențelor de concesiune pentru exploatare prin ordine de transfer ale președintelui agenției".
în plus, nu există nici o referire în cuprinsul sentinței la faptul că dacă nu ar fi fuzionat prin absorbție, titularele inițiale ale licențelor ar fi putut beneficia, fiecare în parte, de facilitățile în discuție.
Cea de-a treia critică reținută, deși pertinentă, în sensul că spre deosebire de primele două, are legătură cu hotărârea atacată, este vădit nefondată.
Art. XV din cele două licențe (formularele de licență fiind stereotipe, prevederea în discuție are același conținut și același număr în ambele licențe) face trimitere la art. 36 alin. (1) lit. b) din Legea minelor, întrucât la epoca respectivă acest text care prevedea scutirea de taxe vamale, era în vigoare. Ulterior, cum s-a arătat, Legea minelor nr. 61/1998 a fost abrogată de Legea nr. 85/2003 care, prin art. 50, a acordat aceleași facilități fiscale, dar acest text a fost abrogat expres prin articolul unic al Legii nr. 237/2004, astfel că la momentul solicitării autorizației privind acordarea regimului vamal favorabil, 20 iunie 2005, autoritatea intimată nu mai avea temei legal pentru soluționarea favorabilă a cererii, refuzul său fiind, prin urmare, justificat.
Nu poate fi primită susținerea recurentei, în sensul că, fiind menționată în licențe, scutirea operează pe toată perioada de valabilitate a acestora, întrucât, potrivit chiar art. XXIV din licențe, aceasta reprezintă "întregul acord și înțelegerea dintre Agenție și titular cu privire la obiectul acesteia", adică înțelegerea dintre părți referitoare la condițiile de desfășurare a activității specifice miniere. Licențele nu cuprind și nici nu puteau să cuprindă o dispoziție generală care să prevadă acordarea beneficiului scutirii de taxe vamale pe toată perioada de valabilitate a licențelor, ci doar constată că la momentul realizării acordului de voință era în vigoare o prevedere legală [art. 36 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 61/1998] care conferea titularilor acest drept.
Prin urmare, pentru același argument, invocarea art. 60 alin. (1) din Legea nr. 85/2003, în forma în vigoare după modificarea textului prin Legea nr. 237/2004, rămâne fără efect.
Pentru aceste considerente, constatând că sentința atacată cu recursul de față este legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4648/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4651/2006. Contencios → |
|---|
