ICCJ. Decizia nr. 464/2006. Contencios. Anulare act de control vamal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 464/2006
Dosar nr. 2086/2005
nr. 8731/1/2005
Şedinţa publică din 9 februarie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 597/2005, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta SC G.I. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională a Vămilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a anulat procesul-verbal de control nr. 62116/C4 din 20 octombrie 2004, întocmit de inspectorii din cadrul Direcţiei de Supraveghere Vamală - Serviciul Control Vamal Ulterior şi Decizia nr. 380 din 29 noiembrie 2004, emisă de Ministerul Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a încălcat dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 141/1997 şi nu datorează suma stabilită de organele vamale, cu titlu de taxe vamale şi nici sumele reprezentând majorări de întârziere.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au formulat recurs, Autoritatea Naţională a Vămilor şi Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a criticat sentinţa, ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a Legii nr. 141/1997.
De asemenea, s-a considerat că actele depuse ca probatorii, au fost eronat interpretate în raport cu Codul vamal al României şi cu Legea nr. 141/1997, art. 3 şi 65.
În recursul formulat, Autoritatea Naţională Vamală critică şi ea hotărârea judecătorească, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind ca şi cealaltă recurentă, că s-au interpretat greşit dispoziţiile Legii nr. 141/1997 şi ale art. 65 şi 75 C. vam., cât şi probele administrate în cauză.
Recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., reţine în fapt următoarele:
Ca urmare a unui control efectuat de organele vamale, s-a stabilit în sarcina intimatei-reclamante. obligaţia de a plăti suma totală de 757.606.024 lei. În procesul-verbal de control s-a reţinut că, urmare a verificărilor efectuate, autorităţile vamale din Italia, printr-o adresă înregistrată la Autoritatea Naţională a Vămilor, au precizat că pentru certificatul de circulaţie a mărfurilor, astfel cum sunt identificate de organele competente, nu se confirmă originea preferenţială a bunurilor, astfel încât nu se poate acorda tratament tarifar preferenţial.
Desigur, s-a atacat acest procesul-verbal, şi prin Decizia nr. 380/2004, Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a respins contestaţia.
Instanţa de fond având în vedere materialul probator administrat, a reţinut corect faptul că dacă nu s-a putut identifica exportatorul, nu înseamnă automat că reclamanta-intimată a încălcat prevederile art. 40 din Legea nr. 141/1991 privind Codul vamal, prin aceea că ar fi furnizat autorităţii vamale, informaţii eronate privind dovezile de origine preferenţială şi tratamentul tarifar favorabil al bunurilor declarate pentru import definitiv în România.
De altfel, fără posibilitate de tăgadă rezultă că intimata s-a adresat la 30 octombrie 2004, societăţii exportatoare, solicitându-i să facă dovada Vămii Centrale din Roma, că marfa este de origine preferenţială.
Această societate a remis vămii italiene, facturile de origine preferenţială, organul vamal italian comunicând la 4 ianuarie 2005, Agenţiei Vămilor din Roma, că exportatorul la care se refereau certificatele, a prezentat întreaga documentaţie, pentru a face dovada originii preferenţiale a mărfurilor.
De altfel, Agenţia din Roma a comunicat Autorităţii Naţionale a Vămilor din Roma, printr-un fax urgent înregistrat sub nr. 5461/2005, că trebuie corectat ce s-a specificat iniţial, confirmând corectitudinea certificatelor, fax aflat la dosarul cauzei şi care confirmă că primul fax al Vămii Italiene a fost eronat.
Atât adresele vămii italiene care confirmă autenticitatea mărfii, cât şi faxul de care am făcut mai sus vorbire, duc la concluzia că în mod corect, instanţa de fond a apreciat că intimata-reclamantă nu a încălcat cu nimic dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 14//1997, motiv pentru care s-a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, fapt pentru care se vor respinge recursurile declarate de Autoritatea Naţională a Vămilor şi de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca nefondate, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Autoritatea Naţională a Vămilor şi de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 597 din 1 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 461/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 47/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
